„Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989“ – o bucată din zid va fi amplasată în Parcul Academiei –

nov. 5th, 2019 | By | Category: Postcard

Joi, 7 noiembrie 2019, Academia Română și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române organizează evenimentul „Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989“, prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la sfârșitul regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est.

Evenimentul va debuta la ora 10 cu ceremonia de dezvelire a unei bucăți din Zidul Berlinului, recent intrată în patrimoniul Academiei Române și amplasată în Parcul Academiei din Calea Victoriei nr. 125. La ceremonie vor lua parte ES domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania la București, și ES domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Federală Germania. Vor participa, de asemenea, importante personalităţi ale vieţii academice, culturale, științifice, religioase, politice și diplomatice românești, precum și invitaţi din Germania.

 

Bucata din zid, înaltă de aproape 4 metri şi cântărind 3,5 tone, va rămâne amplasată în curtea Academiei Române. Bucureștiul se alătură, astfel, unor mari capitale din întreaga lume, care au decis să expună părți din Zidul Berlinului ca semn al luptei pentru libertate și democrație.

 

Ceremonia va fi urmată de simpozionul „Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989“, care se va desfășura în Aula Academiei Române.

 

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, ES domnul Cord Meier-Klodt și ES domnul Emil Hurezeanu, ambasadorii celor două țări implicate, dr. Anneli Ute Gabany, prof.univ. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.

 

La 9 noiembrie 1989 Zidul Berlinului, care împărțea Germania în două unități statale distincte, a căzut, iar berlinezi au putut proclama libertatea unei capitale și, implicit, începutul unei noi ere europene. A fost momentul declanșator al sfârșitului regimului comunist în Europa Centrală și de Est.

 

 

Număr de vizualizări :901


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro