14 artişti expun la ICR după o rezidenţă în satul românesc

nov. 11th, 2019 | By | Category: Postcard

În perioada 11-22 noiembrie 2019, paisprezece tineri artişti rezidenţi îşi expun lucrările la Institutul Cultural Român, după o rezidenţă în satul românesc Hundorf (azi Viişoara, judeţul Mureş, între Sighişoara şi Mediaş), în cadrul proiectului ”Şcoala de-Acasă”. Vineri, 15 noiembrie 2019, ora 18.00, are loc vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului, în prezența tinerilor rezidenți. La eveniment vor prezenta: Dragoş Pătraşcu, prof.univ.dr. Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, artist vizual; Anca Boeriu, lect.univ.dr. Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, artist vizual; Dumitriana Condurache, lect.univ.dr., Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Iaşi, Facultatea de Teatru, regizor; Maria Morar, Asociaţia “Acasă la Hundorf”, filolog și inițiatorul proiectului. Invitatul serii este criticul și istoricul de artă Ruxandra Dreptu.”Şcoala de-Acasă” este un proiect de rezidenţe artistice şi întâlniri formatoare, care are loc an de an într-un sat transilvan (Hundorf, azi Viişoara, judeţul Mureş, între Sighişoara şi Mediaş).

La rezidențele din acest an au participat 14 tineri artiști care au venit pentru prima dată Acasă. Regizori, antropologi, artiști vizuali și scriitori s-au întâlnit și au petrecut două săptămâni în spațiul rural, într-un melanj de libertate și responsabilitate pe care Școala de-Acasă l-a pus la temelia acestor rezidențe.

Lor li s-au alăturat, pentru că au dorit, și trei tineri artiști participanți la rezidența de anul trecut.

”Cei 14, cărora li s-au alăturat încă trei rezidenți din anul trecut, au desenat, au pictat, au scris și au filmat până când satul a devenit al lor. Din observatori obiectivi s-au metamorfozat în martori implicați, au intrat în sat așa cum spectatorul intră în tablou și participă cu judecata sa la creație”, spune Ruxandra Dreptu.

Cu toții au traversat, implicat, și următoarele etape ale proiectului. În Colonia artiștilor s-au întâlnit, s-au cunoscut cu toții, și-au prezentat lucrările profesorilor tutori ai proiectului, le-au pregătit pentru expunere, au discutat, s-au împrietenit, au vorbit de proiecte comune.

Expozitia găzduită de Institutul Cultural Român este ultima etapă a proiectului din acest an și încheie seria prezentărilor publice a lucrărilor tinerilor rezidenți, prezentări care au avut loc acasă, la Viișoara, în cadrul unui prim eveniment public pentru oamenii locului, la Biserica Evanghelică, apoi la Mediaș, la Muzeul Gazelor Naturale, unde expozitia a fost prezentă trei săptămâni, ca semn de dezvoltare a microregiunii.

Număr de vizualizări :681


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro