Ziariştii, colegii şi spectatorii i-au premiat pe cei mai buni actori ai Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara

iun. 12th, 2017 | By | Category: Postcard

Conform tradiţiei, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara îşi premiază actorii la finalul încă unei stagiunii teatrale reuşite. Festivitatea a avut loc sâmbătă, 10 iunie 2017, la finalul spectacolului „HAIR”, care s-a jucat în cadrul Festivalului Artelor Timişorene.

Jurnaliştii şi abonaţii Kultcard au votat cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cel mai bun spectacol al stagiunii 2016/2017, iar membrii trupei şi-au ales şi ei favoriţii dintre colegi. Astfel, în urma votului colegilor actori, câştigători au fost Magyari Etelka şi Vass Richárd. Publicul teatrului şi ziariştii au decis ca titlul de cea mai bună actriţă a stagiunii să îi revină lui Éder Enikő, iar titlul decel mai bun actor –  lui Molnos András Csaba. Toţi actorii sunt membri în trupă de mai mulţi ani, fiind distribuiţi  în roluri variate, iar această stagiune le-a oferit noi modalităţi de exprimare artistică. De pildă, Magyari Etelka a creat împreună cu Levko Esztella  spectacolul de teatru-dans „Mai spun atât şi plec…”, care a deschis stagiunea curentă, remarcându-se şi în „Dypshoria Show” coregrafiat de Florin Fieroiu. Vass Richárd este actor păpuşar, însă în această stagiune a jucat în spectacole variate, precum „Ultima mutare” de Kocsárdi Levente sau „Exit” de Schilling Arpád. Éder Enikő şi-a demonstrat de nenumărate ori calităţile vocale şi actoriceşti generoase, fiind implicată în proiecte diferite în ţară şi în Ungaria, iar la Teatrul Maghiar din Timişoara s-a remarcat în „Avalanşa” şi „Sonnet 66”. Molnos András Csaba şi-a câştigat aprecierea publicului mai ales în rolul lui Molière în „Improvizaţia de la Versailles”, unde face un tur de forţă, dar şi ca Macbeth în „Sonnet 66”.

Din cele opt premiere ale stagiunii curente, cel mai bun spectacol a fost declarat „Avalanşa”, pe un text al dramaturgului turc Tuncer Cucenoglu, regizor Kedves Emőke, care a avut premiera în 4 noiembrie 2016. „Avalanşa” vorbeşte despre o comunitate izolată în munţi care este nevoită să trăiască în tăcere absolută timp de nouă luni pe an, pentru a nu strârni avalanşa nimicitoare. Textul face aluzie la sistemele totalitare în care oamenii trăiesc în frica paralizantă de a nu încălca regulile, iar autorul Tuncer Cucenoglu, care a fost prezent la premieră, s-a arătat încântat de interpretarea autentică a actorilor şi montarea realistă gândită de Kedves Emőke.

La finalul festivităţii de sâmbătă, teatrul i-a recompensat şi cei mai fideli şi activi spectatori ai stagiunii: Stela Harnaci şi Haraszy Zoltán.

Sponsori: Hotel Timişoara, Restaurant Belvedere, Downtown Spa, Salonul de vinuri ROVINHUD, OTP Bank, Textile House.

Luni şi miercuri, 12 și 14 iunie 2017, se joacă în sălile teatrului ultimele două spectacole ale stagiunii: luni, de la 19:00 „Mai spun atât şi plec…”, iar miercuri – „Deşteptarea primăverii”, ambele traduse în română. Spectacolul „Maghiar” se va juca în deplasare luni, la Subotica (Serbia) şi în 19 iunie la Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda (Ungaria), iar luna se încheie cu participarea spectacolului „Shakespeare, Sonnet 66” la Festivalul Internaţional de Teatru Alternativ şi Nou INFANT din Novi Sad (Serbia), în 26 iunie.

Număr de vizualizări :730


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro