spot_img

Au mai rămas doar 5 zile până la deschiderea celei de-a V-a ediții a Festivalului Opera Copiilor (FOC)!

În perioada 24 mai – 16 iunie 2019, copiii sunt invitați, alături de părinții lor, la o multitudine de surprize și activități, care mai de care mai captivante. Timp de patru weekend-uri pline, Opera Comică pentru Copii îi sărbătorește pe cei mici în spațiile special amenajate în clădirile și curțile OCC, unde copiii vor putea să descopere și să se bucure de jocuri și ateliere variate, precum și alte activități pregătite special pentru ei de către inimoasa echipă OCC. Simultan, pe scenele celor trei săli – Sala Mare, Sala UnderGrant și Salonul Mozart – dar și pe scenele în aer liber sau la OCC Grand Arena FOC se vor desfășura peste 60 de reprezentații ale celor mai iubite spectacole ale Operei Comice pentru Copii, precum și spectacole-eveniment ale invitaților speciali! Printre activitățile, expozițiile, atelierele și concursurile grozave pregătite pentru Festivalul Opera Copiilor, menționăm Biblioteca Vie, unde, la Căsuța din Copac, micii curioși pot „răsfoi” pentru 30 de minute istorisirile fabuloase ale membrilor echipei OCC sau pot participa la sesiunile de lectură „Vedetele citesc povești în Copac”, la care Felicia Filip, Marian Râlea, Paula Seling, Cuzin Toma, Toth Zoli, Anna Ungureanu, Corina Dumitrescu, Vali Ionescu Caciureac și mulți alți artiști și vedete vor citi micilor vizitatori poveștile preferate. Copiii pot participa la lansarea oficială în România a trei noi jocuri din gama Cortex IQ Party, pe care le pot testa într-o sesiune special dedicată lor sau pot participa la alte multe ateliere  creative.

Printre alte atracțiile majore de la FOC se numără Show-ul de Magie cu Bogdan Muntean, Galele Cantus Mundi și Muzica Desenelor Animate, premiera musicalului Madagascar, precum și Treasure Hunt, Water Fight, Fun Racing, joaca la Piscina cu bile, Grădina cu fluturi vii, Colțul cu clopoței, zona acvariilor cu pești exotici sau Escape Room, Observatorul de stele, Cinema pe acoperiș, program realizat în parteneriat cu Animest.

Un weekend aparte este între 7-9 iunie 2019, când organizăm în premieră concursul „Bucharest Dance Competition”. Acesta se adresează copiilor care frecventează cercurile de coregrafie din cluburi şi palate ale copiilor, şcoli particulare de dans, precum şi şcoli/licee vocaţionale din România și din străinătate. Printre disciplinele de concurs se regăsesc baletul clasic, dansul de caracter, dansul contemporan/modern, jazz sau lyrical. Un juriu profesionist și premiile atractive garantează succesul evenimentului la care sunt deschise deja înscrierile!

 

Despre toate acestea și multe altele găsiți mai multe informații pe site www.operacomica.ro, conturile de Facebook și de instagram ale instituției și evenimentului, precum și în comunicatele viitoare.

 

,,Carnavalul Animalelor”, o nouă premieră la început de FOC

Pe 25 și 26 mai (10:00 și 12:00), Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă un nou spectacol premieră: ,,Carnavalul Animalelor”, celebra lucrare a compozitorului romantic francez, Camille Saint-Saëns. Considerată una din cele mai amuzante compoziții cunoscute, ,,Carnavalul Animalelor” este o suită de 14 momente muzicale, care descriu, prin intermediul coloritului sonor al diverselor instrumente muzicale, diferite animale. Spectacolul, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, va avea patru reprezentații în acest weekend, iar biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Printre personajele descrise în cele 14 părți muzicale ce alcătuiesc ,,Carnavalul animalelor” se regăsesc Broasca țestoasă, Elefantul, Cangurul, Cucul, Lebăda sau Leul, interpretate de instrumente precum pianul, violoncelul, contrabasul, vioara sau clarinetul. Noua premieră a stagiunii 2018-2019, o lucrare dedicată oamenilor de toate vârstele, promite să îi încânte și să îi amuze pe spectatorii prezenți la Salonul Mozart.

 

,,Fetița cu Chibrituri” vă așteaptă la OCC

Pe 25 și 26 mai, de la orele 11:00, respectiv 17:00, cei mici, alături de părinții lor, sunt invitați la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, la spectacolul de balet ,,Fetița cu Chibrituri”, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu. Spectacolul este o reinterpretare originală a basmului lui Hans Christian Andersen, care îmbină dansul și muzica pentru a le oferi copiilor, dar și adulților, o altfel de perspectivă asupra uneia dintre cele mai iubite povești ale copilăriei. Atmosfera baletului este susţinută printr-o coloană sonoră deosebită, ce include nume contemporane precum Yann Tiersen, Rene Aubry, Jocelyn Pook, Rachel Portman, Mr. Scruff şi Sir Anthony Hopkins.

Spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării” are toate reprezentațiile sold out

Tot în weekend-ul ce urmează, la Sala UnderGrant, copiii cu vârsta de peste 3 ani vor putea lua parte la  aventuri impresionante alături de eroul lui Alex Blenche, în spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării”, regizat de Irina Slate. Povestea îl prezintă pe voinicul Erus care pornește într-o călătorie pe Valea Răbdării, unde are de înfruntat nenumărate peripeții. Cei care doresc să achiziționeze bilete la una din cele șapte reprezentații programate pe 25 mai, de la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00 și 26 mai, de la orele 10:00, 12:00, 14:00, o pot face de pe www.bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508