spot_img

Expoziție AGERPRES dedicată Revoluției din ‘89, la Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, prezintă, la 30 de ani de la Revoluţie, o expoziţie de fotografie ce cuprinde imagini din Arhiva Fotografică AGERPRES de la evenimentele din Decembrie ’89.

Un număr de 30 de fotografii din arhiva AGERPRES sunt expuse pe gardul Palatului Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 2), unde vor putea fi văzute până la finalul lunii februarie. Autorul fotografiilor este Sorin Lupșa, singurul fotoreporter de atunci al AGERPRES, care mai lucrează și în prezent pentru Agenția Națională de Presă.

Acum 30 de ani, pe 21 și 22 Decembrie 1989, era ca și acum: soare! Soarele de atunci era mult mai strălucitor. Românii de atunci au fost mult mai uniți și fericiți. 22 Decembrie 1989 a fost ziua în care am simțit cel mai profund sentiment de libertate din viața mea”, spune Sorin Lupșa.

Realitatea acelor momente a fost surprinsă cu sacrificiu și curaj de fotoreporterii AGERPRES care şi-au făcut datoria fără ezitare, astfel încât, acum avem posibilitatea să prezentăm filmul evenimentelor din Decembrie ‘89.

Revoluţia a deschis calea spre libertate şi democraţie, a însemnat sfârşitul unui regim totalitar care a ţinut România şi românii încorsetataţi din punct de vedere social, economic şi politic, care a privat societatea de la libertatea de gândire şi exprimare. Toți cei care vor privi imaginile au ocazia să vadă momente care au schimbat o ţară, au schimbat cursul istoriei”, spune Claudia Victoria Nicolae, director general al AGERPRES.

Muzeul Municipiului București găzduiește, în această perioadă, nu mai puțin de trei expoziții dedicate evenimentelor din decembrie 1989 în București, în alte orașe ale țării, precum și în locurile în care acum este cinstită memoria martirilor revoluției. Două expoziții sunt în interiorul Palatului Suțu – „Revoluţia din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București” și „1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi”. Ceea ce ne bucură este că AGERPRES s-a gândit să ofere o expoziție outdoor, astfel că trecătorii prin fața Palatului Suțu, care se află la un singur pas de Universitate – loc de referință al Revoluției – pot vedea fotografiile realizate de Sorin Lupșa, fotoreporter al agenției de presă și acum 30 de ani. Instantaneele, care surprind exact momentul declanșării revoluției la București, sunt bine primite și privite de trecătorii care rememorează, cu această ocazie, evenimente, fapte, gesturi, spiritul manifestanților de acum 30 de ani”, a declarat Dan Pîrvulescu, director adjunct al Muzeului Municipiului București.

Realizatorul imaginilor va fi prezent la Palatul Suțu, în dreptul panourilor cu fotografiile sale, pe data de 21 decembrie, la ora 16:00, pentru a comemora victimele de la Revoluție.

 

 

Despre AGERPRES

Istoria Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES începe la 27 martie 1889, când P. P. Carp, ministru de Externe la acea dată, semnează actul de naştere a Agenţiei Telegrafice a României, care difuza în ţară un „serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special”. La mai puţin de o lună, Agenţia Telegrafică a României şi-a început efectiv activitatea, odată cu expedierea primei „telegrame”, pe 11 aprilie. Din 1921, Agenţia Naţională de Presă a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii. În cei 130 de ani de activitate, AGERPRES şi-a menţinut rolul de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. AGERPRES își indeplinește misiunea de a informa prompt, corect și obiectiv și, totodată, din 1889, Agenția Națională de Presă scrie istorie în fiecare zi.

AGERPRES a primit în luna iunie 2019, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta, statutul de Furnizor al Casei Regale a României.

AGERPRES mulțumește cititorilor și partenerilor pentru încredere și vă invită să urmăriți o parte din istoria AGERPRES, accesând clipurile video de la linkurile: https://youtu.be/OidvfQyvZmQ, https://www.youtube.com/watch?v=wxcarDCtaYY

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508