Expoziția de artă contemporană “ROMA WOMEN WEAVING EUROPE”

mart. 20th, 2019 | By | Category: Postcard

În perioada 21 martie – 30 iulie 2019, Institutul Cultural Român din Berlin şi Institutul de Artă şi Cultură al Romilor din Europa (ERIAC) vor celebra mișcarea feministă romă din întreg spațiul european în cadrul unei expoziţii de artă contemporană şi a unei serii de evenimente conexe. Expoziţia a fost gândită sub un unic concept pentru două spaţii, cel al Galeriei ICR şi cel al ERIAC Berlin, care se află pe aceeaşi stradă, una la numărul 14, iar cealaltă la numărul 41.

Proiectul expozițional „Roma Women Weaving Europe” prezintă o selecție de artiști contemporani remarcabili, din România şi alte ţări europene, precum Polonia, Finlanda, Slovacia și Marea Britanie. Expoziția include creaţii artistice realizate intr-o mare diversitate de medii, de la pictură la instalație, video-art, artă decorativă și sculptură.

 

Artiști: Mihaela Cimpeanu (RO), Ioanida Costache (RO), Mihaela Drăgan (RO), Ana Maria Gheorghe (RO), Delaine Le Bas (UK), Kiba Lumberg (FI), Małgorzata Mirga-Tas (PL), Emília Rigová (SK), Selma Selman (BiH), Alina Serban (RO), George Vasilescu (RO) and urban_roma (RO).

 

Problemele asociate cu inegalitatea de gen au devenit o temă centrală a dezbaterilor din ultimii ani. Cele aproximativ 6 milioane de femei de etnie romă din Europa se confruntă cu o discriminare multiplă, intersecţională – pe de o parte ca femei, pe de alta ca membre ale unei minorități etnice stigmatizate, prezentând un risc ridicat de excludere socială. Mișcarea feministă romă s-a format ca răspuns la lipsa de reprezentare, în căutarea unei voci care să articuleze interesele colective ale femeilor rome și se luptă pentru egalitate la intersecția categoriei etnicității cu cea de gen.

Program de vizitare:

21.03.2019 – 03.05.2019 │ Galeria ICR Berlin, Reinhardtstrasse 14, 10117 Berlin │ Ma-Vi  14-18.

21.03.2019 – 30.07.2019 │Galeria ERIAC, Reinhardtstrasse 41-43, 10117 Berlin │Lu-Vi  9-17.

Evenimente conexe:

21.03.2019: Vernisajul expoziției urmat de un performance cu Mihaela Drăgan și Ioanida Costache

8.04.2019: Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor se va organiza un tur ghidat al ambelor sedii, urmat de un performance al artistei Alina Şerban.

20.05.2019: Cu ocazia Zilei Rezistenţei Romilor (16 mai) se va organiza la sediul ICR o conferinţă pe tema mişcării feministe rome în România/Europa. Invitaţii vor fi anunţaţi ulterior.

Un proiect al ICR Berlin şi ERIAC cu sprijinul Institutului Polonez Berlin.

Mai multe informații despre programul ICR Berlin aici: www.rki-berlin.de

 

 

 

Număr de vizualizări :602


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro