Doina Roman, născută în Ploieşti, a absolvit Business Administration la „Open University Business School”, UK. A debutat în 2014 cu romanul „Pragul”, editura Tracus Arte. Au urmat: „Pragul 2 – Umbra martor” şi „Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp”, la aceeaşi editură. În 2017, la editura Paralela 45, în colecția Bestseller, i-a apărut romanul ”Prea mulți zei pentru un deșert”. Cărţile sale au obţinut premiile: Cea mai bună carte la debut în volum, 2015, RomCon, Convenţia Naţională Română de SF&F, Premiul CHRYSALIDE, Dortmund, Germania, SESF (Société Européenne de Science-Fiction), Premiul Colin 2017, pentru cea mai bună carte la categoria new weird/dark fantasy/gothic/horror. În presa românească există peste 70 de cronici, recenzii şi referinţe la opera sa. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Doina Roman despre cel mai recent roman al său.
Povești de dragoste, intrigă, suspans, ființe fantastice. Cosmin Perța spune despre Prea mulți zei pentru un deșert că este o carte care va influența istoria SF&F românească. Cum a fost primit de către cititori acest roman?
De obicei atunci când un autor spune că opera sa a fost primită cu entuziasm, că cititorii sunt în extaz și așa mai departe, este laudă curată. Cărțile mele stârnesc controverse mari, majoritatea sunt de bine dar sunt și voci care vor să se facă auzite și spun că nu le înțeleg. Numai editura poate să spună cât s-a vândut în primele trei luni de la apariția romanului ,,Prea mulți zei pentru un deșert”. Tot ce văd eu este că până acum a crescut interesul pentru genul SF&F ținut oarecum sub preș de către anumite orogolii autohtone. Presupun că tocmai aceste manifestări de simpatie sau de agitație fac o promovare atipică unei cărți, iar în final oamenii simt că acolo este ceva interesant. Din păcate avem încă de înfruntat concepții de genul: noi n-avem nimic bun în țara, deci să pârjolim tot, să citim doar autori străini. Cum va influența istoria SF&F românească, rămâne de văzut, eu îmi doresc și asta fac, să atrag cât mai mulți cititori către acest gen care sparge bariere și are la ora actuală un real succes pe toate piețele. Această literatură te obligă să-ți încerci rațiunea, puterea de a înțelege, să dorești măreția rasei umane și să-i vezi deopotrivă slăbiciunile.
”Casa-Iluziilor-Amintirilor-și-a-Morții, închisoarea scufundată adânc în măruntaiele planetei, despre care toți nu vorbeau decât în șoaptă, de parcă numai numele ei le-ar fi tăiat limbile și glasul – uite că era reală și iată că el era acolo. Se spunea că, odată ajuns în ea, simțeai durerea tuturor celor închiși, chinurile execuțiilor, iluziile celor care sperau că o să scape, dar numai moartea îți era tovarăș sigur.” Este literatură SF un refugiu din calea iluziilor și a amintirilor?
Știți cum se spune, mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața pe care o am și pentru toate mijloacele de evadare din ea. Nu numai literatura SF&F este o cale de evadare, toată literatura, arta în general îți deschide uși către o altă lume. De cele mai multe ori ne regăsim iluziile, amintirile dar și speranțele în cărți. Câteodată găsim și soluții pentru noi, pentru viețile noastre, pentru problemele pe care le avem. Numai cine se crede deținătorul adevărului și a dreptății absolute nu mai caută nimic, dă sfaturi și judecă. În rest toți căutăm, cu toții vrem să știm, să scăpam de iluzii, așteptări, și de amintiri câteodată.
”Dumnezeu este iubire. Dar noi nu-l mai avem. Lipsește de mult, tu nu vezi că bărbații în ultimul timp nu mai sunt capabili să iubească? Uită-te la mine, uită-te la alții. Ai mai văzut copii? Toți suntem singuri și sterpi și asta de vreo treizeci de ani. Femeile noastre fac copii cu glotanii. Cineva trebuie să ne izbăvească, să ne aducă iar dragostea.” Ne poate ajuta literatura să reînvățăm iubirea de sine, de celălalt, de Dumnezeu?
Fragmentul de mai sus subliniază singurătatea individului care se accentuază pe zi ce trece în societatea de astăzi. Ne-au rămas cuvintele care unori sunt seci, pe care le rostim dar nu le mai simțim. Ne dă târcoale izolarea, vorbim despre lume, ca despre un dușman personal. Sunt din ce în ce mai puține punți de comunicare sincere cu restul oamenilor. Ne-am obișnuit să suferim sau să condamnăm – din ce în ce mai puțin să comunicăm și să iubim. Însă dorința de întoarcere către latura umană, sensibilă n-o să dispară niciodată. Literatura SF&F este un act de orientare către speranță și proiectează viitorul ca pe o posibilitate reală, deci, ne poate ajuta să ne cercetăm mintea, trecutul pe care îl știm și viitorul care ni se dezvăluie. Speranța în sine este anticipație, așa că o putem folosi în sensul de reînvățare.
Spuneați într-un interviu că ”atunci când citești acest gen de literatură devii mai bun și înveți să apreciezi viață reală, ce ai langă ține: familia, prietenii, dragostea, casă, șansa. Privești animalele și toate creaturile de parcă le-ai vedea pentru prima dată”. Poate fi acesta portretul robot al un cititor de SF?
Dacă ar fi să glumim, fanul strict SF, nu citește genuri noi ca new weird, horror, el afirmă cu tărie: ăsta nu e genul meu, nu e pe gustul meu. El vrea planete, nave, roboți, inteligență artificială, musai război într-o galaxie. Nu înseamnă că nu e un om bun, dar cei care își deschid mintea și pleacă în lumi cu totul și cu totul noi, ciudate, când termină lectura se bucură că revin pe pământ. Cine nu se bucură când termină o carte cu monștri, cu spirite rele, sau mai rău cu zombie, că e acasă, că e liniște, câinele trăiește și că începe meciul ?
De ce ați ales să abordați acest gen literar? Ce aduce bun în universul dumneavoastră interior și ce anume vă inspiră?
Genul acesta de literatură este un exercițiu de imaginație, care te face să gândești și să fii atent la tot ce te înconjoară într-un univers nou. Șansele să poți înțelege aceste vieți noi sunt direct proporționale cu cantitatea de noutate și adevăr pe care o poți accepta fără să o iei la fugă. Cât de pregătit ești să te gândești la ceva necunoscut? De fapt uneori ne este frică chiar pentru că pierdem cunoscutul, ieșim din zona noastră de confort și atunci ne întoarcem la ceea ce cunoaștem. Universul meu este, cum spun unii, ciudat. Dar nu suntem cu toții ciudați și unici? Mie lucrul ăsta îmi aduce mulțumirea: că pot să împart lumile mele fantastice cu cine e dispus să traiască neprognozabil. Mă inspiră tot ceea ce numim real, posibil și imposibil, uman și non-uman.
Este bine definită creația autohtonă de SF & Fantasy? Aveți autori români preferați?
Încă nu, sau nu pot eu să văd creația autohtonă bine definită, însă pot enumera aici câțiva dintre autorii mei preferați: Oliviu Crâznic, Ana Maria Negrilă, Rodica Bretin, Marian Truță, Dănuț Ungureanu, Alexandru Lamba, Liviu Surugiu.
Dacă ați călători în timp și spațiu unde ați călători și de ce?
La această întrebare mi-am răspuns singură de multe ori. Aș călători în timp, înapoi, să fiu din nou copil. Aș folosi tot ceea ce știu acum să îndrept greșeli pe care le-am făcut și, să fiu mai mult timp alături de familia mea. Aș da orice pe lumea asta să pot să-mi mai văd o dată mama și bunica, să le spun cât de mult le-am iubit. Și dacă aș putea călători în spațiu, fără o navă, l-aș căuta pe Creatorul nostru în toate galaxiile, sunt foarte curioasă: de ce noi, de ce aici, de ce așa, de ce atât de puțin? Sper să nu răspundă: de ce nu?
„De obicei atunci când un autor spune că opera sa a fost primită cu entuziasm, că cititorii sunt în extaz și așa mai departe, este laudă curată. ”
Mi-a plăcut asta 🙂