În cadrul programului „Agora Dialogului intercultural”, desfăşurat ca secţiune a Festivalului ProEtnica de la Sighişoara, ediţia 2019, au fost prezentate diferite studii ştiinţifice despre legislaţia privind protecţia minorităţilor naţionale în Europa şi modelele sale specifice ca instrumente ale dezvoltării paşnice pe bătrânul continent. Lucrările au adus în dezbatere sisteme particulare ale drepturilor minorităţilor din Balcani, Finlanda, Ucraina, Grecia, România.
Uniunea Europeană a impus după 1990, prin încheierea unor tratate internaţionale bilaterale, obligativitatea statelor membre sau aspirante de a asigura şi respecta drepturile comunităţilor etnice aflate pe teritoriul lor. Însă, deşi legea este unitară în cadrul său general, ea este departe de a se manifesta uniform în relaţia grupurilor etnice cu populaţia majoritară. Şi România prezintă un caz particular pentru că, deşi legea este aplicată conform normelor europene, există derapaje şi manifestări ofensive ale exprimării identităţii. Diferenţieri specifice întâlnim de asemenea în sistemul din Catalonia, Tirolul de sud, Finlanda şi, aş adăuga, Albania, Bulgaria, Serbia, Grecia. „Preocuparea pentru drepturile minorităţilor naţionale şi-a făcut apariţia la începutul secolului XX şi s-a concretizat, după Primul Război Mondial, prin tratatele încheiate între Puterile aliate şi asociate (SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Italia şi Japonia) cu statele învinse ori care s-au ales cu teritoriile reintegrate şi cu minorităţi în aceste teritorii” (Lucian Leuştean, Istoria Europei şi a construcţiei europene în secolul XX), urmate de numeroase alte astfel de documente semnate de-a lungul secolului XX şi în primele decenii ale secolului XXI.
Prezent la dezbaterile organizate în „Agora Dialogului intercultural”, Profesorul Emmanuel Acquash de la Universitatea Abo din Finlanda a susţinut o lucrare despre minorităţile din această ţară, intitulată „E Pluribus Unum. Coabitarea în societăţi multietnice. Exemplul finlandez”, studiu ce ne-a determinat să facem un paralelism cu situaţii similare din România. „E Pluribus Unum”, unul dintre mulţi, reprezintă, în acest caz, minoritatea suedeză din Finlanda care exercită o putere considerabilă în administraţie şi în politică, situaţie asemănătoare cu cea a etnicilor maghiari din România.
Alături de minoritatea suedeză, în Finlanda trăiesc comunităţi de sami, ruşi, germani, turci, romi. Cu o populaţie de 5,3 milioane de locuitori şi o densitate medie de 17 persoane pe kilometrul pătrat, ea este cea mai slab populată ţară din Europa, după Norvegia şi Islanda. Cu toate acestea, Finlanda, considerată una dintre cele fericite regiuni din punct de vedere al calităţii vieţii, este printre cele mai bogate şi competitive economic țări din lume, deţine cel mai bun sistem de educație din Europa și este apreciată ca una dintre cele mai pașnice din lume. Finlandezii vorbesc limba finlandeză, care este limba dominantă pe toată întinderea țării, dar limbile oficiale sunt finlandeza şi suedeza, aceasta din urmă fiind limba maternă a aproximativ 5% din populație. Explicaţia constă în trecutul istoric şi politic al ei, Finlanda, începând cu sec. XIII și până în sec. XIX, fiind parte a Regatului Suediei. Statutul limbii (timp de 600 de ani, s-a vorbit suedeza) s-a păstrat până în zilele noastre datorită faptului că minoritatea suedeză a avut un grad ridicat de putere aici. În comunităţile lor, ca şi la maghiarii din Ţinutul Secuiesc, limba predominantă este cea a vorbitorilor etnici majoritari, în cazul acestei regiuni româneşti, maghiara. Vreme de mai multe secole, istoria Transilvaniei a fost confluentă cu cea a Regatului Maghiar, Ardealul bucurându-se totuşi de autonomie cu administraţie proprie.
Aşadar, Finlanda este o ţară bilingvă, cu două limbi oficiale – finlandeza şi suedeza – „iar locuitorii ei sunt foarte mândri de acest lucru, deoarece multilingvismul este responsabil de marea bogăţie culturală a ţării”, a spus prof. Acquash. Cum aminteam, suedeza este vorbită aici de un procent de 5-6 % din populaţia majoritară finlandeză, caz asemănător cu Ţinutul Secuiesc din România, unde procentul de vorbitori de maghiară este similar. Cei mai mulţi minoritari suedezi (20.000 din 300.00, câţi trăiesc în Finalnda) sunt concentraţi în Insula Aland, situată în Golful Botnic, la aproximativ 40 de km de ţărmul Suediei şi 25 km de coasta Finlandei. În partea de nord trăiesc 6.500 de sami „care folosesc în administraţie şi în educaţie limba sami”, subliniază prof. Emmanuel Acquash. Cine sunt samii? Este un popor indigen care trăieşte în Scandinavia (nordul Norvegiei, Finlandei şi Suediei) şi în nordul Peninsulei Kola din Rusia, a cărui limbă este înrudită cu idiomurile uralice şi samoedice (samoezii: populaţii cu origini mongole din Siberia de nord, aflate de o parte şi de alta a Munţilor Ural).
„Constituţia finlandeză nu pune în discuţie limba folosită de alte minorităţi, cum sunt samii sau ruşii, recunoscuţi ca minorităţi. Toţi sunt cetăţeni finlandezi şi vorbesc finlandeza, însă sami şi finlandezii nu se înţeleg între ei, deci trebuie să fie bilingvi ca să comunice. Există numeroase municipalităţi cu administraţii bilingve – finlandeză şi suedeză – mai ales în partea vestică şi de sud”.
Legea finlandeză consideră că atât suedeza cât şi finlandeza pot fi în acelaşi timp limbă majoritară sau minoritară, în funcţie de împrejurări, teritoriu, număr de vorbitori, şi permise a fi folosite bilingv în administraţie şi justiţie. Profesorul Emmanuel Acquash: „Indicatoarele de circulaţie sunt peste tot în finlandeză şi suedeză. Oamenii merg la bisericile lor unde se slujeşte în finlandeză sau suedeză. În administraţie se folosesc ambele limbi. Asta include şi presa. Avem un săptămânal suedez şi unul finlandez, avem ziare în ambele limbi în toate regiunile ţării, pentru că suedezii nu vor să citească în finlandeză. Televiziunea naţională are un canal întreg în suedeză, ei au propriile lor emisiuni în limba maternă. La Universitate poţi alege una dintre cele două limbi în care să înveţi. Deci suedezii pot învăţa în limba maternă de la grădiniţă până la universitate. Însă toţi cunosc limba finlandeză, limba ţării. Avem şi şcoli în care se predă în cele două limbi. Universitatea suedeză este într-un singur loc, dar într-un campus uriaş cu finlandezi”. Cu toate acestea, există o diminuare a numărului de minoritari suedezi pentru că mulţi au ales să lucreze şi să trăiască în Suedia. „Suedezii se supără dacă le spui că sunt finlandezi. Ei au propriul lor partid (asemeni grupului UDMR, în România), înfiinţat în 1906, în timpul ruşilor, au reprezentanţi în Parlament (inclusiv în Parlamentul european), miniştri, deci sunt foarte implicaţi politic. De asemenea există un fel de miniparlament suedez”. Legitimitatea autonomiei lingvistice este respectată, iar discriminarea pozitivă funcţionează în cadrul comunităţilor suedeze, lapone şi sami, ultima beneficiind de un statut special faţă de celelalte minorităţi.
În Europa, există trei ţări bilingve, Finlanda, Belgia şi Elveţia, iar pe continentul american, Canada, fiecare cu diversitatea şi specificul său lingvistic. Ce înseamnă o ţară bilingvă ca Finlanda care are un sistem diferit faţă de Belgia şi Canada? Legea minorităţilor, institutită în 2004, permite folosirea limbii materne, adică a suedezei în justiţie şi în sediile autorităţilor guvernamentale şi există un număr egal de funcţionari care vorbesc cele două limbi. „Sunt, de asemenea, foarte mulţi ruşi care vorbesc finlandeza şi nu suedeza, deci există multe situaţii particulare. Iar dacă aceştia merg la spital, vorbesc limba engleză pentru a se face înţeleşi. Dar, în mod oficial, există o lege care spune că ai dreptul de a vorbi în suedeză pentru a te face înţeles. Soţia mea este suedeză şi, când am fost împreună undeva, faptul că ea ştie şi finlandeză am putut comunica cu oamenii din acel loc”.
Probleme specifice sunt şi în „cea mai fericită ţară”. În mariajele mixte, limba suedeză se pierde şi aceasta este o problemă în cadrul comunităţii. Ei au radio, şcoli, dar multe au început să se închidă din cauza numărului redus de etnici. Domnul Acquash a explicat aceste chestiuni: „Suedezii nu primesc locuri de muncă în limba suedeză, pentru că mulţi antreprenori folosesc doar finlandeza. Sunt finlandezi care vorbesc fluent ambele limbi, dar nu există servicii de traducere pentru cei care nu vorbesc una sau cealalată limbă. Doar la facultăţile finlandeze poţi să înveţi să devii avocat. De asemenea, pentru sănătate există mai puţine facultăţi unde se poate studia medicina în limba suedeză”. De partea cealaltă, finlandezii cred că suedezii sunt aroganţi, autoritari, vor să fie la conducere, iar în unele comunităţi, unde toţi suedezii se cunosc între ei, finlandezii se autoizolează din cauză că nu interacţionează unii cu alţii şi nici nu sunt aşa vorbăreţi şi deschişi ca suedezii, evidenţiază profesorul Emmanuel Acquash. Oamenii se mută, dintr-un oraş în altul sau în Suedia, dar statutul bilingv în Finlanda se păstrează dacă 8% din populaţie vorbeşte această limbă. „Finlandezii nu prea doresc să înveţe suedeza şi, în acest moment, unii dintre ei fac parte dintr-o mişcare prin care arată că vor să-şi folosească mai mult limba. Să ne amintim că şi engleza este o limbă concurentă suedezei, pentru că cei tineri doresc să înveţe engleza. Am studenţi care îşi scriu teza în engleză şi nu în suedeză şi nici în finlandeză, pentru că ei vor să plece. Deci, comunitatea suedeză are o problemă legată de protecţia limbii, tinerii cred că nu mai este aşa de importantă şi asta se datorează şi faptului că se poate întâmpla să fii atacat în public din cauza limbii. Nu este in regulă, dar se întâmplă. Sunt raportate uneori acte de violenţă pentru că unii vorbesc suedeză”. Aşadar, fiind foarte naţionalişti şi unii şi alţii, se poate vorbi uneori de discriminare, pentru că finlandezii vor ca Finlanda să fie Finlanda, iar la ultimele alegeri s-au „câştigat multe voturi din partea tinerilor”. Sunt doar câteva tuşe evidenţiate de lectorul din Finlanda care arată cât de sensibilă, diversă şi complexă este problema protecţiei minorităţilor naţionale, iar acolo unde există legislaţie care se aplică în mod corect convieţuirea multietnică reprezintă un beneficiu adus culturii naţionale. Principiul non-discriminării este consacrat în toate documentele internaţionale, universale şi regionale, adoptate până în prezent şi este esenţial în abordarea problemelor privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Discriminare există şi în România, chiar dacă ascundem sub preş unele atitudini ostile, răzleţe. Însuşi profesorul Acquash a mărturisit la conferinţa pe care a susţinut-o la Festivalul ProEtnica de la Sighişoara că, în timp ce intra în cetate, un jandarm l-a legitimat şi l-a întrebat ce caută acolo, doar din cauza culorii pielii sale. El a spus că a fost singurul dintre cei mulţi care a fost interogat în legătură cu prezenţa sa la festivalul minorităţilor.
Am prezentat comparativ situaţia minorităţii suedeze şi cea a minorităţilor de la noi, deoarece există destule similarităţi între drepturile şi aspiraţiile acestor grupuri etnice. Sistemul din Finlanda oferă garanţii legislative de protecţie a minorităţilor naţionale, definite şi asigurate pe baza nevoilor specifice fiecărei comunităţi şi a ponderii lor, pe când, în România, toate minorităţile au statut egal şi câte un deputat în Camera Inferioară, indiferent de numărul de etnici ai minorităţii respective sau de teritoriul pe care-l ocupă. O situaţie specială o prezintă comunitatea maghiară care deţine partid politic, grup parlamentar şi, în funcţie de alianţele conjuncturale, miniştri în Guvernul României. În Finlanda, în unităţile bilingve, se foloseşte limba majorităţii şi rareori se asigură traducător pentru cei care nu cunosc acest idiom, pe când în România, dacă nu ştii maghiară în reşedinţele în care te afli, nu există interpret oficial, deoarece se presupune că toţi cetăţenii României, indiferent de etnie, pot şi trebuie să comunice în limba naţională.
De ce este importantă legea privind protecţia minorităţilor naţionale? Pentru că naţiunea trăieşte prin diversitatea sa culturală şi prin aportul pe care grupurile sale etnice – în cazul nostru, evrei, maghiari, saşi, romi, italieni, greci, albanezi, ruşi lipoveni, ucraineni, croaţi, sârbi, bulgari ş.a. – îl aduc la dezvoltarea literaturii, muzicii, arhitecturii, picturii, ştiinţei, societăţii în general. La nivel european, tematica minorităţilor constituie unul dintre cei opt piloni ai unei veritabile orchestre a interculturalităţii, alături de cultură, migraţie, religie, educaţie, locul de muncă, multilingvism şi tineret, aflate pe agenda politică a fiecărui stat. Nu ştiu dacă din acest articol reiese cât de fericiţi sunt finlandezii (şi sunt, după cum atestă statisticile), dar aici vorbim de un cumul de factori care însumează încrederea în stat, în guvernare, în poliţie, sistemul de învăţământ, care cuprind curăţenia, disciplina, sistemul de sănătate, nivelul de trai. Statul finlandez are grijă ca fiecare locuitor să aibă un minim necesar pentru o viaţă fericită. Este o ţară unde nu există cerșetori, oameni şi animale fără adăpost. Comparaţia se opreşte aici în ceea ce priveşte nivelul de fericire în Finlanda şi în România. Unitar este statutul juridic al al minorităţilor naţionale prin care este interzisă discriminarea bazată în special pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credinţă, opinii politice, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală. Desigur, în realitate, lucrurile nu funcţionează perfect ca în hârtiile oficiale.
Maria Dobrescu
