Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid susține participarea artistei Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Multimedia MADATAC, cu două instalaţii new media interactive: Hybrid Sensorium (la Nave Digital) și I, Human (la Medialab-Prado). Hybrid Sensorium este singurul proiect românesc de artă multimedia selectat de organizatorii Festivalului, creat de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) în colaborare cu artiștii Mitoş Micleușanu (sound design), Sergiu Negulici (animație3D), Răzvan Vasilache, Sorin Olexiuc şi Alexandru-Florin Vartic (programare). Lucrarea analizează felul în care percepem propriul corp în spațiul fizic imediat și deformările senzoriale cauzate de medierea acestei percepții de către tehnologie. Instalaţia intră în contact fizic nemijlocit cu vizitatorul, ambele părţi devenind vulnerabile unei contaminări emoționale.
I, Human (Body installation) este o instalație interactivă prin care utilizatorii pot controla o sculptură din lumină laser printr-un efort colectiv. Un circuit de măşti conectate prin tuburi scot urlete animalice, cerând să fie hrănite cu emoții. Privitorul este pus în imposibilitatea controlului simultan al măştilor, astfel apare nevoia colaborării. Odată fixate pe față măsoară simbolic empatia utilizatorilor prin colectarea informațiilor biometrice faciale, analizând starea lor emoțională. I, Human este o instalaţie realizată de Saint Machine în colaborarea cu Marian Zamfirescu (cercetător ştiinţific la CETAL – Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor din Bucureşti), Alexandru-Florin Vartic şi Sorin Olexiuc (programare). La Medialab Prado va fi expus doar unul dintre modulele I, Human. Vizitatorii de la Madrid (Medialab Prado) vor interacționa în timp real cu cei de la Bucureşti, unde instalaţia este expusă la Rezidenţa BRD Scena9, în cadrul expoziției „Fusion. Artă şi Ştiinţă” organizată de Fundația9 în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte.
MADATAC (A Contemporary Festival of New Media Arts & Advanced Audio-Visual Technologies, http://madatac.es) este un festival internațional de succes care valorifică inovația, originalitatea și cultura audiovizuală experimentală la avangarda creației artistice multimedia. Își propune să stimuleze participarea publicului la produsele digitale audiovizuale și implicarea profesioniștilor în proiecte și laboratoare artistice digitale colective. Festivalul este organizat în 4 locații de prestigiu din Madrid: Cineteca Matadero Hall, Círculo de Bellas Artes, NH Collection Madrid Eurobuilding şi galeria La Nave Digital, unde va fi expusă instalația Hybrid Sensorium. In ediția din acest an au fost selectate patruzeci şi şapte de proiecte în secțiunea oficială Videoart, şapte instalații artistice în secțiunea Audio-Visual Installations, printre care şi cea a artistei Marilena Oprescu Singer, patru performaces, din diferite țări. Ediția precedentă s- a bucurat de mare impact la public şi în presă, MADATAC reușind să prezinte cele mai avansate produse artistice de videoartă, fiind o expoziție de referință în Spania şi cu mare participare internațională.
Pentru mai multe detalii: Instituto Cultural Rumano de Madrid Plaza del Cordón n.o 1, bajo dcha., 28005, Madrid Tel.: +34 917 589 566 Fax.: +34 915 590 135 www.icr.ro/madrid/
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN Plaza del Cordón, 1, bajo dcha., 28005 MADRID TEL: +34 917 589 566; fax: +34 915 590 135 / icrmadrid@icr.ro
Număr de vizualizări :618