”Fight with Mozart!” de Mihai Zgondoiu, la Vienna Contemporary 2017

sept. 29th, 2017 | By | Category: Postcard

În perioada 21-24 septembrie 2017, instalaţia interactivă ”Fight with Mozart!” a artistului vizual Mihai Zgondoiu a fost selectată la Vienna Contemporary. Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale şi Institutul Cultural Român de la Viena, a fost pentru al treilea an la rând partenerul viennacontemporary, târgul internaţional de artă contemporană din Viena.

FIGHT WITH MOZART!

instalație interactivă de Mihai Zgondoiu

105h x 95Q cm / 2013

„În urmă cu 30 de ani, foarte la modă în casele românilor carpeta ce ilustrează o scenă din opera lui Mozart, astăzi un veridic simbol al Kitsch-ului contemporan, a fost evacuată dupa ’89 din memoria populară colectivă lăsând loc noilor produse consumeriste să „strălucească”.

Instalația interactivă „Fight with Mozart” este alcătuită dintr-un sac de box tapițat într-o carpetă de perete cu tema „Răpirea din Serai”, două mănuși de box și un sistem de sunet care redă pasaje din opera „Die Entführung aus dem Serail”[1] („Răpirea din Serai”) compusă de Wolfgang Amadeus Mozart.

Astfel, privitorul/participantul la expoziție poate să boxeze în direct pe opera lui Mozart la propriu!”


„Răpirea din serai” (conform titlului original Die Entführung aus dem Serail) este o operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner. Premiera absolută a operei a avut loc la 16 iulie 1782, la „Teatrul Național” din Viena.[1]

Opera „Rapirea din Serai” – de fapt un singspiel vesel, formă de teatru popular german ce propune text vorbit în alternanță cu momente muzicale – este una dintre cele mai cunoscute creații mozartiene.

Număr de vizualizări :1542


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro