Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă 2020 / Microlite: Dincolo de Celan

dec. 10th, 2019 | By | Category: Postcard

Institutul pentru cultură și istorie germană a Europei de sud-est al Universității Ludwig-Maximilian München (IKGS) anunță Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă în limbile germană, română și ucraineană pe anul 2020. Premiul este în valoare de 1.500 Euro pentru fiecare limbă. Textele premiate de trei jurii specializate vor fi traduse în celelalte două limbi și publicate atât în revista Spiegelungen, cât și în alte reviste literare de renume. Cu ocazia comemorării a 100 de ani de la nașterea și a 50 de ani de la moartea lui Paul Celan se intenționează o redirecționare a atenției publice înspre acele lumi și culturi pe care poetul le-a făcut accesibile prin opera lui. Conform moto-ului Microlite: Dincolo de Celan urmează să fie prospectat acest spațiu de rezonanță trecând peste granițe, diferențe de limbă și decalaje în timp, la interferența dintre proză și poezie. Revista Spiegelungen – Zeitschrift für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas (Revistă de cultură și istorie germană a Europei de sud-est) se preocupă cu teme științifice, foiletonistice și literare din spațiul carpato-dunărean și schimbul reciproc de influențe cu cultura germană, respectiv central-europeană mai ales sub aspect istoric, literar, lingvistic și cultural. Multe contribuții din Spiegelungen au ca subiect migrația și schimbările din societate, treceri peste granițe și decalaje temporale, în timp ce pun întrebări în legătură cu apartenențe, identități și rupturi biografice. Autoarele și autorii pot înainta un text nepublicat în limba germană, ucraineană sau română, care nu poate depăși 3.000 de semne (inclusiv spații) și va fi anonimizat. Aplicațiile vor fi însoțite de un CV scurt și predate până la data de 29 februarie 2020.

Odată cu aplicarea, autoarele și autorii acceptă condițiile de participare: textele trebuie să fie redactate de ei înșiși (operele colective vor fi consemnate ca atare) și să nu fi fost publicate în prealabil sub nicio formă (fie tipărită sau digitală).
Odată cu aplicarea, autorii și autoarele declară că sunt de acord să-și citească textele în cadrul unor eventuale decernări de premii și să apară în medii care urmează să fie stabilite de către IKGS fără pretenții suplimentare.
Primirea textelor nu va putea fi confirmată. Colaboratoare și colaboratori ai revistei Spiegelungen, precum și ai institutului nu au drept de participare. Orice demers juridic este exclus.
Aplicația se poate trimite prin mail (PDF) sau prin poștă: spiegelungen-literaturpreis@ikgs.de
sau
Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der LMU München
Subiect: Spiegelungen-Literaturpreis
Halskestraße 15, D-81379 München

Anunț în germană, română și ucraineană.

https://spiegelungen.net/spiegelungen-preis-minimalprosa-2020-rum

 

Număr de vizualizări :982


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro