spot_img

Licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi”, în cadrul FNT

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, începând cu orele 12.00, la sediul Galeriilor Artmark (Str. C.A. Rosetti, nr.5), FNT vă invită la o licitaţie caritabilă.

”Sâmbătă, în penultima zi a Festivalului Naţional de Teatru, vă aşteptăm alături de noi pentru a încerca să dăm din nou sens noţiunii de omenie. Gândul fiecaruia dintre noi către artiştii care au slujit timp de o viaţă publicul şi scena şi care acum se află în nevoie – se poate materializa într-un ajutor concret, dacă răspundeţi în număr cât mai mare invitaţiei noastre:

 

Astfel, în data de 26 octombrie, începând cu orele 12.00, la sediul Galeriilor Artmark (Str. C.A. Rosetti, nr.5), FNT vă invită la o licitaţie caritabilă cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului, sau de familiile acestora.

Sumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului caritabil iniţiat de UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

 

Licitaţia caritabilă, desfăşurată sub genericul „Dăruind vei dobândi”, va scoate la lumină – pentru al şaselea an consecutiv în FNT –  zeci de lucruri personale donate de actori, sau de familiile şi prietenii acestora. Sunt obiecte-martor, încărcate de emoţie umană şi artistică: schiţe celebre de decor şi costume din spectacole memorabile, lucrări de pictură semnate de artişti consacraţi, lucrări de grafică sau fotografie, bijuterii, precum şi alte artefacte aparţinând unor momente de graţie petrecute pe scena românească de-a lungul timpului. Amatorii de artă care se vor afla la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă în penultima zi de Festival se vor pune, prin achiziţiile lor, în slujba celor ce-au oferit în viaţa petrecută pe scenă sau din culise, emoţia. E un mod simplu în care puteţi contribui la readucerea zâmbetului pe faţa unor artişti, scoţându-i din uitarea şi nevoile în care au fost împinşi de meandrele vieţii.

 

Între donatori îi veţi putea regăsi (conform ordinii alfabetice a licitaţiei) pe: Nina Brumușilă, Liliana Cenean, Andrei Ciubotaru, Florin Ciubotaru, Iulia Candea Daradici, Teodora Dinulescu, Remus Alexandru Gabor, Sorin Ilfoveanu, Rareș Kereches, Clara Labancz, Lucian Liciu, Horaţiu Malaele, Lia Manţoc, Ruxandra Onofrei, Anca Paslaru, Cristian Pepino, Anca Răduţă, Daniel Răduţă ş.a..

 

Puteţi afla informaţii suplimentare despre preţurile de pornire şi organizatori, dar şi să vizualizaţi obiectele donate care vor fi scoase la licitaţie pe site-ul online Artmark, urmând link-ul:

https://www.artmark.ro/auction/licitatia-uniter

https://fnt.ro/2019/invitatie-la-licitatia-daruind-vei-dobandi/

 

Lider al pieţei de artă din România, Casa de Licitaţii Artmark este primul organism de acest gen din ţară ce funcţionează la standarde internaţionale, cu o activitate susţinută de peste 450 de licitaţii, scoţând la vânzare în cei zece ani de activitate aproximativ 60.000 de obiecte de artă şi de colecţie.

 

Vă aşteptăm în număr cât mai mare la licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi”, organizată în 26 octombrie 2019 de Artmark şi Festivalul Naţional de Teatru! ”- anunță FNT.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508