Editura Tracus Arte vă propune începând de miercuri, 29 aprilie 2020, zece titluri pe care le puteți descărca gratuit din Biblioteca virtuală: Arta războiului, de Romulus Bucur; Citadela de fier, de Adrian Buzdugan; Urmare și sfârșit, de Livius Ciocârlie; Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2, de Dan Ciupureanu; Amurgul orașelor, de Nichita Danilov; Când va veni ceea ce este desăvârșit, de Andrei Dósa;aici îmi iau dinții-n spinare și adio, de Robert G. Elekes; toți sunt îngrijorați, de V. Leac; Lanul cu sârme întinse, de Cătălina Matei; Garda de corp, de Merlich Saia.
Volumele sunt disponibile aici: https://edituratracusarte.ro/biblioteca-virtuala/
Arta războiului, de Romulus Bucur
Şi de fiinţa ei mai ţine şi altceva, o experienţă tragică a poeţilor asupra lor înşile: nici unul, chiar dintre marii lirici ai epocii noastre, nu a lăsat mai mult de vreo şase sau opt poeme desăvârşite, celelalte pot fi interesante sub aspectul biografiei sau al evoluţiei autorului, dar concentrate în sine, luminând dinăuntrul lor, pline de o lungă fascinaţie sunt doar puţine – aşadar, pentru aceste şase poeme cei treizeci până la cincizeci de ani de asceză, suferinţă şi luptă. – Gottfried Benn
Citadela de fier, de Adrian Buzdugan
Proza lui Adrian Buzdugan, un cockteil apetisant de filosofie, speculaţie (mai mult sau mai puţin ştiinţifică), umor şi o capacitate deosebită de a vedea, de a înţelege şi de a exprima, dansează pe linia fină care desparte literatura zisă mainstream de cea zisă F&SF. Poate nicicând speculative fiction nu a avut un înţeles mai deplin în literatura română. – Michael Haulică
Urmare și sfârșit, de Livius Ciocârlie
Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. – Livius Ciocârlie
Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2, de Dan Ciupureanu
Nu de anxietăţi duce lipsă poezia lui Dan Ciupureanu. Dimpotrivă. Cu toate acestea, cel puţin anxietatea influenţei o cruţă deocamdată, poetul trecînd fără exces de filtre culturale inhibante spre straturile magmatice din inconştient. Accesul la expresie survine cu o spontaneitate ce aminteştede l’art brut. Totodată abisală şi dezinvoltă, scurtcircuitînd prin insolitul asociaţiilor, amalgam de candoare şi cruzime, împărţită între percepţia fulgurantă şi efortul de a închega, din stimuli contradictorii, un univers coerent, poezia lui D.C. respiră autenticitate prin toţi porii. Bine spunea cine spunea că, spre deosebire de femeia beauvoiriană, bunăoară, poeta nascitur. – O. Nimigean
Amurgul orașelor, de Nichita Danilov
Din generația ´80, Nichita Danilov e unul dintre cei mai înzestrați poeți-prozatori. În plus, se pare ca are toate șansele să devina și el (de n-o fi ajuns deja!) o „figură mitică” a poeziei ieșene. Numai că mitul, în măsura în care consacră, răpește vieții caracterul ei imprevizibil, surprinzător. Dar talentatul scriitor ne-a arătat și până acum că știe cum să evite primejdia. – Antonio Patraș
Când va veni ceea ce este desăvârșit, de Andrei Dósa
Sub puterea unei sensibilităţi ieşite din comun (e multă tandreţe înşelată în aceste poeme), Andrei Dósa ştie să deducă angoasele şi fricile aproape din nimic. Simpla cădere pe stradă a mamei se transformă într-un eveniment poetic de proporţii. Tot sub imperiul intensităţii emoţionale combustive – putem ghici cum sângele urcă vertiginos în obrajii copilului-martor – plăcile tectonice ale realului alunecă şi de unde nu te aştepţi ţâşneşte un imaginar distorsionat, dar incandescent ca o lavă. – Alex Goldiş
aici îmi iau dinții-n spinare și adio, de Robert G. Elekes
Când, spre finalul apoteotic al acestui volum, vocea poetică va comuta brusc, preţ de câteva versuri, de pe română pe maghiară – mulţi vor avea senzaţia tulburătoare că înţeleg. Mulţi, chiar dintre aceia care au nutrit întotdeauna convingerea troglodită că limba “lor” e o pură bolboroseală. Iată un miracol de care numai un poet profund şi puternic (deci, potenţial, mare) poate fi în stare! – Caius Dobrescu
toți sunt îngrijorați, de V. Leac
Poezie a unei singurătăţi asumate, unde orice altă prezenţă umană este sugerată prin metonimie obiectuală, ea evită însă capcana lamentaţiei, a plângerii de milă, ci prefer să se auto-comenteze, să se pună singură sub lupa microscopului. Turbionul verbal, fluviul de cuvinte sunt false piste, disimulări ale acestui vid, al singurătăţii: melancolia acestei poezii e una a solitudinii, pusă pe umerii unui Subiect născut să fie optimist. Acesta e paradoxul care marchează volumul lui V. Leac: e poezia unui astronaut care, plutind „fără” destinaţie precisă, eşuează pe o lună din Wonderland, unde la masă îl aşteaptă cu un ceai Pălărierul Nebun, Iepurele de Martie şi teckelul Jacky. – Bogdan Alexandru Stănescu
Lanul cu sârme întinse, de Cătălina Matei
Ceea ce am citit acum în Lanul cu sârme întinse îmi amintește de poezia sa de acum un an și jumătate sau doi, dar autoarea trage în cele din urmă linie, ca la sfîrșitul oricărei perioade de creștere & acumulări . Destule lucruri schimbate, tăieturi, elipse & insolitări care îmi reconfirmă ideea că un poet nou, pentru a fi astfel, trebuie să aducă o combinație numai a lui de atitudine, orgoliu, intensitate, luare pe cont propriu a „vânătorii dinăuntru”, adică de adevăr și pregnanță în ceea ce se decide să arate lumii. Iar toate acestea (nu năzuințele oarbe, nu diversele bovarisme literare, nu dorința cu orice preț de a fi numit astfel) fac din cineva care scrie versuri – fie că este conștient de asta, fie că nu, fie că o acceptă, dar mai ales dacă i se împotrivește din toate puterile – un poet. – Claudiu Komartin
Garda de corp, de Merlich Saia
Volumul lui Merlich Saia este o epopee a singurătăţii, un imn epic închinat aventurii în vizuina luminată a interiorităţii. Este poemul unui Eu rămas, aşa cum scrie chiar autorul, în faţa unei uşi închise la care nici măcar nu poate bate. Poate fi interpretat şi ca un poem al încheierii unei etape şi a trecerii într-una a maturităţii, acolo unde nu mai poţi fi garda de corp a celor pe care i-ai iubit şi tot ce-ţi rămîne este să-ţi aperi, cu toate forţele, statutul de om întreg. – Bogdan-Alexandru Stănescu
