Joi, 24 mai 2018, începând cu ora 13:00, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează o acțiune de promovare a frumuseţii vieţii de familie, a binecuvântării de a fi mamă și de felicitare a doamnelor care au trecut deja prin experiența maternității. Voluntarii pro – viață vor împărți peste 200 de mesaje motivaționale femeilor pe care le vor întâlni pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași.
Acțiunea se desfășoară în contextul în care, pe data de 28 mai 2018, Departamentul Pro Vita organizează proiectul Cu dragoste, pentru mame!, eveniment dedicat unui număr de 15 mame din județul Iași, implicate în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian.
„Această campanie are rolul de a conștientiza publicul ieșean de importanța construirii unei vieți de familie pe principii sănătoase, de frumusețea nașterii de copii și de faptul că adevărata feminitate se desăvârșește în materinitate. De asemenea, acțiunea reprezintă un mijloc de promovare a ceea ce vom realiza pe data de 28 mai, împreună cu 15 mame din familii cu mulți copii, cărora vom încerca să le mulțumim pentru efortul depus în creșterea și educarea lor și pentru contribuția pe care au adus-o în societate. De asemenea, doresc să le mulțumesc studenților Facultății de Filosofie și Științe Social Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității Alexadru Ioan Cuza din Iași, care se află în practica de specialitate la Departamentul nostru și au depus un efort considerabil pentru realizarea acestui proiect misionar.”, a declarat Sorina Hîngănescu, coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian.
Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și funcționează din anul 2011 având ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții din prima secundă a concepției până în veșnicie. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutoarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copii.
Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sfântul Stelian este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susținute și promovate 140 familii cu peste 8 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învățătură și sunt dornici să-și continue parcursul educațional, organizarea Întâlnirilor de Vară, oferirea de pachete umanitare cu ocazia Nașterii și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical și sprijin în funcție de necesitățile urgente ale fiecărei familii.