Institutul Cultural Român Bruxelles marchează Ziua Limbii Române

aug. 29th, 2018 | By | Category: Postcard

Institutul Cultural Român Bruxelles marchează Ziua Limbii Române printr-o serie de proiecte lingvistice și culturale care aduc în prim plan importanţa cunoaşterii limbii române, statutul limbii române în contextul multilingvismului european şi expresivitatea limbii române în limbajul poetic.

ICR Bruxelles promovează studiul limbii române ca limbă străină în spaţiul belgian prin organizarea de cursuri de limbă pentru adulţi încă din 2010. În anul academic 2018-2019, cursurile sunt structurate pe 3 niveluri lingvistice, de la începători la avansaţi, conform Cadrului european comun de referinţă, şi se desfăşoară la Bruxelles, în perioada septembrie 2018 – iunie 2019. În paralel, ICR Bruxelles lansează o nouă serie a cursurilor de limba română ca limbă străină pentru studenţii internaţionali ai Colegiului Europei de la Bruges (septembrie – noiembrie 2018). Cursurile se integrează în politica educaţională a Departamentului de Limbi Străine al colegiului şi răspund nevoilor studenţilor specializaţi în ştiinţe politice, drept european, administraţie publică europeană şi afaceri europene. Institutul Cultural Român Bruxelles omagiază limba română prin manifestări poetice în cadrul unor festivaluri de anvergură.

La Festivalul internațional de poezie contemporană experimentală, #BrusselsPoetryFest (6-8 octombrie 2018), zece poeți de etnii diferite din România și din Republica Moldova (Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Claudiu Komartin, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov) prezintă proiectul multidisciplinar Polyphonic. Versurile poeților capătă existențe neimaginate în ilustrațiile animate ale artistei Raluca Popa.

ICR Bruxelles aduce un elogiu limbii române şi îndeamnă la preţuirea ei prin prezentarea poeziei lui Ștefan Manasia în cadrul festivalului european Transpoesie (26 septembrie – 10 octombrie 2018), un proiect anual organizat de reţeaua EUNIC Bruxelles.

Transpoesie celebrează diversitatea culturală şi multilingvismul în Europa și invită cetăţenii europeni la descoperirea Europei prin limbaj/limbi și prin poezie, sprijină activitatea de traducere şi reunește poeți, traducători și actori literari în jurul unui proiect european cu o profundă încărcătură simbolică.

„Ziua Limbii Române“ se sărbătorește în România la data de 31 august și a fost legiferată de către Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române“ a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova, sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită pe ambele maluri ale Prutului.

Număr de vizualizări :731


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro