În perioada 3-7 noiembrie 2017 se va desfăşura cea de-a 36-a ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte TUYAP de la Istanbul, România fiind reprezentată de scriitorii Svetlana Cîrstean, Tudor Ganea, Marcel Vişa şi Radu Niţescu. Cu acest prilej, Tudor Ganea va participa la două evenimente dedicate prozei contemporane româneşti şi va vorbi despre cele două romane ale sale, apărute la Editura Polirom în colecţia „Ego. Proză”, ”Cazemata ”(2016) şi ”Miere” (2017).
Tudor Ganea a obţinut pentru romanul Cazemata Premiul „Tînarul prozator al anului 2016”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, şi Premiul pentru Debut în cadrul Premiilor Observator cultural, ediţia 2017.
Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, Tudor Ganea va vorbi despre proza contemporană ca hobby de succes.
Moderare și traducere: Leila Unal
Tot sîmbătă va avea loc dezbaterea cu titlul „Teme și tendințe în literatura română actuală”.
Participă: Svetlana Cârstean, Radu Nițescu, Tudor Ganea, Marcel Vișa.
Moderare și traducere: Leila Unal.
Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit. În toată această perioadă a fost însă unicul său cititor şi critic. În 2015 participă la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu, care îi apreciază prozele şi îi dau încredere în scrisul său.