spot_img

”Cele 17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu”, de Cristian Tiberiu Popescu

Cel nebun în inima sa…

„Zis-a cel nebun în inima sa. «Nu este Dumnezeu».

Stricatu-s-au oamenii și urâți s-au făcut întru

îndeletnicirile lor.“

”Cele 17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu” este o carte-jurâmânt. Un jurământ făcut lumii în întregimea din ea, paradisului și infernului, solstițiilor și echinocțiilor, stării de lumină și spaimei de ea. Un început cutezător în arta asumării artistice a ființei aflată într-un anume timp al ei. Nu e vorba despre timpul morții, nici al anticipării ei, nici al apusului, nici al răsăritului unui alt început. Este un timp al pașilor auziți, răstălmăciți în încercarea lor de a înțelege esența solstițiului în amiaza sa.

Sofisticată atitudine pe măsura trăirii ei în ritmul cadențat al pașilor răstămăcitori de infinitul grijii de el. Cum e firesc într-un jurământ, totul vine și pleacă din Paradis:

Odat-am fost în Paradis…

Mă tot plimbam pe-acolo,

Umblam în lung şi-n lat, desculţ,

amiaza să mi-o satur.

Paradisul însă drept răsplată vizitei făcute de cel smerit de el („umblam în lung și-n lat, desculț) oferă șansa întâlnirii unice printre picurii de ploaie cu Pasărea măiastră, după care devine inaccesibil, semnul supremului ce-l poartă:

Dar brusc, din Paradis dădui

să ies. Se… închisese.

N-a fost timp nici de rămas-bun;

jurai să revin iute,

însă un glas mă îndemnă

să iau ceva cu mine –

nu amintire, martor nu,

ci numai o podoabă.

Un fulg am luat, ca pe-un odor

ce Pasărea măiastră

chiar dinaintea-mi l-a lăsat

să i se văduvească…

Semnul supremului – semnul de început al incertitudinilor ce nu își găsesc locul și răspunsul în această lume! Forța lirică se naște din aceste incertitudini și din umbrele lor care macină ființa căutătoare de adevăr în esența sa. Paradisul amiezii este chiar sublimul acestor căutări răvăsitoare și întristate de drumul ce trebuie căutat altfel decât în cotidianul nefast.

Cele 17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu este unică așa cum este fiecare carte scrisă de un autor ce abordează mai multe stiluri literare cu o ușurință greu de egalat. De la filosofie la critică literară, de la istorie la antropologie, de la fizica cuantică la dramatugie, de la poeme până la iubitorul de justiție al templierilor, Cristian Tiberiu Popescu este o voce a adevărului ce neliniștit se caută pe sine. Este un autor al idealului deloc inventat pentru a epata, este un ideal greu de atins dacă nu porți pecetea autenticului.

Există în această carte un raport onest de interdependență între limbajul artistic, acțiune și suferința extinsă asupra tuturor nivelurilor de raportare ale autorului. Această viziune gravă despre lume, viață, divinitate, iubire nu exclude un dozaj al dorinței de seducție a autorului. El nu se hotărăște să părăsească această lume, firescul ei, sublimul jocului viață-moarte. El, autorul, este aici purtând cheia asumării și înțelegerii acestei lumi împovărate de prea multul rău din ea.

Partnerul său de dialog este chiar Dumnezeu al cărui portet este pe cât de original, pe atât de inedit:

Sunt plin de Tine, Doamne,-ntreg,

prin’nuntru numai Tu eşti,

dar cursa singur Ţi-ai întins:

al meu eşti Tu de-acuma –

n aceeaşi carne vieţuim,

ne curge-acelaşi sânge

şi, Dumnezeu al meu fiind,

sfânt legământ făcurăm:

să ne fim Unu-al celuilalt

azi, mâini şi-ntotdeauna!

Dar, Doamne, oare cât de-al tău

trecut prin mine-n clipă

mai poate fi primit apoi

să se-ndumnezeiască?

Cele 17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu este o carte a tristeții absolute, dar o tristețe care revendică dreptul la a fi. Nu anulează, ci stârnește dorința de a antrena lumea toată în jocul cu ea însăși. Autorul nu iartă urâtul, nu uită minciuna, nu acceptă compromisul. Totul poate fi recâștigat, totul poate fi adus în starea inițială a respirației impresioniste, senzoriale cu implicații metafizice și sociale. Este cartea unei conștiințe, a înțelegerii complexității și complicității lucrurilor în starea lor de ne-putință, de izolare. Cartea este o permanentă stare de interogație, ca formă absolută de trezire din visul nocturn al unei omeniri ce uită zilnic de ea. Fragmentat nu poți supraviețui, sau poți dar nu implică fundamental forma de viață în tot ce îi este dat să fie. Cartea aceasta este o arhitectură a construcției în sinele căutător de obstacole ce pot fi depășite, dovadă fiind permanenta stare de melancolie a făptuirii umane. Melancolia ca formă de reconstrucție a sinelui, altfel decât în mod nor-mal abordată, de cele mai multe ori neînțeleasă și peiorativ distorsonată. Poezia din Cele 17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu oscilează definind mai multe stări ale autorului, poetul-filosof, ce caută o anumită ordine, un echilibru în această lume pe care nu o recunoaște a fi a sa, în care nu se recunoaște a fi el cel autentic:

Doamne, nu este lumea mea!

Eu lunecai aicea,

printr-un… chepeng, lăsat deschis –

desigur, din eroare –

de cineva cu-nsărcinări,

dar gândul dus departe.

Nu este lumea mea! Nu vreau

să fiu ’n-aceeaşi lume

unde urâtu-i oploşit

şi se-mpuiază zilnic;

nu vreau, mereu tot de la cap,

să dau asalt la soare,

să-l cuceresc zi după zi,

luptând nebun cu viața…

E prea târziu? Nu e de-ntors?

N-am ochi pentru-altă lume,

căci port pe-aceștia răni adânci –

prin răni văd numai rană?

Dar vină n-am, pentru că eu

n-avui de-ales – privirea

m-asigura c-o să merg drept

și nu o să mă-mpiedic,

deci ochii n-am putut să-nchid

şi n-am putut să-i apăr:

o mie de gheene mari

prin ochi intrară-n mine –

urât, mizerie şi chin,

pe rând privii la toate.

Tema lumii, a rostului ei, a raportului ei cu cel care i se adresează este o temă copleșitoare ce presupune o implicare discretă a subiectivității, pe de o parte, o atitudine calculată pe de alta. Din pânza incertitudinilor se naște o implicare, versurile născând șansa înfăptuirii acestei aventuri ce poate schimba rostul lumii în măsura în care ajunge la înțelesul cuvenit:

Mă păzesc, Doamne, mă păzesc,

ca pildă rea să nu fiu,

să n-amintesc la nimenea

de cei cu Turnul Babel,

să n-am imbold de-a păstori

inşi însetaţi de mine,

nu vreau nici monştri ca să nasc,

nici să alunec nu vreau

şi nici nălucă să mă cred

în minţi cucernicite.

Mă păzesc, Doamne, mă păzesc,

şi totuşi, prea sărman sunt –

visele să nu-mi colorez…

să capăt drag de mine.

Doar că aşa ajung, tiptil,

să mă închipui piatră:

acolo,-n capul unghiului,

de Tine aşezată.

/…………./

iar ce-mi doresc eu cel mai mult

e siguranţa vie

cu care-aceia au bătut

cuie adânci în Raclă,

să ţină, când or pune-n ea

Tablele Legii Sfinte…

Imaginația poetului, atitudinea sa lirică, operează fin, meticulos și cu multă precizie printr-un set de interogații ce cad în cascadă, multe dintre ele aflându-și răspunsul dorit, potrivit. Într-un astfel de context, potrivit ca partner de dialog este însuși Dumnezeu. Portretul său este simbiotic cu însăși interogația ce nu dă pace, neliniștită și răscolitoare de temeri și griji, căutătoare de răspunsuri:

Aveai dreptate: doar așa-Ți

mai desluşim detalii,

însă acum nu Te mai pot

rupe-n vreun fel din cadru.

Tu rămâi, Doamne,-acolo prins,

o ciută în capcană,

sau poate,-n cuşcă zdrumicat,

un leu muşcând zăbreaua…

Și iată-Te pus în hotar,

închis prin înrămare…

şi vei fi vrând să Te scot eu

cu totul din icoană?

Dar nu ştiu cum să Te dezleg

din băierile-Ţi puse:

să te dezleg ca leu turbat

duşmanii-nspăimântându-și

sau, cu ochi umezi şi sfioşi,

cu glezna frântă, ciută?

Aceasta este cartea unei sensibilități tulburate, cauza fiind destrămarea lumii din firescul de a fi. Este cartea unei așteptări din partea unei lumi zăvorâte de dinafara ei. O carte a ființei nerostuite. Câtă tristețe adunată doar într-o singură carte!!! Insă, ineditul celor „17 feluri de a-L iubi pe Dumnezeu” este faptul că în ciuda zgomotului neiertător al obloanelor trase peste lume ce decimează, vine peste toate melancolia ca formă de reconstrucție și revendicare a sinelui purtător de sublim.

Tristețea și melancolia sunt două din elementele conceptule grav percepute, vizionar transcendente. Insă, această eternitate a tristeții, a melancoliei poate fi depășită, poate revendica sinele prin la fel de eterna iubire. Nimic nu poate concura iubirea, taina și magia rostuită ei, lumina ce înfrânge întunericul:

Era odat-un vânător

cu-un singur glonţ pe ţeavă.

Lua urma ţintei, presăra

el însuşi ţinte oarbe,

el crea paşi şi călcături,

pale de vânt, ecouri,

şi totdeauna ajungea

de-şi aştepta el ţinta

la locul unde alegea

să tragă-mpuşcătura.

Dar ţinta când îi nimerea

drept în bătaia puştii,

tot nu se hotăra, zicând

ca glonţul să-şi păstreze,

şi altei ţinte să îl dea –

în toate, nepereche.

Odată, la un stat de-amiezi,

luă urma unei ciute.

Ba se apropia destul

de ea, s-o ia-n cătare,

ba în distanţe o pierdea,

de rămânea în zare

un punct, şi-abia de-l mai zăreau

doar ochii din binoclu.

O admira mereu mai mult

privind-o cum aleargă,

cum zboară-n salt atât de sus

trăindu-şi libertatea

ca pe-o cascadă, sugrumând

sub bolta rece valul;

văzu cum zveltă e alt fel

ca ale ei surate

şi cum se scaldă în culori –

roşcat’-aurie-sură –

el se gândi că n-a mai fost

o ciută-aşa frumoasă.

Deci creă paşi şi călcături,

pale de vânt, ecouri,

dar ciuta seama nu le lua,

nu se-abătea din cale,

parc-avea drumu-n stele-nscris

şi niciun pas alături.

Ciuta ajunse în sfârşit

într-o poiană mare;

pe urma-i a ajuns şi el –

uimit şi necrezându-şi

privirii, căci nu cunoştea

defel locul acela,

deşi bătuse-n lung şi-n lat

pădurea, în neştire,

şi orişice copac ştia

cât umbra şi-o întinde.

Poiana de smarald era,

rotundă până-n zare

şi, pătrunzând, el a simţit

cum razele obrazul

i-l mângâie de bun venit

şi binecuvântare.

Acolo ciuta s-a oprit,

în osia poenii;

la margine se-opri şi el,

în arsă aşteptare,

căci parcă totul pulsa-n jur,

ca-n clipa dinainte

ca soarele să facă loc

albastrei luni pe punte.

Văzând astfèl, se-nfioră.

Şi iată, dintr-o dată,

ciuta începe-a se nălbi…

devine-ntreagă albă,

şi albul ei se-aprinde-ncet

ca de un foc din sine,

şi e lumină-n preajma ei

şi tot smaraldu-n juru-i

lumina-ntoarce înspre ea

şi parcă o-nmieşte…

O, Doamne, minţile tu ştii

unde îşi ţin hotarul…

Păşi smerit. Se-apropiè.

Îngenunche ’nainte-i

şi pieptu-i sărută, simţind

cum vine-n el lumina.

Atâta de desăvârşit

se rostuise totul,

că rugă el ’nălţă la cer:

„Sfârşit să n-aibă, Doamne!”

Ea îl lăsa ca-n ochii ei

privirea-i să-şi deşire…

da-ndat’, oglinda lor s-a spart,

şi, numai pentru-o clipă,

el spaimă a văzut în ei –

o clipă doar, o clipă –,

apoi ea a clipit, s-a-nchis

la adăpost de pleoape…

şi-un salt făcu şi alte-apoi

şi a ieşit în fugă

din cercul verde de smarald,

ca o nălucă albă.

Privind pe urma-i, o văzu

lumina lepădându-şi

precum o haină o desfaci,

în spate-o laşi să cadă,

şi ieşi din ea: rămâi ce-ai fost

’nainte să te-ncapă.

Şi-apoi, de la picioare-n sus,

văzu, încet, cum neaua

culori se face, şi-o compun –

roşcat’-aurie-sură…

Tot mai departe o vedea

şi tot mai ne-nălbită,

şi-atunci, în liniştea de-altar,

porni împuşcătura

şi glonţul ţinta şi-a atins,

stingând cu moarte clipa.

……………………………………

Frumoasa ciută alerga –

roşcat’-aurie-sură –

fugea de spaima ca-ntâlnit

odată vânătorul.

Imaginația poetului, atitudinea sa lirică, operează fin, meticulos și cu multă precizie printr-un set de interogații ce cad în cascadă, multe dintre ele aflându-și răspunsul dorit, potrivit. Aceste răspunsuri sunt date chiar de Psalmii biblici, din care se aleg motto-urile și care interferează astfel textul, inițiindu-l în dimensiunea sa celestă.

Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au

oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor.

…ei vor păzi călcâiul meu, ca şi cum ar căuta sufletul meu…

…Dumnezeul meu, luminează ochii mei…

…Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul

toate marginile pământului…

Otilia Sîrbu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508