„Pista de popice”, de Denis Dinulescu, volum lansat la Green Hours

oct. 14th, 2018 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 18 octombrie 2018, ora 17:00, la Green Hours (Calea Victoriei nr. 120, București) va avea loc lansarea volumului „Pista de popice”, de Denis Dinulescu, Editura Tracus Arte. Invitați: Tudor Potra, Vlad Leu, Radu Birișteică și Florentina Tănase.

„ULTIMUL OPTZECIST: Acesta era titlul recenziei pe care voiam s-o fac volumului de debut al lui Denis Dinulescu, „Grenada”, apărut în 1996, la Editura Cartea Românească. Asta fiindcă, într-adevăr, față de colegii de generație biologică, care debutaseră în masă (fie individual, fie prin antologii colective) în anii optzeci, scriitorul trebuise să aștepte o revoluție și încă un cincinal până să apară în carte. Dar D.D. e optzecist nu numai ca vârstă, ci și ca spirit, dimensiunea esențială a scrisului său – ca de altfel a unei bune părți a condeierilor apăruți atunci – fiind ludismul (chiar și la lenediști!).

Nu mai țin minte de ce n-am scris la momentul respectiv recenzia cu pricina. Țin însă foarte bine minte că Grenada era, printre altele, și o parodie a cărții, cu, de pildă, un savuros-halucinant tabel cronologic, ca la autorii clasici, în care se amestecau date personale cu evenimente, chipurile, istorice de un haz nebun.

Ei bine, acest haz Denis nu și l-a pierdut niciodată, dovadă fiind și această monografie realist-fantastă, Posta de popice, a unui sat din județul Giurgiu, Obedeni, publicată de Editura Tracus Arte. În viziunea autorului, Obedeniul e un fel de Macondo pe Neajlov, populat cu de toate: cârciumari, țărani, babe, Mume ale Pădurii, zmei, turci și rămășițele lor, ba chiar și… Forrest Gump.

Nu o să dau, deși sunt tentat, citate din carte, ci o să-i fac autorului un mic reproș: la stilul lui inimitabil, nu trebuia să-și aleagă drept spațiu narativ o localitate din Giurgiu, ci una dintr-un județ și mai expresiv și, cum să zic?, „mai actual”: un județ vecin: Teleormanul.” Ioan Groșan

„În definitiv, cel mai important lucru în Pista de popice este ca aceste povești, imagini și idei, toate diferite, să poarte un dialog.” Denis Dinulescu

Volumul se găsește în librării și pe websiteul editurii: http://www.tracusarte.ro/cautare?controller=search&orderby=position&orderway=desc&search_query=pista+de+popice&submit_search=

Număr de vizualizări :1079


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro