O seară cu Mircea Cărtărescu la Cafeneaua critică

dec. 9th, 2019 | By | Category: Postcard

Înapoi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR, după ediţia specială consacrată expoziţiei Maitec de la Muzeul Naţional de Artă al României – MNAR, Cafeneaua critică propune o seară cu Mircea Cărtărescu, pornind de Melancolia sa (Humanitas, 2019), recent lansată, în pragul verii, la Salonul editorial Bookfest: o nouă carte de proză a celui mai apreciat scriitor român de azi, în ţară şi în străinătate. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

 

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A, la POINT şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.

 

*

 

Cafeneaua critică

Joi, 12 decembrie 2019, orele 19.00-21.30

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti – MNLR

Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER)

Contact: 0731-00.30.22 (Andreea Drăghicescu/ MNLR); 0737-210.978 (Paul Radu/ Cafeneaua critică)

 

________________

 

* Invitaţii „stagiunii” 2019-2020 şi participanţii la discuţii: Bogdan Ghiu, Cristina Popescu Russu, Nicolae Prelipceanu şi, prin mesaje video, Mihai Măniuţiu şi Ovidiu Şandor (despre actualitatea culturală a toamnei 2019) (ediţia a 252-a); Ion Cocora, Ioan Cristescu, Doina Papp, Ludmila Patlanjoglu, Cristina Rusiecki şi Mircea Anghelescu, Iulian Băicuş, Valentin Petculescu, Vasile Tolan (despre dramaturgia românească de Ziua ei) (ediţia a 253-a); Nora Iuga, Tiberiu Almosnino, Nicolae Prelipceanu (evocare George Almosnino) (ediţia a 254-a); Liviu Franga şi Theodor Georgescu, Tudor Dinu, Anabella Niculescu-Gorpin, Valentin Ajder (De la Aristofan la rescrierea teatrală) (ediţia a 255-a); Dana şi Stephane Maitec, Irina Ungureanu şi Iulian Băicuş, Magda Cârneci, Matei Stîrcea-Crăciun, Rodica Petre (despre expoziţia Maitec de la MNAR) (ediţia a 255-a).

Număr de vizualizări :487


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro