Acoperămintele pentru cap la femei

oct. 18th, 2019 | By | Category: Postcard

Batic, maramă, voal, năframă, basma, broboadă, pălărie, hijab, căciulă, şal, burka, glugă, bonetă, perucă, bandană, turban, tichie, eşarfă, scufie, coroniţă… Toate acestea şi multe alte asemenea obiecte de învelire a capului reprezintă, dincolo de menirea practică, socială, ritualică şi religioasă, elemente distinctive ale civilizaţiilor europene, asiatice și africane, ale módelor şi istoriilor pe care le-au traversat, ale numeroaselor culturi şi credinţe din întreaga lume. 

Basma ori năframă, vara, şi broboadă, iarna, purta bunica mea cea bună ca pâinea pe care o făcea la ţest. Amintirea ei, a casei cu prispă şi pridvor, a cobiliţei cu care aducea apă, a bundiţei înflorate, corcoduşelor şi dudelor din curte, m-au readus în cerdacul copilăriei şi al tradiţiilor bătrâneşti. Năframa care îi acoperea părul strâns părea că este voalul Maicii din icoana cu ştergar de pe peretele de la răsărit. Asemenea veșminte smerite, cu origini ce coboară până în antichitate, am întâlnit adesea la bătrânele ce ședeau sau coseau pe la porți, în cătunele și orășelele de piatră din Balcani, pe străduțele mici din Grecia, Albania, Bulgaria etc. De-aici au pornit curiozitatea și călătoria mea prin cultura impresionantă a acoperămintelor de cap, purtate de femeile din lumea întreagă. Însă, pentru că diversitatea acestora este copleşitoare ca graiurile pământului, am ales să vorbim doar despre cele mai familiare. Aceste podoabe s-au purtat dintotdeauna, iar siturile arheologice, muzeele prezintă imagini semnificative pe basoreliefurile, statuile ori picturile ce înfățișează chipuri de femei, alcătuind o istorie vizuală evidentă și expresivă. Cele mai vechi lucrări datează din secolul al XIII-lea î.Hr., de pe vremea Mesopotamiei, care întruchipează zeiţe asiriene cu un fel de căciuli trapezoidale, ornamentate cu coroane ce imită soarele. Atunci ca și acum, femeile se acopereau pentru a-și proteja capul și părul împotriva ploii, vântului, frigului, căldurii, ca semn de distincţie socială sau etnică, din raţiuni religioase sau ca preferinţă de adaptare la moda vremii și societății în care trăiau. De asemenea, stilistica acoperămintelor de cap varia în funcție de vârstă (tânără sau bătrână), de statutul social (fecioară, măritată, văduvă), de titlul nobiliar sau de mijloacele materiale de existență. Desigur, dincolo de diversitatea uriașă a acestor podoabe purtate de femeile din diverse triburi și comunități izolate, multitudinea de religii și confesiuni a lumii a imprimat, alături de moștenirile credințelor păgâne, mii de tipare, morfologii și cromatici surprinzătoare. Printre ele, dominante sunt cele ce țin de Creștinisim, Islamism, Iudaism, dar și Budism, Hinduism, Taoism, Confucianism, Jainism etc.

 

Voalul 

 

Moștenirea antichității grecești și romane, a iconografiei biblice a influențat în mod semnificativ culturile țărilor meditareneene și europene, dominant fiind vălul (voalul). Pentru majoritatea dintre noi, voalul este asociat cu mireasa (care, din cele mai vechi timpuri, a avut rolul de a proteja tinerele fete de spiritele rele, în ziua nunții lor) sau cu doliul. În perioada medievală și până mai spre zilele noastre, trebuia purtat în timpul ceremoniei religioase doar de femeile virgine, pentru că el este un simbol al purității. În Grecia antică, voalurile erau și galbene sau colorate, iar miresele își prindeau în păr podoabe și panglici cu scopul de a le feri de invidia oamenilor și a zeilor, astfel de betelii fiind des întâlnite azi, la femeile maghiare, germane, slave. La înmormântări, voalul negru și hainele cernite sunt simboluri ale tristeții și durerii, cu toate că, se pare, în Biblie nu există o referință certă asupra obiceiului de a avea veșminte negre în astfel de împrejurări nefericite. Însă, dacă te abați „colorat” de la ritual, riști să cazi în derizoriu și să fii considerat în afara normei.

De regulă, acoperirea capului depindea de locul în care se afla femeia, afară sau în interior, și era obligatorie în biserică. Interzisă le era podoaba de cap femeilor ușoare, adultere. În Europa, legea prevedea măsuri drastice pentru femeile căsătorite care-și descopereau capul în public, de aceea Biserica Romano-Catolică a impus tuturor credincioaselor creștine să nu intre în lăcașul Domnului cu capul descoperit, iar în audiențele formale sau oficiale la Papă, acoperământul și decența erau și sunt obligatorii. În Mesopotamia antică, în regiunile grecești și persane, femeile purtau voal ca semn al castei nobiliare, al respectabilității și statutului aristocratic, modă păstrată acum sub forma pălăriilor de lux folosite la ceremoniile caselor regale. Sclavilor și prostituatelor li se interzicea voalarea, pedepsele încălcării acestei cutume fiind extrem   de dure. Codul de legi asirian prevedea ca prostituatei acoperite care ieșea pe drumul principal să i se ia hainele și să i se aplice 50 de lovituri de bici, iar pe cap să i se toarne ulei cald. O pedeapsă similară primea și bărbatul, martor la o astfel de blasfemie, care nu informa autoritățile. Am evidențiat aceste lucruri pentru a releva importanța acoperămintelor de cap, în diferite culturi, cum este cea musulmană, de pildă, unde femeile care și-au asumat tradiţia învelirii trupului din creștet până la picioare, lăsând sau nu o fereastră mică doar pentru ochi, sunt poreclite în glumă „femeile ninja”.

Practica voalării este asociată în general cu femeile, dar, în unele culturi, cum este cea arabă, bărbații poartă pe cap Ghutrah (shumagh), un văl pătrat din bumbac alb sau în carouri, în funcție de țară. Pentru a fixa ghutrah-ul, se utilizează un șnur gros numit Igal. Unele legende spun că beduinii foloseau igal-ul pentru a ține cămila lângă ei pe timp de noapte, legând un capăt al șnurului de piciorul cămilei, iar „cercul” îl agățau de piciorul lor.

 

Islamul 

 

Voalul islamic, purtat de femeile mususlmane, diferă ca țesătură, croială, formă și modul în care este folosit, în funcție de țară, de legile comunității dar și de convingerile și valorile individuale în care acestea cred. Ca urmare, el cunoaște diferite denumiri ca haik, burka, higiab (hijab), nicab, gilbab (gelaba), ciador, dupatta, kimar etc. Scriitorul francez Mohamed Kacimi (romancier și autor de piese de teatru, de origine algeriană, născut în 1955) crede, conform unei vechi credințe semite, că podoaba capilară este o reflexie a părului pubian, de aceea capul trebuie acoperit. Iar în creștinism, Sfântul Pavel justifică astfel obligativitatea purtării voalului: „Orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă în cap. Bărbatul nu este dator să-și acopere capul pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” („Prima epistolă a lui Pavel către corinteni”, cap.11, versetele 5-10”). La rândul lui, Coranul își arată preocuparea față de voal ca exigență a castității, recomandându-le credincioaselor „să-și lase voalul s-atârne peste piept și să plece privirea și păstreze castitatea” (Coran, surata 24, verset 31 și surata 33, verset 59). Annie Sugier, Președinta Ligii Dreptului Internațional al Femeilor, afirmă în „Cartea neagră a condiției femeii”: „Astfel se schițează de-a lungul istoriei mesajul pe care voalul îl poartă și azi: pentru credinciosul musulman, sexul femeii reprezintă o sursă de dezordine, iar pentru bărbat o amenințare contra onoarei sale. Voalul este mijlocul prin care putem face femeia invizibilă în spațiul public, alocândui-i un loc și un statut subordonat. A afirma că voalul nu este decât o bucată de cârpă sau un semn religios ca toate celelalte, este pur și simplu rea-credință”. Scriitoarea iraniană Chahdortt Djavann, ea însăși fostă purtătoare de hijab, publica în Journal de Montréal: „Când punem voalul unei tinere fete, îi inculcăm complexul de inferioritate, vina pentru propria ei sexualitate”. Astfel, referitor la credințele islamice, mulți intelectuali acuză voalul că nu este un simbol religios printre altele, ci reprezintă o ținută a infamiei. „De la Teheran la Kartum, din Kabul la Casablanca, femeile sunt violate, vitriolate, asasinate, ciomăgite sau excluse pentru că nu-și acoperă fața sau corpul. În spatele fiecărui voal, se află 3000 de ani de ură contra femeii”, spun ei. Însă, deși religia este un motiv comun pentru alegerea voalului, practica reflectă și convingerea politică și personală a fiecărei femei ce arată credința și educația fiecăreia. Ele nici nu apucă să-și conștientizeze feminitatea și gingășia deoarece, imediat după prima menstruație, sunt obligate să poarte voalul care, se spune în credința musulmană, „nu este impus de un barbat, ci de porunca lui Allah, care le obligă să-și acopere tot ceea ce poate fi seducator”. Cele mai cunoscute piese musulmane de acoperământ al capului sunt Hija – un văl în culori pastelate sub formă de eșarfă, asortată la restul ținutei, lungă până în dreptul umerilor, ce acoperă capul și gâtul și care lasă fața la vedere; Al-amira, alcătuit dintr-o bonetă așezată pe cap și o eșarfă rotundă, prinsă cu ace de siguranță care acoperă gâtul; Niqab-ul învelește chipul și lasă la vedere doar zona ochilor. Varietatea stilistică și denominativă a vălului islamic este foarte bogată, însă cel care ascunde în totalitate trupul, lăsându-i doar un ecran cu plasă pentru a vedea, este burka. În India și ținuturile din jurul său, femeile se acoperă cu o eșarfă asemănătoare cu șalul, denumită Dupatta, Chunari, Chunariya sau Audhani. Unii politicieni europeni consideră vălul o încălcare a demnității femeii și sunt de părere că intențiile teroriste pot fi mai bine ascunse prin intermediul acestor vestimentații. Ca urmare, Belgia este prima țară din Europa care a interzis purtarea vălului în spațiile publice, fenomen care a stârnit controverse pe seama drepturilor omului și a libertăților religioase.

 

Am spus, la începutul acestui articol, că ne vom concentra doar pe conceptele cele mai familiare, pentru că diversitatea acoperămintelor de cap este uriașă și acest lucru, în România, de pildă, cunoaște diferențe uneori de la sat la sat, în regiunile etnografice Moldova, Argeș, Prahova, Dobrogea, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Banat, Crișana, Maramureș etc., unde maramele subțiri, țesute din borangic, albe sau în culori deschise cu flori, ștergarele din țesături mai pline, pălăriuțele negre de postav cu bor mic și întors în sus, cu un ciucure de lână colorată ce atârnă într-o parte, pânza brodată asemănătoare cu costumul, basmalele din caşmir roşu brodate cu motive florale colorate, sau negre cu motive roşii și cu franjuri de mătase alătuiesc doar un fragment din patrimoniul acestui domeniu.

Printre numeroșii termeni folosiți pentru a denumi acoperitoarele capului, amintim  wimple purtate de călugărițe, kerchief sau basma, glugă, pălăriile cu perle din Kargopol (Rusia), cocoșnicul pentru femeile căsătorite și kika (rusești), căciuli, dupatta indiană, cuffia și fazzoletto-ul italiene, bonetele catolice, voaluri de dantelă neagră folosite la înmormântări, pahiol, velitură, ciurel, păioară, sâliuță, peșchine, brobodelnic, învălitoare, șepci, caschete pentru mersul pe bicicletă și motocicletă ș.a. Nu ne-am propus un studiu exhaustiv despre acoperămintele de cap la femei (ar fi atins dimensiunile unei cărți), am vrut să evidențiem câteva generalități cu privire la cele mai cunoscute astfel de podoabe utilizate în diverse religii și comunități.

 

Dar nu pot să nu amintesc că, din punctul meu de vedere, cele mai celebre acoperăminte sunt „Giulgiul din Torino” cu chipul lui Hristos, voalurile Maicii Domnului și a Maicii Tereza din iconografie, precum și „Marama Veronicăi” de la Manopello, Italia, cu imaginea Mântuitorului pe ea, imprimat în timpul când Veronica a șters fața lui Iisus, pe drumul crucii, cu o pânză. Cercetări recente efectuate asupra pânzei evidențiază originalitatea și asemănarea impresionantă cu chipul Mântuitorului de pe Sfântul Giulgiu de la Torino.

 

Pentru că blânda mea bunică nu mai este, cea care a inspirat acest text, port cu o dragoste nesfârșită broboada neagră, înflorată, cu franjuri, pe care am primit-o cândva de la ea. Poate că tot așa simt moștenirea religioasă și familială toate femeile din lume, indiferent cu ce își împodobesc și acoperă capul.

 

Maria Dobrescu

 

Număr de vizualizări :2306


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro