N-a apucat să devină muzeu sau casă memorială. Deşi în această clădire, construită la 1894, trăiesc de peste 100 de ani amintirile, bucuriile, iubirile, manuscrisele, cărţile, obiectele personale şi premiile a doi mari scriitori români: Victor Eftimiu şi Cezar Ivănescu. Memoria lor este violent distrusă de nepăsarea autorităţilor române, care nu au protejat această casă de patrimoniu.
În ciuda susţinerii publice, a interpelărilor repetate către Direcţia de Patrimoniu şi Primăria Capitalei, din casa de pe bulevardul Dacia nr.136, în curtea căreia a copilărit academicianul, dramaturgul, fostul director al Teatrelor Naționale din Cluj şi Bucureşti, Victor Eftimiu, şi a trăit până la sfârşitul vieţii poetul Cezar Ivănescu, buldozerele au început să muşte din pereţii corpului mic de clădire de la stradă, pentru a face loc unui bloc cu trei etaje. Casa în sine ce necesită reparaţii, reabilitări a rămas în picioare, dar între ea şi noul imobil ce urmează să se ridice aici sunt doar cinci metri.
Şi nu numai casa îi leagă pe cei doi scriitori români, ci şi originile comune aromâno-albaneze şi moartea. Amândoi, înainte să meargă în lumea celor drepţi, au făcut o vizită în ţara strămoşilor lor, Albania, fără să ştie că acesta este drumul de rămas bun faţă de locurile natale. Din păcate, demolarea acestui mic corp de clădire coincide cu aniversarea, în 2019, a 130 de ani de la naşterea autorului pieselor „Înşir-te mărgărite” şi „Omul care a văzut moartea”.
Acesta nu este un caz singular. Există multe imobile în Bucureşti de care se leagă destinele unor personalităţi cu origini aromâneşti şi care au avut de suferit. În locul clădirii de pe strada Christian Tell, din Piaţa Amzei, care a aparţinut marii familii a Ghiculeştilor şi în care, un timp, a locuit Monseniorul Vladimir Ghika, recent beatificat de Vatican, s-a ridicat un bloc din beton şi sticlă. Nu de mult, casa de pe strada Dionisie Lupu a marelui lingvist, editor şi protector al artelor, Alexandru Rosetti, conducătorul de doctorat al academicianului Grigore Brâncuş, a fost făcută una cu pământul, iar în locul ei s-a ridicat un bloc banal. E trist, exemplele sunt cu sutele, chipul frumos, încântător al Micului nostru Paris a fost distrus şi invadat de o boală incurabilă care distruge istorii.
„Lacunele și echivocurile legislației au făcut posibile în România distrugeri cu consecințe ireparabile ale substanței patrimoniului cultural, profitându-se de obscuritățile legii, de lipsa de vigilență în aplicarea prevederilor legale, de atitudinea permisivă și indiferentă față de încălcarea normelor existente”.
(pasaj din Raportul Prezidențial pentru Patrimoniu, 2009)
Maria Dobrescu