Gala „100 de ani în presa românească”

dec. 20th, 2018 | By | Category: Eveniment

Joi, 20 decembrie 2018, ora 18.00, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, are loc Gala “100 de ani în presa românească”. Evenimentul, realizat cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, onorează memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru poporul român, a celor care au luptat împotriva cenzurii, a celor care au realizat Unirea, a celor 100 de ani de presă despre România şi români, oriunde s-ar afla ei.

În cadrul Galei va fi prezentat în premieră filmul documentar “Marea Unire şi presa vremii”, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naţionale. Documentarul tratează perioada premergătoare înfăptuirii Marii Uniri, mediatizarea actului Unirii, precum și ecourile și reacțiile din presa de limba română și din presa străină legate de Marea Unire.

 

La Gală vor participa urmaşii marilor gazetari de acum 100 de ani, ai celor care au ajuns în închisorile comuniste sau la Canal, cei care au trăit momentul 1989 şi mai ales post-1989, membri ai Academiei Române, membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, diplomaţi, istorici, jurnalişti de limbă română din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, reprezentanţi ai Uniunii Jurnaliştilor din România, jurnalişti ai minorităţilor etnice.

Momentele artistice vor fi susţinute de grupul “Song”, dirijat de Emanuel Pecingine, de Robert Pumnea şi Ceata din Rupea şi de elevii Colegiului Tehnic „Ion Creangă” din Tîrgu-Neamţ.

 

Prezentatorii evenimentului sunt jurnalista Ana Iorga şi istoricul Filip Iorga.

 

Partenerii Galei „100 de ani în presa romanească” sunt Academia Română şi Trinitas TV.

 

Evenimentul este organizat de PSNews, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

 

Număr de vizualizări :678


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro