Vineri, 18 octombrie 2019, spectacolul „Sunt un orb” al marelui actor Horațiu Mălăele va fi prezentat comunității românilor din New York în spațiul de teatru-studio al Institutului Cultural Român, amenajat la începutul anului 2019.
Conceput sub forma unui monolog alcătuit din poezii și proză scurtă de Emil Brumaru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și diferite momente de teatru memorabile, one man show-ul pune în valoare întreaga măiestrie și carismă a unuia dintre dintre cei mai iubiți artiști ai scenei românești. De altfel, spectacolul va avea loc cu casa închisă, capacitatea sălii fiind epuizată în câteva zile de la anunțarea reprezentației.
„Sunt un orb” s-a jucat, cu același succes de public, și la Washington, în luna iunie a acestui an, după premiera americană a filmului Moromeții 2, în care Horațiu Mălăele deține rolul principal. Filmul a fost unul dintre capetele de afiș ale Festivalului de Film Românesc (Romanian Film Festival – Reinventing Realism), organizat de Ambasada României în SUA, ICR New York și Galeria Națională de Artă a Statelor Unite.
ICR New York găzduiește în mod curent reprezentații teatrale, majoritatea în limba engleză, îndeosebi proiecte incluse în noul program permanent numit „Studioul de Teatru Româno-American/ Romanian-American Studio Theater”.
Pentru detalii, vă invităm să vizitați site-ul ICR New York www.rciusa.info și pagina de Facebook https://www.facebook.com/RCINY/