Marcel Manea, prozator, scenarist de teatru și film, jurnalist cultural, prezență constantă a întâlnirilor literare din București, autor al unor cărți care au stârnit controverse și, în același timp fani (“Ficțiuni reale”- coautor, “Bărbați pe tocuri“) a lansat la târgul de carte Bookfest de anul acesta un nou volum, “Ultraviolet“ (Tracus Arte, 2019), o culegere de proze scurte cel puțin la fel de provocatoare precum cele precedente.
Prima lectură (la unele proze am revenit) convinge prin nonconformism și un soi de siguranță fățișă a relatării, iar activitatea de blogger a autorului se face simțită prin intermediul multor fraze citabile, care apar consecvent în rândurile Ultravioletului, fraze care par verificate ca impact, acel tip de sentințe pe care le subliniai în “Porteretul lui Dorian Grey“, în “Falsificatorii de bani“ sau în “Femei“-le lui Bukowski. Dincolo de acestea, un aer special îl au secvențele poetice, care alternează momente de intrigă: “Femeile sunt diferite pe stradă. Doar în somn sunt speciale și vulnerabile. Atunci le poți simți respirația, mângâierile străine, pătura strânsă pe lângă șolduri. Într-adevăr, somnul este singurul lucru care mi le apropie pe femeile de anul trecut de femeile din prezent“.
Deși nu cred că acesta este pariul lui Marcel Manea (o serie de secvențe care să devină hituri în virtual) , “Ultraviolet“ este, până la urmă, o antologie de însemnări, de jocuri de perspectivă și tehnică, o culegere de povestiri greu încadrabile, dar cu un impact clar pentru cititori de toate categoriile, ofertantă pe mai multe paliere, atât pentru cei avizați, cât și pentru adepții unei literaturi de consum.
În multe din scurtele povești cosmopolite ale “Ultraviolet“-ului, autorul speculează, ludic, posibilitățile de a surprinde cititorul, tehnică de care s-a folosit, cred, cu ajutorul artei regizorale: uneori dejoacă naratorul cu o satisfacție cinică, alteori rupe subit orice continuare a relatării, lăsând povestea să devină ipotetică, facând din asta aspectul cel mai puțin previzibil și, de fapt, cel mai intrigant.
Dincole de diversiunile care împrospătează lectura, am descoperit la Marcel Manea o tendință necanonizată a prozei de a se confunda cu poezia (deși reversul este o practică veche), și nu doar conținutul, ci întreaga structură are interfața unor rânduri degajate, bine delimitate, asemenea unor versuri ample, ceea ce permite o lectură aerisită și înlesnește atenția către substratul unor situații sau descrieri.
Cârciumi, jazz, cimitire, aventuri neîmplinite, melancolie, fericire deplină, tristețe, idile controversate, începuturi fără sfârșit, “Ultraviolet“ este tabloul unei decadențe suave și o aparație insolită care merită să câștige atât publicul cititor de proză, cât și pe cel cititor de poezie.
În încheiere, iată cum începe “Ultraviolet“:“Numele meu este Frida Kahlo și aceasta este viața mea secretă“
Cartea poate fi comandată aici: https://edituratracusarte.ro/produs/ultra-violet-marcel-manea/
Tudor VOICU
