spot_img

”Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei”, la Cluj, Mediaș, Oradea și București

”Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei”, proiectul pentru comemorarea Holocaustului prin artă și media anunță lansarea unui catalog și o serie de evenimente educaționale în Cluj, Mediaș, Oradea și București, în perioada 23-31 mai 2018.

Catalogul reunește contribuții artistice și texte semnate de supraviețuitori și urmași ai acestora, sau chiar de victime ale Holocaustului din România și Republica Moldova si reprezintă o sursă de bază pentru o serie de ateliere educaționale organizate în cadrul proiectului Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei.

Lansarea catalogului va fi însoțită de proiecții de filme, discuții, un tur ghidat prin Oradea, iar la Mediaș și București, de ateliere cu liceeni pe tema rezistenței antifasciste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a rezistenței în fața tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe din prezent.

Platforma Viitorul Memoriei s-a născut din necesitatea de a scoate la lumină adevărurile trecutului care au fost ținute zeci de ani sub tăcere în România și Republica Moldova și în majoritatea țărilor Europei de Est. Activitățile noastre artistice au prezentat lecții de istorie care au înlesnit cunoașterea trecutului, o mai bună înțelegere a prezentului și o responsabilizare față de viitor; au dezvăluit biografii ale celor uitați și, în ultimă instanță, au provocat discuții, au dat naștere la întrebări care au dus la auto-cunoaștere și o mai bună relație cu trecutul.

Proiectul Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei

face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul.

Catalogul include lucrări de Marcel Iancu, Hedda Sterne, Willy Pragher, Leon Misosniky, Benno Friedel, Samy Briss, Miklos Onucsan, Laszlo Ujvarossy, Răzvan Anton, Andreea și Matei Bellu, Belu Simion Făinaru, Istvan Fischer, Csilla Konczei, Alex Leon, Josef Biro, Tibor Erno, Barat Moric, Paul Fux, Erno Grunbaum, texte de Dr. Ladislaus Lob, Dr. Ion Duminică, Shaina Larrivee, Rodica Indig, Miklos Szilard, Maria Axenti.

Introducere de Olga Ștefan, editor

Design de Alice Stoicescu

***
Pe 30 mai catalogul ajunge la București, unde va fi lansat de la ora 17 la Centrul Replika (strada Lânăriei nr. 93-95) într-un eveniment public, în cadrul căruia vom prezenta rezultatele atelierului artistic cu liceeni susținut de Katia Pascariu și Mihaela Michailov și vom discuta pe marginea lui. Ulterior, vom viziona filmul Iluziile mele în prezența realizatorilor și a protagoniștilor, rezidenții căminului Moses Rosen din București: Iudit Ardeleanu, Pompiliu Sterian și Lippa Segal. Vă invităm și la un performance participativ inițiat de Katia Pascariu și Ioana Florea, intitulat Din aproape în aproape.

Pe 31 mai filmul Iluziile mele va fi proiectat studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, în cadrul Masteratului de Studii Vizuale, la Cafeneaua Sociologilor. Proiecția va fi urmată de o discuție despre platforma Viitorul Memoriei.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan
Realizat în colaborare cu Ileana Szasz şi Centrul de Artă Comunitară Vîrsta4, filmul conține poveştile personale ale rezidenţilor căminului Moses Rosen din Bucureşti. Aceste istorisiri ne poartă prin spaţiile din cartierul evreiesc, prin locurile unde au avut loc episoadele de violenţă antisemită în timpul pogromului din 1941. Cu această ocazie rememorăm elementele identităţii evreieşti aşa cum era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul războiului şi în perioada postbelică.

Pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul platformei Viitorul Memoriei vă rugăm să consultați arhiva, care include filmări și înregistrări cu supraviețuitori și alte tipuri de documente prezentate la expozițiile din 2017 de la București, Oradea, Cluj, Iași și Chișinău.
http://www.thefutureofmemory.ro

proiect inițiat și curatoriat de Olga Ștefan

organizator: Asociația UMA ED România

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

parteneri: Centrul Replika, Școala Națională de Studii Politice și Administrative

partener media: Radio România Cultural

***

Seria de evenimente de lansare a catalogului va începe la Cluj, unde vom proiecta pe 23 mai de la ora 19.00 la Casa Tranzit (strada Barițiu nr. 16), în premieră în România, filmul documentar Until the last step/ Până la ultimul pas (Belarus 2016). Proiecția va fi urmată de o discuție despre platforma Viitorul Memoriei, moderată de Olga Ștefan, Csilla Konczei și Miklos Szilard.

PÂNĂ LA ULTIMUL PAS / UNTIL THE LAST STEP
Belarus / 2016 / 95’ / color / s.engl. / documentar
R: Boris Maftsir
Filmul descrie povestea răzmeriţei care a avut loc în 1942 în ghetoul din Lachva, un mic oraş din Belarus. Este considerată a fi prima acţiune de acest fel din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pelicula descrie, totodată, o serie de episoade de eroism din ghetouri şi istoria unei evadări surprinzătoare, precum şi încercările naziştilor de a muşamaliza masacrele comise atunci asupra populaţiei evreieşti.

Boris Maftsir este regizor de filme documentare. S-a născut la Riga, în Letonia, în fosta Uniune Sovietică. În 1970 a fost arestat de KGB şi condamnat la un an de închisoare pentru activitate zionistă. A emigrat în 1971 în Israel, unde a urmat studii de film şi televiziune la Universitatea din Tel Aviv. De-a lungul carierei a realizat peste 30 de filme şi a fost producător pentru mai mult de 200 de documentare. În 2006 a fost numit director al proiectului Names în cadrul centrului Yad Vashem, proiect care îşi propune să recupereze memoria evreilor ucişi în Holocaustul din fosta URSS. Începând cu 2012, când şi-a încheiat misiunea la Yad Vashem, Boris Maftsir şi-a dedicat întreaga activitate documentării pentru proiectul său personal, “Searching for the Unknown Holocaust”. Călătoreşte în ţările din fostul bloc sovietic – Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova şi Ţările Baltice – pentru a cerceta evenimentele care au rămas încă necunoscute publicului larg şi care trebuie să facă parte din memoria colectivă a Holocaustului.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

Pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul platformei Viitorul Memoriei vă rugăm să consultați arhiva, care include filmări și înregistrări cu supraviețuitori și alte tipuri de documente prezentate la expozițiile din 2017 de la București, Oradea, Cluj, Iași și Chișinău.

http://www.thefutureofmemory.ro

proiect inițiat și curatoriat de Olga Ștefan

organizator: Asociația UMA ED România

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

parteneri: Fundația Tranzit, Communitas și BMA

partener media: Radio România Cultural

***

La Mediaș se vor organiza pe 24 și 25 mai la Casa de lângă Sinagogă o serie de ateliere cu liceeni, cu tema rezistenței evreiești și rome, bazate pe exemple din cercetarea realizată pentru expozițiile din cadrul platformei Viitorul Memoriei și din catalog. Moderatori: Katia Pascariu și Răzvan Anton.

Urmează lansarea catalogului pe 26 mai, la Sinagoga din Mediaș (strada Mihail Kogălniceanu nr. 43), unde, începând cu ora 12, vom prezenta platforma Viitorul Memoriei și proiectul Traces, vom discuta despre rezultatele atelierelor cu liceeni și vom viziona următoarele filme: Das Kind, Iluziile mele și Până la ultimul pas. Moderatori: Olga Ștefan, Alexandra Toma și Răzvan Anton.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

DAS KIND

Franța / 2010 / 93’ / color / s. ro. / documentar

R: Yonathan Levy

Irma Miko s-a născut în România, în anul 1914. Evreică, comunistă și activist politic de la vârsta de 14 ani, Irma s-a alăturat rezistenţei franceze în Paris în 1941. Misiunea ei neînchipuit de periculoasă a fost să aducă soldaţi germani de ocupaţie în rezistenţă. O poveste despre o lume în fugă şi un portret al unei femei extraordinare şi curajoase. Filmul a câştigat în 2010 premiul pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul European de Film Independent, Paris.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan
Realizat în colaborare cu Ileana Szasz şi Centrul de Artă Comunitară Vîrsta4, filmul conține poveştile personale ale rezidenţilor căminului Moses Rosen din Bucureşti. Aceste istorisiri ne poartă prin spaţiile din cartierul evreiesc, prin locurile unde au avut loc episoadele de violenţă antisemită în timpul pogromului din 1941. Cu această ocazie rememorăm elementele identităţii evreieşti aşa cum era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul războiului şi în perioada postbelică.

PÂNĂ LA ULTIMUL PAS / UNTIL THE LAST STEP
Belarus / 2016 / 95’ / color / s.engl. / documentar
R: Boris Maftsir
Filmul descrie povestea răzmeriţei care a avut loc în 1942 în ghetoul din Lachva, un mic oraş din Belarus. Este considerată a fi prima acţiune de acest fel din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pelicula descrie, totodată, o serie de episoade de eroism din ghetouri şi istoria unei evadări surprinzătoare, precum şi încercările naziştilor de a muşamaliza masacrele comise atunci asupra populaţiei evreieşti.
Pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul platformei Viitorul Memoriei vă rugăm să consultați arhiva, care include filmări și înregistrări cu supraviețuitori și alte tipuri de documente prezentate la expozițiile din 2017 de la București, Oradea, Cluj, Iași și Chișinău.
http://www.thefutureofmemory.ro

proiect inițiat și curatoriat de Olga Ștefan

organizatori: Asociația UMA ED România

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

parteneri: Proiectul Traces, Sinagoga din Mediaș, Casa de lângă Sinagogă, Asociația Hosman Durabil

partener media: Radio România Cultural

***

La Oradea, pe 28 mai se va organiza turul ghidat Artiști și scriitori evrei orădeni, repere de memorie din arhivele platformei Viitorul Memoriei și ale Asociației Tikvah. Turul va avea loc între orele 12 și 14, este gratuit și se adresează tuturor celor interesați. Punctul de pornire se află la statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu. Ghizi: Olga Ștefan și Livia Cherecheș.

Pe 29 mai, de la ora 18, în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea va avea loc lansarea catalogului Viitorul Memorei: Rezistența. Cu această ocazie, vă invităm la un dialog despre platforma Viitorul Memoriei cu Olga Ștefan, Rodica Indig, Emilia Teszler și Ștefan Gaie. Urmează proiecția filmelor Iluzille mele și Micul meu Jurnal…Jurnalul Evei Heyman.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan
Realizat în colaborare cu Ileana Szasz şi Centrul de Artă Comunitară Vîrsta4, filmul conține poveştile personale ale rezidenţilor căminului Moses Rosen din Bucureşti. Aceste istorisiri ne poartă prin spaţiile din cartierul evreiesc, prin locurile unde au avut loc episoadele de violenţă antisemită în timpul pogromului din 1941. Cu această ocazie rememorăm elementele identităţii evreieşti aşa cum era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul războiului şi în perioada postbelică.

MICUL MEU JURNAL….JURNALUL EVEI HEYMAN

România / 2017 / 17’ / color / s.ro. / documentar
R: Jim Andrews

Realizat de Asociația Tikvah din Oradea în cadrul unui proiect educațional finanțat de Claims Conference, Bernard Charitable Trust și Anne Frank House, acesta este un scurt film despre o fetiță evreică născută în Oradea în 1931. La împlinirea vârstei de 13 ani, Eva a început să scrie un jurnal, însemnând unele amintiri din copilărie și din primii ani de adolescență. Eva a notat mai ales impactul pe care l-au avut asupra ei și a familiei sale măsurile antievreiești care se succedau cu repeziciune, pe măsură ce scria jurnalul început în 13 februarie 1944. Între 1940 și 1944, în urma Dictatului de la Viena, partea de nord a Transilvaniei a ajuns sub administrație maghiară. După ocuparea Ungariei de către Germania în 19 martie 1944, a început implementarea „Soluției finale”, dusă la îndeplinire de naziștii germani, în colaborare cu autoritățile din Ungaria, centrale și locale. Ca urmare, și evreii din Oradea, printre care Eva, au fost închiși în ghetou, iar de acolo au fost deportați în vagoane de transport de vite la Auschwitz. Eva a pierit în același an. Mama Evei a publicat jurnalul la Budapesta, în 1947. Asociația Tikvah a realizat un Memorial în amintirea copiilor evrei deportați din Oradea, statuia reprezentând-o chiar pe Eva. Memorialul îi poartă numele.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

Pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul platformei Viitorul Memoriei vă rugăm să consultați arhiva, care include filmări și înregistrări cu supraviețuitori și alte tipuri de documente prezentate la expozițiile din 2017 de la București, Oradea, Cluj, Iași și Chișinău.
http://www.thefutureofmemory.ro

proiect inițiat și curatoriat de Olga Ștefan

organizator: Asociația UMA ED România

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

parteneri: Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte din cadrul Universității Oradea, Asociația Ars Nobilis și Asociația Tikvah Oradea

partener media: Radio România Cultural

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508