Marți, 18 decembrie 2018, ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național București, Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează spectacolul muzical „OAMENI − TRIBUT AURELIAN ANDREESCU”, în memoria unuia dintre cei mai valoroși și mai apreciați interpreți români, care a lăsat în urma sa numeroase șlagăre ascultate și azi cu plăcere de toate vârstele. Conceptul îi aparține artistului Aurelian Temișan, care își argumentează alegerea sa astfel: „La 100 de ani de la Marea Unire, celebrând «Centenarul», am ales din suita marilor artiști ai României, unul care, prin simplitate, eleganță, voce și melodii, așază și mai bine România pe harta țărilor cu o puternică iubire față de valorile proprii. Concertul își propune să celebrează existența și vocea artistului, a celui ce «va fi veșnic pe pământ» prin moștenirea muzicală lăsată în urmă, transpunând spectatorii, pentru câteva zeci de minute, într-o lume vizuală și sonoră a celui ce a fost Aurelian Andreescu”.
Spectacolul, al cărui amfitrion va fi Aurelian Temișan, este pregătit de George Natsis, reorchestratorul întregului material sonor, și de Vlad Popescu, band leader-ul și bateristul orchestrei, spectactorilor fiindu-le pregătite numeroase surprize, alături de invitați speciali.
Aurelian Temișan
Cu o voce greu de confundat, Aurelia Temișan și-a făcut debutul pe scena Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, în 1989. Un artist polivalent ce jonglează ușor cu ipostazele de actor, om de televiziune și solist, Aurelian Temișan s-a menținut în topul preferințelor muzicale pe parcursul unei cariere de 30 de ani. Cu o energie echilibrată, caldă, pozitivă și plină de umor, Aurelian tinde “să fie omul potrivit, la locul potrivit” reușind spectaculos, la fiecare apariție, să ofere publicului energia de care are nevoie, îmbinând piese de referință din muzica internațională cu celebre cover-uri românești și piese proprii.
Biletele pot fi achiziţionate online, de pe https://www.mystage.ro/ sau de la Casa de bilete a Teatrului Național București.
Prețul biletelor: 54,50 lei
Detalii pe www.arcub.ro
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.