spot_img

Liliana Țuroiu, președinte ICR: „Prin statuia dedicată Reginei Maria nu evocăm doar momente din istorie, ci facem istorie“

Miercuri, 12 decembrie 2018, în oraşul Ashford din Marea Britanie, personalitatea Reginei Maria a fost evocată de Institutul Cultural Român prin dezvelirea unei statui realizate în bronz de tânărul sculptor Valentin Duicu. Monumentul a fost amplasat în Elwick Square, în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice a orașului Ashford şi a Parcului Victoria, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

„ICR a dezvoltat peste 2.000 de evenimente dedicate Centenarului, însă evenimente precum cel de la Ashford sunt rare. Am evocat, în acțiunile noastre, Centenarul, însă aici, la Ashford, prin statuia dedicată Reginei Maria nu evocăm doar momente din istorie, ci facem istorie. Faptul că această statuie va rămâne în urma noastră sute de ani cred că este cel mai important lucru“, a declarat președintele ICR, doamna Liliana Ţuroiu. „Născută la Eastwell Manor și adoptată de România, Regina Maria a fost o femeie remarcabilă, un diplomat irezistibil, un creator, un patron al artelor. Maria a României a avut tăria de a contribui la zidirea unei ţări, păstrându-și întotdeauna delicateţea, aplecarea către artă şi respectul faţă de cultură. La Ashford, regina a devenit, din nou, odată cu dezvelirea statuii sale, un subiect de interes, o personalitate despre care se vorbeşte“, a mai spus preşedintele Institutului Cultural Român. La inițiativa ICR Londra, Regina Maria va fi subiectul unui amplu proiect educaţional şi cultural care se va desfăşura în şcoli din Ashford şi din întreg comitatul Kent, sub coordonarea istoricului britanic Michael Paterson.

În cadrul ceremoniei, oficialii britanici au vorbit despre personalitatea nepoatei Reginei Victoria a Marii Britanii, care a devenit cea de-a doua regină a României, soție a Regelui Ferdinand I al României și mama Regelui Carol al II-lea. „Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent. Suntem foarte mândri să-i cinstim memoria prin intermediul acestui monument în orașul ei natal“, a spus primarul  orașului Ashford, doamna Jessamy Blanford.

„Suntem foarte bucuroși să onorăm memoria acestei mari doamne. Monumentul pe care îl dezvelim acum, datorită implicării Institutului Cultural Român, reprezintă un model pentru multe generații, care vor avea cu adevărat ce învăța de la această femeie cu totul remarcabilă. Regina Maria a fost o demnă descendentă a bunicii sale, Regina Victoria. Noi, britanicii, am fost impresionați de modul în care Regina Maria și-a ajutat țara de adopție în timpul Primului Război Mondial“, a declarat Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Local Ashford.

Cu acest prilej, doamna Liliana Țuroiu a devenit primul ambasador onorific al orașului Ashford, distincția fiindu-i înmânată de către Gerry Clarkson și Tracy Kerly. Realizată din argint, medalia poartă pe spate efigia statuii Reginei Maria, macheta urmând a fi păstrată pentru toate distincțiile oferite pe viitor.

La rândul său, în semn de recunoaștere a contribuției la promovarea Reginei Maria în Marea Britanie, președintele ICR a oferit diplome de onoare reprezentanților Consiliului Local Ashford și sculptorului Valentin Duicu.

Reprezentând Casa Regală a României la evenimentul de la Ashford, ASR Principesa Elena a evocat, la rândul său, calitățile Reginei Maria, arătând că suverana a fost o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană. Alteța Sa a evidenţiat, totodată, calităţile literare ale Reginei Maria – autoarea unor cărţi publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa, şi a subliniat că memoriile sale publicate sub titlul „Povestea vieţii mele“ s-au bucurat de un imens succes în Marea Britanie. Regina Maria a fost prima femeie invitată să prezideze o cină a Fondului Literar Regal.

După ceremonia de dezvelire a statuii, la cinematograful Picturehouse din Ashford a avut loc proiecția filmului dedicat Reginei Maria, parte din seria „Români care au schimbat lumea“ realizată de jurnalista Camelia Csiki pentru Televiziunea Română.

Sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, a fost selecționat în cadrul unui concurs organizat de ICR în vara acestui an. Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural Român, realizată cu sprijinul Guvernului României și în parteneriat cu Consiliul Local Ashford.

Alături de preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, la ceremonie au mai participat domnul Gerry Clarkson CBE și doamna Tracy Kerly – președintele și, respectiv, directorul executiv al Consiliului Local Ashford, doamna Jessamy Blanford – primarul orașului, domnul Mirel Taloș – vicepreședintele ICR, E.S. Dan Mihalache – ambasadorul României la Londra, ASR Principesa Elena, oficialități de rang înalt din România şi Marea Britanie, precum și membri ai comunității românești din Marea Britanie.

www.icr.ro/pagini/liliana-turoiu-presedinte-icr-prin-statuia-dedicata-reginei-maria-nu-evocam-doar-momente-din-istorie-ci-facem-istorie

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508