Marți, 20 iunie 2017, începând cu ora 15.00, în incinta Muzeului Național de Istorie al Moldovei, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează lansarea volumului cartografic ”Descriptio Bessarabiae”. Atlasul ”Descriptio Bessarabiae”, realizat în două versiuni, română şi engleză, valorifică un număr de 120 de hărți, într-o concepție vizuală de excepție, piese rare aflate în patrimoniul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, unul dintre puținele muzee de gen din lume, și în colecțiile private ale autorilor. Prezentarea hărților în structura albumului respectă evoluția istorică a realizărilor cartografice referitoare la spațiul basarabean în aproape cinci secole de cartografie.
Evenimentul îl va avea ca invitat special pe domnul Demir Dragnev, academician. În cadrul lansării vor lua cuvântul și autorii: profesorul universitar, dr. Adrian Năstase, coordonatorul volumului, istoricii Mihai Gribincea și Ovidiu Dumitru.
Alături de organizatori și de invitații speciali, la eveniment vor participa oficiali moldoveni, istorici și oameni de cultură din țară, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.
Parteneri media: TVR Moldova, Radio Datina şi Radio Chişinău