spot_img

10 scriitori contemporani vor citi în această toamnă micuţilor de la SOS Satele Copiilor

În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2018, în weekend, câte un scriitor contemporan – 10 scriitori contemporani în total, vor susţine ateliere de lectură la SOS Satele Copiilor alături de trainerii Asociaţiei 7 ARTE. Atelierele durează 1 ora şi 30 de minute, sunt interactive şi au o componentă de workshop (de arte vizuale şi abilităţi practice), care transformă lectura textelor literare într-o activitate plăcută, reconfortantă şi asumată de către copii. Proiectul Asociaţiei 7 ARTE este la a 3-a ediţie, dar este prima dată când atelierele cu scriitori contemporani ajung în comunitatea SOS Satele Copiilor. Un psihopedagog de la SOS Satele Copiilor va fi în permanenţă implicat în activităţi, astfel încât copiii să beneficieze la un nivel optim de această oportunitate.

În calitate de invitaţi, scriitorii le citesc copiilor, le răspund la întrebări, stimulează discuţiile libere şi ajută la desfăşurarea activităţilor, sub coordonarea trainerilor Asociaţiei 7 ARTE. Prezenţa scriitorilor contemporani are ca scop, pe lângă promovarea cărţilor, promovarea literaturii contemporane, demistificarea statutului scriitorului şi încurajarea lecturii în rândul şcolarilor mici, care trebuie să devină cititorii de mâine.

„Asociaţia 7 ARTE crede că, într-o comunitate precum cea a copiilor de la SOS, plăcerea de a citi poate schimba destine. Înainte de a intra în familia SOS Satele Copiilor, mulţi dintre micuţi întâmpinau dificultăţi de integrare la grădiniţă şi la şcoală, fiind lipsiţi de sprijinul, încurajarea şi afectiunea familiei, aşa cum se întâmplă de obicei. Pentru aceşti copii, lectura este terapie, dezvoltare personală şi, în acelaşi timp, unealta care îi va ajuta să înveţe mai uşor şi să comunice mai bine”,  explică Livia Lucan-Arjoca, coordonatorul proiectului şi Preşedinte al Asociaţiei 7 ARTE.

Proiectul cu scriitori contemporani se numeşte “Nu mi-e frică de lectură” şi a fost declarat câştigător în sesiunea I de proiecte, 2018, categoria Promovarea culturii scrise, de către Administraţia Fondului Cultural Naţiona (AFCN).

Scriitorii  invitaţi să le citească celor mici sunt: Carmen Tiderle, Alexandra Rusu, Ciprian Măceşaru, Mihaela Coşescu, Daniel Eberhat, Ioana Nicolaie, Andreea Iatagan, Andra Rotaru şi încă 2 scriitori surpriză, care vor fi comunicaţi pe durata proiectului.

„Nu mi-e frică de lectură” este un proiect de educaţie prin cultură co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, dar nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanţării, respectiv Asociaţia 7 ARTE.

În paralel cu atelierele de la SOS Satele Copiilor, Asociaţia 7 ARTE susţine atelierele de lectură smARTkid în spaţiul librăriei Librarium de la Teatrul Naţional. Atelierele se organizează cu maximum 5 înscrişi şi sunt contra cost. Prin taxa de participare se asigură continuitatea activităţii Asociaţiei şi proiectele GRATUITE precum cel din cadrul SOS Satele Copiilor.

Asociaţia 7 ARTE este o organizaţie non-profit care promovează educaţia şi cultura. SmARTkid este un proiect de educaţie experienţială care constă în ateliere creative, educative şi recreative pentru copii şi tineri. Aflaţi detalii despre activitatea 7 ARTE şi despre atelierele smARTkid, vizitând www.7arte.org şi pagina de facebook https://www.facebook.com/atelieresmartkid/

Despre SOS Satele Copiilor România

Anul acesta, SOS Satele Copiilor România aniversează 25 de ani de când primele două Sate SOS, din Bucureşti şi Cisnădie, şi-au deschis porţile pentru copiii fără familie. În toţi aceşti ani, 400 de copii şi tineri au crescut în Satele SOS, alături de o Mamă SOS şi de fraţii lor biologici sau sociali. Dintre tinerii care ieşiti de sub îngrijirea organizaţiei, mai bine de 90% sunt bine integraţi social, au o familie şi un loc de muncă.

SOS militează ca fraţii să crească împreună, ca într-o familie. De multe ori, fraţii biologici s-au cunoscut în Satele SOS, iar de atunci au creat legaturi solide, pe viaţă. SOS a lansat pentru prima dată în România un studiu privind situaţia fraţilor din sistemul de protecţie a copilului.

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, prezentă în 135 de ţări ale lumii.

În prezent, 1000 de copii şi tineri sunt sprijiniţi direct de organizaţie, dintre care aproape 200 cresc în Satele SOS România, din Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.

SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi, precum şi susţinere şcolară pentru copiii din zonele vulnerabile, prin Centrul de Zi Hemeiuş. www.sos-satelecopiilor.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508