Asociația ”Universul Prieteniei” anunță o nouă întâlnire cu românii din diasporă, iubitori de literatură, în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”.
„Toamnă româno-italiană este un proiect conceput ca un duplex cultural România – Italia, iniţiat de Asociaţia Universul Prieteniei (în 2016 – Iaşi, Torino şi Ivrea, în 2017 – Milano şi Iaşi, în 2018 – Roma şi Iaşi), având ca scop promovarea culturii şi a tradiţiilor româneşti oferind asfel o identitate familiilor stabilite în diaspora italiană.
În data de 4 octombrie 2019, ora 18.30, la Consulatul General al României la Torino, ne vom întâlni cu românii din diasporă, iubitori de literatură, pentru a lansa antologia de poezie, bilingvă, româno-italiană Acorduri lirice româneşti/ Accordi lirici rumeni, dar şi volumele Taifas… cu prietenii şi Diamante.
Antologia, al cărei coordonator este scriitoarea Marioara Vişan în colaborare cu un colectiv de redactare (Rodi Vinau, Petronela Angheluţă, Rodica Rodean), cuprinde prezentarea, dar şi creaţiile literare, a 33 de poeţi români stabiliţi în Italia, care încearcă, prin creațiile lor, să facă universul în care trăiesc mai atractiv, mai expresiv, zugrăvind în versuri trăirile, sentimentele sau visele lor. Autorii prezenţi la eveniment vor lectura din creaţiile lor.
Volumul Taifas… cu prietenii, al doamnei Rodica Rodean, apărut la editura TipoMoldova, cuprinde interviuri, având ca temă PRIETENIA, cu 14 personalităţi ale vieţii culturale ieşene (Liviu Apetroaie, Florin Buciuleac, Daniel Corbu, Vasilian Doboş, Dan Jumară, Carmelia Leonte, Emilian Marcu, Iulian Negru, Nicolae Panaite, Emilia Pavel, Silvia Popa, Indira Spătaru, Cassian Maria Spiridon, Valentin Talpalaru), cu o prefaţă semnată de Mircea Radu Iacoban.
A şasea apariţie editorială, Diamante, a poetei Marioara Vişan (Editura „Rediviva-Milano”), este un volum de poezie bilingv, româno – italian, traducător Francesco Altieri, cu o prefaţă semnată de scriitorul Daniel Corbu.
Momentele artistice susţinute de: Andrei Paiu – recital de vioară, solista Aurora Pală şi renumita Chiriţa din diasporă – Elena Agapi, vor completa seara culturală.
Evenimentul cultural, organizat de Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, se desfăşoară sub patronajul Consulatului General al României la Torino, în colaborare cu Asociaţia Cultural Etnică a Românilor din Ivrea şi Canavese (A.C.E.R.I.C.) şi Asociaţia FRĂŢIA Torino. ”