IMPRO SCOTT 9

apr. 25th, 2017 | By | Category: Eveniment

În perioada 22-29 aprilie 2017, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş este gazda Edinburgh’s College, a profesorilor Scott Johnston şi Fiona Miller, precum şi unui număr de 32 de studenţi-actori ai colegiului din Scoţia.

În această perioadă la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, sub umbrela IMPRO SCOTT 9, studenţii-actori vor lua parte la un număr de şase workshop-uri: Arrival and Meeting şi Departure (ateliere conduse de Scott Johnston), How did I get here? Where did I go? (atelier condus de Fiona Miller), Workshop re-ACT-ing. Acting for film and… theatre (atelier condus de Claudiu Trandafir), Metoda Suzuki (atelier condus de Gábor Viktor Kozma), Obiectul și corpul ca semene teatrale în comunicarea nonverbală (atelier condus de Biatrice Cozmolici), European Body – Atelier de expresie corporală (coordonator: Cristina Iuşan).

Proiectul IMPRO SCOTT, aflat anul acesta la ediţia a 9-a, le propune studenţilor Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, atât celor de la Facultatea de Arte în Limba Română, cât şi celor de la Facultatea de Arte în Limba Maghiară un schimb cultural între cele două ţări implicate în proiect (România, respectiv Scoţia), precum şi, la nivel lingvistic, între trei spații culturale diferite: român, maghiar şi scoţian.

Număr de vizualizări :618


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro