Participare românească la Festivalul de Film din Cottbus

nov. 1st, 2017 | By | Category: Eveniment

În perioada 7-12 noiembrie 2017, cinema de calitate, documentare provocatoare, descoperiri cinematografice din Europa Centrală și de Est sunt punctele forte ale Festivalului Internațional de Film Cottbus. Festivalul Internațional de Film de la Cottbus a fost inițiat în 1991, cu intenția de a face simțită prezența filmelor din Europa de Est pe piața germană și de a urmări cum reflectă regizorii din fostele țări socialiste schimbările sociale și politice din statele lor de proveniență. Institutul Cultural Român din Berlin este partener de tradiție al festivalului și susține anual prezențele cinematografice românești la Cottbus. România este reprezentată la această ediție de 3 filme, ocupând un loc în cadrul competiției principale cu filmul „Breaking News” de Iulia Rugină și două locuri în cadrul secţiunii Spectrum cu filmul „Afacerea Est” de Igor Cobileanski şi „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” în regia lui Emanuel Pârvu.

Programul proiecțiilor:

„Breaking News”, R: Iulia Rugină –  09.11.2017 | 17.00 | Stadthalle / 10.11.2017 | 15.00 | Weltspiegel

„Afacerea Est”, R: Igor Cobileanski – 07.11.2017 | 21.00 | Glad-House / 11.11.2017 | 22.00 | Kammerbühne

„Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, R: Emanuel Pârvu – 08.11.2017 | 12.00 | Stadthalle / 10.11.2017 | 21.00 | Glad-House

Loc: Stadthalle Cottbus, Kammerbühne Cottbus, Weltspiegel Cottbus, Glad-House Saal Cottbus, Obenkino Cottbus ș.a.

Programul complet al festivalului este afișat aici.

Număr de vizualizări :976


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro