Cristian Mandeal, într-un nou episod al integralei Brahms la Filarmonica din Brașov

mart. 25th, 2019 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 27 martie 2019, la Sala Patria din Braşov, Cristian Mandeal continuă seria concertelor Brahms la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Brașov, unde a acceptat recent poziția de dirijor invitat principal. Noul episod al acestei integrale va cuprinde Concertul nr. 1 pentru pian si orchestră cu Epifanio Comis și Simfonia a II-a. In cursul anului 2019 vor mai avea loc alte concerte integral Johannes Brahms pe scena aceleiași Filarmonici de Stat din Brașov. Publicul braşovean are o ocazie unică să ia contact cu muzica lui Brahms într-o serie de concerte gândită special în acest scop, alegerea lui Johannes Brahms pentru această integrală fiind extrem de ofertantă, muzica marelui romantic german generând de-a lungul oricărei cariere interpretative invitaţii la relectură.

CRISTIAN MANDEAL

 

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

 

Număr de vizualizări :473


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro