Joi, 29 noiembrie 2018, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran“ din Timişoara, iubitorii de poezie l-au cunoscut pe domnul Ionel Aurel Simu, poetul carăşean-american, care îmbogăţeşte spaţiul liric al Banatului prin volumele de poezii ”Amurg fără mine” şi ”Striviţi de destin”, ambele apărute la editura timişoreană Mirton, în anul 2017. Juristul Aurel Bancu – invitat special, Dorina Măgărin şi Daniel Luca – gazdele evenimentului, dar şi profesoarele Mariana Strungă, Ana Caia, Lucia Elena Popa, Monica Condan şi domnul Dan Surulescu, medic-veterinar, au prezentat volumul de poezii ”Striviţi de destin”.
A fost o atmosferă plăcută şi prietenoasă, poezia şi comentariile fiind presărate de piese de muzică uşoară executate de Mihai Cobzaru, Dorina Măgărin şi Ionel Aurel Simu, dar şi muzică patriotică cântată de artista Maria Colgia şi de citirea de către juristul Aurel Bancu a unui mesaj despre unire de-al jurnalistului carăşean-australian Ben Todică.
Pare-se că eul liric s-a îndepărtat de moda zilei, a versurilor albe şi a descins înspre versuri simple, care pot deveni oricând texte pentru multe piese muzicale. Introspectiv cum este autorul, în volumul Striviţi de destin, are o reflecţie privind dragostea ca un sentiment devastator şi ardent: „Acum, poiana noastră/ e pustie, /iar vişinii oftează/ defrunziţi,/ fără de noi/ parc-au uitat şi ei, c-au fost cîndva/ atât de înfloriţi…“. Dar cum cea mai imprevizibilă metamorfoză nu-i exclusă, iubirea regăsită în mod real, nu oniric, înlătură singurătatea poetului şi pesimismul: „Mi se părea/ de-atâtea ori,/ că sînt îndrăgostit…/ şi chiar iubesc…/ Abia acum,/ într-o tîrzie toamnă,/ umblând hoinar/ la fel ca totdeauna,/ am întîlnit femeia/ ce-mi lipsea;/ şi am simţit întîia oară,/ ce minunat/ e să iubeşti doar una!!!“
Calea pe care înaintează poetul în cele 61 de poeme este înţesată de imaginile coloristice ale naturii sau ale spaţiului cosmic, care predispune la visare şi la apariţia amintirilor: „amurg“, „brazii“, „crin“, „dealuri“, „flori de cais“, „frunză“, „iernii“, „lac“, „merii“ „oceanul“, „palmieri“, „pădurea“, „plaja“, „poiana“, „primavara“, „salcîmii“, „spice“, „toamna“, „valul“, „zorii“, „noaptea“ – care ocupă un spaţiu aparte, drumul tainic ce duce în lumea cea adevărată, a pelegrinului „dezamăgit… şi obosit“ de a mai fi un luptător statornic pentru biruinţă într-o lume flamboiantă. Sacrul surdinizează în simboluri biblice căci aidoma „fiului risipitor“, „nostalgic după puritate“, Ionel Aurel Simu ne lasă libertatea să-i imaginăm biografia şi alege „ancorarea în vatra de unde-a plecat“: „Mă-ntorc nerăbdător acasă,/ mă-ntorc smerit şi gol la voi/ cu-aceeaşi paşi/ plecaţi demult,/ atunci cînd nu voiam s-ascult/ chemarea înapoi…/Şi cânt… şi plîng…/ şi-alerg pe drum,/ precum un rob din lanţ eliberat,/ mă-ntorc umil ca fiu risipitor;/ şi voi şedea la masă/ cu voi ca altădat’…“
Asemeni poeţilor din vechime, a romanticilor, dar asemănător şi zeului Ianus, cel cu două feţe opuse, din care una privea înainte, iar cealaltă privea înapoi, tot asfel în templul poeziei se dezvăluie înțelesurile celui ce le-a scris, de aceea mă întreb dacă a greșit sau nu a greșit Virginia Henderson, prima doamna a nursingului, când a socotit cele 14 nevoi fundamentale deoarece, după părerea mea, toate se reduc la una singură: nevoia de-a iubi și a fi iubit; lirismul cărăşanului – „suflet stingher“ – are ca temă predilectă eternul feminin. Aş aminti aici poemele: Ce minunat, E rîndul meu…, Femei plângând, Idilă imposibilă, La capăt de drum (cîntec), Mai bine pleacă!, Poiana iubirii, Somn uşor, iubito!, Viaţă fără moarte împreună.
Visător şi creator de idei, plătind gir trecutului implacabil, printr-o analogie cu poezia lui Nicolae Labiş, Pasărea cu clonţ de rubin, Ionel Aurel Simu ne prezintă soarta poetului văzut de semeni ca „un nimeni pentru toţi…“ căci „nu pot fi/ ce alţii par să fie; / şi nici nu sînt/ ce poate-aş vrea să fiu, / dar cum am fost/ şi ce-am simţit trăind, / vor înţelege toţi într-un tîrziu“.
Dorina Măgărin, Timişoara, 29 noiembrie 2018
FELICITĂRI!