Simpozion literar 2019

ian. 22nd, 2019 | By | Category: Postcard

Joi, 28 martie 2019, ora 15.00, Uniunea Scriitorilor – Filiala Iaşi şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, prin Catedra de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, organizează cea de a XVII-a ediţie a Simpozionului Naţional „IOAN PETRU CULIANU” – omagiu poetului MIHAI URSACHI (1941-2004).

 

Simpozionul-concurs, care se adresează elevilor, studenţilor, tuturor iubitorilor de literatură, are următoarele probe supuse jurizării:

1). dramatizarea unei proze, la alegere, din volumul Arta fugii, de Ioan Petru Culianu;

2). recitarea unei poezii semnate de poetul Mihai Ursachi;

3). realizarea unui desen inspirat din creaţia lirică a poetului Mihai Ursachi (pe carton, acuarelă sau peniţă, dimensiunea A4).

Jurizarea vizează participarea la toate cele trei probe de concurs.

 

Cassian Maria Spiridon, Preşedintele Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi

Nicu Gavriluţă, Prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi,

Catedra de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Livia Ciupercă, fondator şi coordonator al Simpozionului-concurs

 

Fişă de participare

Nume şi prenume

Localitatea

Elevi (şcoala, clasa, profesorul coordonator)

Student (facultatea)

Persoana matură (instituţia, profesia)

Proba 1: Se nominalizează textul dramatizat, care va fi ataşat, ulterior;

Proba 2: Se precizează poezia care va fi recitată;

Proba 3: Se precizează textul literar care a inspirat desenul.

Numărul de telefon

 

Data limită de expediere a fişei de participare, completate, 22 martie 2019, pe adresa: liviaciuperca200@yahoo.com

 

Număr de vizualizări :736


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro