Universitatea Transilvania din Brașov – Facultatea de Litere și S.C. Aula Magna, în parteneriat cu Editura Tracus Arte, organizează cea de-a șasea ediție a Concursului de Debut în Poezie „Alexandru Mușina”. Premiul „Alexandru Mușina” constă în acordarea sumei de 500 euro şi publicarea volumului câştigător la Editura Tracus Arte, în colecția dedicată acestui premiu.
La edițiile precedente au cîștigat și/sau debutat: Sabina Comșa (Premiul A. M.) & Ioan Șerbu (Premiul Budila Express) – 2014; Anca Dumitru (Premiul A. M.) & Ligia Dan (debut în colecția A. M.) – 2015; Dina Frînculescu (Premiul A. M.) – 2016; Ștefan-George Niță (Premiul A. M.), Crina Bega (Premiul Budila Express) și Simona Nastac (Premiul Regele Dimineții) – 2017; Vlad Serdarian (Premiul A. M.) – 2018.
Manuscrisele se vor trimite la adresa: S.C. Aula Magna S.R.L., O.P. 6 Braşov, Ghișeul 3 / post restant, pînă la data de 1 iunie 2019, data poștei.
Plicul, format A4, va avea, în locul numelui expeditorului, un motto ales de acesta, şi va conţine:
1. manuscrisul (între 30 şi 50 de poezii) – varianta tipărită
2. manuscrisul pe suport electronic
3. un plic format mic, în care se va regăsi motto-ul, alături de numele autorului şi de datele de contact ale acestuia.
Juriul concursului are următoarea componență: Al. Cistelecan (presedinte al juriului), Ruxandra Cesereanu, Caius Dobrescu, Romulus Bucur, Radu Vancu, Adrian Lăcătuș.
Volumele câștigătorilor edițiilor anterioare pot fi comandate de pe website-ul Editurii Tracus Arte: