spot_img

De Ziua Națională a României, ”ACSINTE.100”, expoziția de fotografie, se deschide la Casa Dacia

”ACSINTE.100”, expoziția itinerantă cu fotografii de la începutul secolului 20, din colecția personală a sergentului fotograf Costică Acsinte, va fi expusă în București, în perioada 1 – 4 decembrie, la Casa Dacia.

După o călătorie prin șapte orașe din țară în mai puțin de două luni – Pitești, Slobozia, Iași, Constanța, Timișoara, Alba Iulia și Cluj-Napoca – ACSINTE.100 ajunge la București de Ziua Națională a României. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 18:00, la Casa Dacia (Bd. Dacia nr. 12). Expoziția de fotografie va putea fi vizitată și în următoarele trei zile, 2 – 4 decembrie, în intervalul orar 12:00 – 21:00. Intrarea este liberă.

 

ACSINTE.100 cuprinde 100 de fotografii, în format print și digital, semnate de Costică Acsinte, și acoperă trei teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari și Viața socială în orașul Slobozia în perioada 1930 – 1968. Expoziția include și o componentă multimedia, fotografiile din Primul Război Mondial și portretele militarilor fiind însoțite de lectura unor fragmente din scrisori, cărți poștale, jurnale și note de pe front (fragmente din volumul Scrisori de pe front, alcătuit de Mirela Florian), ce permit publicului să își construiască o imagine a Primului Război Mondial și a însemnătății acestuia din punct de vedere istoric, dar și la nivelul istoriei personale a fiecărui individ în parte.

 

Familie, 1938

Fotografiile ce prezintă scene din viața socială a orașului Slobozia sunt însoțite de vocea poetului Mircea Dinescu, ialomițean născut în 1950, în Slobozia, care povestește despre copilăria și adolescența petrecute în micul oraș de provincie, dar și despre Costică Acsinte, fotograful unde mergea împreună cu mama lui în vremea copilăriei.

 

ACSINTE.100 este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului.

 

Costică Acsinte, fotograf de război și sergent al Armatei Române, a fotografiat timp de 60 de ani, mai întâi pe front și apoi în Slobozia, unde avea propriul studio – Foto Splendid Acsinte, lăsându-ne moștenire peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice. Acestea au devenit populare în ultimii ani prin eforturile de restaurare, digitizare și publicare ale Asociației Culturale Atelierele Albe, inițiatoarea proiectului Colecția Costică Acsinte, în colaborare cu Muzeul Județean Ialomița. Prin intermediul proiectului ACSINTE.100, revine în atenția publicului cu o colecție impresionantă și rară de fotografii de pe front.

 

Mai multe informații pe www.controln.ro și pe www.facebook.com/controlN/

Facebook Event: https://www.facebook.com/events/332237787356719/

Intrarea este liberă pe toată perioada expoziției și la vernisaj.

 

Proiect finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale

Organizator: Asociația Culturală Control N

În parteneriat cu: Asociația Culturală Atelierele Albe

Cu sprijinul: Muzeului Județean Ialomița

Sponsor: Renovatio Trading

Găzduit de: Casa Dacia (București), Fundația Culturală Ilfoveanu (Pitești), Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomița (Slobozia), Galeria de artă ”Dana” (Iași), Muzeul de Artă Constanța (Constanța), Misc. Arts Center (Timișoara), Casa Forum (Alba Iulia), Turnul Croitorilor – Centru de Cultură Urbană (Cluj-Napoca).

 

Parteneri media: Zile și Nopți, IQads, Smark, Modernism, IQool, Cooperativa Urbană, LiterNet.ro, Radio România Cultural.

 

***

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

 

De-a lungul celor 9 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

 

În ultimii 3 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 3 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străzii, Dorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself) și o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România.

 

Experiența de 15 ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 12 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.

 

Casa Dacia – București, Bd. Dacia nr. 12

Până nu demult sediu al Muzeului Național al Literaturii, Casa Scarlat Kretzulescu, construită în 1830 și retrocedată moștenitorilor de drept în 2014, a fost reintrodusă în circuitul cultural al Bucureștiului, devenind The Institute Space. Primul eveniment care a readus în atenția publicului imobilul în stil neoclasic, festivalul DIPLOMA, a avut loc în prima jumătatea a lunii octombrie 2018.

 

***

Cine a fost Costică Acsinte?

 

Constantin C. Axinte s-a născut pe 4 iulie 1897 în comuna Perieți din județul Ialomița fiind al doilea din cei șapte copii ai lui Costache și Maria.

 

La vârsta de 18 ani a absolvit Școala de Pilotaj de la Cotroceni, în  București, dar fără a obține licența de pilot. În 1913 România avea doar 20 de piloți licențiați.

 

Odată cu începerea Primului Război Mondial, Costică Acsinte se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale, cât și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi și ruși din grupurile 1 și 3 Aviație. A făcut parte din Secția Foto a Escadrilei 1 Aviație.

 

A fost demobilizat pe data de 15 iunie 1920 cu gradul de sergent.

După retragerea din armată a revenit în Slobozia unde şi-a deschis propriul studio pe care l-a denumit „Foto Splendid“.

În iunie 1920, cu titlul „Album. Grupul 3 Aeronautic. Fotografii din Războiul Mondial anii 1916-1917-1918-1919. Sergent fotograf, Acsinte Constantin“, publică un album ce conținea 84 de pagini și 327 de fotografii de pe front, majoritatea fiind însoțite de o scurtă descriere dactilografiată. Printre cei fotografiați se regăsesc Regele Ferdinand, Regina Maria, Prințul Carol, Generalul Eremia Grigorescu, Generalul Berthelot și mulți soldați și ofițeri.

 

În 1930 a deschis un studio foto în centrul orașului Slobozia numit „Foto Splendid Acsinte“ unde a făcut mii de fotografii folosind plăci de sticlă pentru ca ulterior să treacă pe planfilm și film de 35mm și 120mm.

 

S-a pensionat în 1960, iar studioul său a fost demolat la scurt timp după aceea. A continuat însă să facă fotografii prin împrejurimile Sloboziei, plăcându-i să meargă cu bicicleta în satele din apropierea orașului.

 

A murit pe 7 ianuarie 1984, fiind înmormântat în cimitirul Bora din Slobozia.

 

Costică Acsinte a lăsat în urma sa peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice – multe dintre ele aflate la familiile persoanelor ce au fost fotografiate de către Acsinte. Majoritatea printurilor poartă pe verso ștampila studio-ului „Foto Splendid Acsinte“.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508