spot_img

Dan Dungaciu prezintă conferinţa cu tema ”Europa după furtună. Ce vor, de fapt, europenii?”

Duminică, 2 iunie 2019, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, Dan Dungaciu prezintă conferinţa cu tema ”Europa după furtună. Ce vor, de fapt, europenii?”.

Despre conferinţă

Conferința cercetează evoluțiile din UE după „furtuna perfectă” cu care aceasta s-a confruntat cu circa cinci ani în urmă. „Furtuna perfectă” a însemnat sincronicitatea unor fenomene precum criza economică, valuri de migrație, succesiune de atacuri teroriste și amenințările Rusiei. Efectul acestui veritabil „cocktail Molotov”, care include și Brexitul sau alegerea lui Donald Trump în Statele Unite ale Americii, este schimbarea aproape radicală a configurației politice a continentului.

Dispariția „centrului” politic și a partidelor așa zis populiste au devenit realitate cotidiană. Nimic nu a rămas neafectat, dacă nu în formă (partide tradiționale, de „mainstream”), atunci în conținut (discursul politic al acestora).

Ce va urma? Încotro se îndreaptă Europa? Care mai sunt valorile care ne țin împreună? Cât este dezinformare sau fake news și cât evoluție naturală? Care mai este relevanța internațională a continentului nostru? Cum arată lumea Americii și lumea Europei? Anti-americanismul este occidentalism sau anti-occidentalism? Asistăm la „declinul Occidentului” sau la ruperea relațiilor euro-atlantice? Care este prețul plătit de civilizația europeană?

Toate acestea într-o conferință care, chiar dacă nu va avea toate răspunsurile, va pune, cel puțin, întrebările corecte. (Dan Dungaciu)

 

Despre conferenţiar

Dan Dungaciu este din 2009 Profesor universitar și Coordonator de doctorat la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București (Catedra de Sociologie). Este coordonatorul Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială), cel mai vechi master de profil din România. Din anul 2011, este Directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”. Din 2013, este Președintele Fundației Universitare a Mării Negre, aflată sub egida Academiei Române. În 2006-2007 a fost Subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni), iar în perioada 2009-2010 a fost Consilier pe probleme de integrare europeană al Președintelui Republicii Moldova. Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil.
A fost implicat și a coordonat numeroase proiecte naționale și internaționale. Este autorul a zeci de studii de specialitate, rapoarte de specialitate și peste 25 de volume de profil, printre cele mai recente numindu-se: Basarabia e România? Dileme identitare și (geo)politice în Republica Moldova (2011), Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului (2012), Șapte teme fundamentale pentru România (2014), Enciclopedia de Relații Internaționale (2015) etc. În 2015 a fost cooptat la nivelul Academiei Române în echipa de realizatori/coordonatori ai Strategiei de dezvoltare a României pe următori 20 de ani (2015-2035), sub coordonarea generală a Președintelui Academiei Române.
Dintre cele mai recente volume publicate/coordonate, amintim: Romania: 100 Years since the Great Union (Editor), Cambridge: Cambridge Scholars Publishing, 2018; The Perfect Storm of the European Crisis (Editor), Cambridge: Cambridge Scholars Publishing, 2017; Enciclopedia de Diplomație (coordonator și autor), Bucureşti, Editura RAO, 2018; Enciclopedia Românilor de Pretutindeni (coordonator și autor), Bucureşti, Editura RAO, 2018; Enciclopedia Relaţiilor Internaţionale (coordonator și autor), Vol. I și II, Bucureşti, Editura RAO, 2017; Nihil Obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului, Ediție revăzută și adăugită, Editura Libris, 2018; Reunirea (coautor cu Petrișor Peiu), București, Editura Litera, 2017.

 

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:

021.314.71.71 (Agenţia de bilete)

Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508