Vineri, 14 iunie 2019, la Librăria Esotera din Timişoara (Strada Lucian Blaga, nr. 2), a avut loc lansarea volumului de debut Galeria oglinzilor (proză mai mult sau mai puţin scurtă), autor Dorina Măgărin. Evenimentul a fost moderat de domnul Claudiu Teodor Arieşan, membru în Comitetul de Conducere al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi i-a avut ca invitaţi speciali pe renumitul critic literar, eseist şi prozator, Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, precum şi pe cunoscutul critic literar, eseist şi prozator, Adrian Dinu Rachieru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău. Au fost prezenți numeroși oameni de cultură din Timişoara şi nu numai, „angelizați de contextul și atmosfera propusă”.
Dorina Măgărin se înscrie în linia scriitorilor care abordează proza metaficţională, cu largă deschidere înspre acest spaţiu învolburat, amprentat – până la sufocare – de variate tipologii umane, nesfiindu-se să-şi poarte personajele nu doar prin meandrele acestui cotidian, ba chiar să le supună unor scene de o intimitate specială, transmodernistă.
Remarcăm plăcerea prozatoarei de a învălui acest prezent atât de înspumat în faldurile unui trecut al simplităţii şi al purităţii, dinspre rural spre urban, dinspre copilărie spre maturitate, dinspre exuberanţă înspre elanuri îndrăzneţ impudice.
Admirând natura, „destoinică ţesătoare”, autoarea îmbrăţişează cotidianul acesta încărcat de neprevăzut, cu toată a ei „mizerie umană”, cu destine în cele mai „urâte ipostaze ale vieţii” sau cu încrengături în ritm cantant. Trăiri, stări, emoţii, experienţe – toate compunând, în fapt, oglinda unei realităţi asupra căreia toţi scriitorii lumii acesteia s-au simţit responsabili.
Îmbrăţişând realitatea, cu fiori ce se doresc vibraţie, nedisimulare, firesc existenţial, descoperim autoarei câteva preferinţe ce o particularizează: minuţiozitate descriptivă, subtilitate portretistică, plăcerea detaliului. Nu de puţine ori, detaliul se conjugă cu metafora. Un exemplu concludent este proza Frumoasa Doamnă, metaforă a viului din noi. A viului care străpunge timpul.
Asemenea, surprindem preferinţa de a privi pe verticală destinul protagoniştilor săi (Mellonta tauta, Primul sărut), chiar uzând de mai mulţi naratori, plasaţi în mai multe înlănţuiri temporale. Aşa se explică şi intertextualul care dăruieşte naratologicului un surplus de autenticitate. Sentimentele erotice, uneori, se vor încolăcire în braţele neîncrederii, ale suspiciunii (Iubiri piedine, iubiri cardate), tot aşa cum altor mini-drame existenţiale, li se proiectează chiar un final deschis.
Tema preferată a Dorinei Măgărin este viaţa şi moartea. O împletire armonioasă, care dăruieşte conceptului naratologic acea sobrietate interioară – de împăcare cu sine sau de acceptare a ceea ce ţi se poate oferi la un moment dat în viaţă. Şi în acest mod facem cunoştinţă cu suflete care traversează flash-uri lipsite însă de dramatism; respiraţii fără convulsiuni, pierdute într-un înveliş interiorizat, neconflictual, zbucium pierdut în faldurile unor detalii, subtilităţi ale acestui existenţial (Copacul Vieţii). Devenim martorii câte vreunei îndolieri care încercănează, precum un fulger traversând bolta încrâncenată a cerului. E adevărat (o ştim prea bine) moartea aduce suferinţă, dar în conceptul (in extenso) creionat de Dorina Măgărin, aceasta nu se resimte împovărător. E un moment punctat în fineţea unui detaliu – şi-atât!
Conchizând, prozele scurte care compun acest volum (apărut în condiţii grafice excelente la Editura David Press Print din Timişoara) oferă cititorului plăcerea de a descoperi complexitatea fiinţei umane – la modul general, deopotrivă, subtilităţile propriei noastre personalităţi, ce sălăşluiesc, necercetate, în carapacea intimităţii fiecăruia dintre noi. Doar lecturând povestirile Doinei Măgărin, în mod cert, ne vom regăsi pe noi înşine. Îndrăzniţi, invitaţia este generoasă, şi merită această deschidere discursivă.
Livia Ciupercă
