”Serile de chitară 2018”- A doua săptămână

nov. 5th, 2018 | By | Category: Eveniment

Cea de-a doua săptămână a Festivalului Internațional „Serile de chitară”, ediţia a VIII-a, aduce în prim-plan doi dintre chitariștii europeni cei mai apreciați, muzicieni de clasă, virtuozi ai instrumentului, care vor concerta pe 8 și 10 noiembrie 2018, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, începând cu ora 19.00: Csáki András și Marcin Dylla . Miercuri, 7 noiembrie, la Palatul Suțu, și vineri, 9 noiembrie 2018, la Institutul Balassi, tinerii muzicieni în afirmare se vor afla în fața publicului: Gala extraordinară a talentelor în afirmare, cu 3 tineri chitariști cărora li se va adăuga câștigătorul Bursei Kitharalogos, oferită de chitaristul Pablo Marquez și de UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România), respectiv un recital a doi studenți excepționali de la Budapesta, Szalai Lotti și Nagy Marton, aflați într-un turneu prin țară.  AgențiadeCarte.ro este partener media.

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional „Serile de chitară” este dedicată memoriei lui Petru Maier Bianu, cineast şi scriitor, cel care a iniţiat alături de Costin Soare în 2008, în cadrul Stagiunii „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, prima ediţie a acestui eveniment. Petru Maier Bianu (1947-2011), cineast şi scriitor, născut la 2 septembrie 1947 la Sibiu, a realizat filme artistice de lung şi scurt metraj, filme documentare şi a montat piese de teatru în ţară şi străinătate. A debutat în 1990 cu volumul de versuri Preludii epice, la Editura Eminescu, iar în 1999, a publicat la Editura Cartea Românească prima ediţie a romanului Inventarul iernilor. A fost preşedinte al Fundaţiei Culturale ACCUMM şi coordonator al Atelierului de Cultură şi Civilizaţie Universală. Pasionat de muzica clasică, a iniţiat prima stagiune independentă din Bucureşti, Stagiunea „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, care îşi desfăşoară concertele săptămînal, de peste 20 de ani, la Palatul Suţu.

Intrarea la concerte este liberă şi se face pe bază de invitaţie, scriind la adresa kitharalogos@gmail.com, excepţie făcând concertele de la Palatul Suţu (intrare în limita locurilor disponibile) şi Muzeul Naţional „George Enescu” (1 noiembrie), unde biletul costă 6 RON. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi www.seriledechitara.ro şi www.facebook.com/kitharalogos

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: GSR Audit & Expertise, Compania de administrare a Domeniului Bran, Tecnoservice Equipment SRL, Savarez.

Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Maghiar din Bucureşti-Institutul Balassi, Muzeul Naţional „George Enescu”, Fundaţia ACCUMM, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), ICon Arts Transilvania 2019, Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, Athenee Palace Hilton Bucharest.

Parteneri media: RFI România, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Trinitas TV, Agenţia de Carte.ro, Radio Clasic, Liternet.ro.

 

Număr de vizualizări :511


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro