Lansare de carte EUB: ”La o jumătate de mileniu după Machiavelli”

ian. 26th, 2017 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 19 ianuarie 2017, Librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti a găzduit lansarea volumului ”The Exercise of Power 500 Years after “The Prince” Was Written” (coord. Sabin Drăgulin & Florin Mitrea), apărut la Editura Universităţii din Bucureşti. Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe Nicoletta Fioroni (Biroul Afaceri Europene, Sociale, Culturale şi Presă al Ambasadei Italiei la Bucureşti), Gabriela Tănăsescu (Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române), Gheorghe Stoica (Profesor Emerit, Universitatea din Bucureşti), Filip Stanciu (Rector Universitatea Europei de Sud-Est „Lumina”, Bucureşti), Sabin Drăgulin (Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi), Florin Mitrea (Universitatea Europei de Sud-Est „Lumina”, Bucureşti).

Aspectele evidenţiate în luările de cuvânt au mers de la filiaţia aristoteliciană asumată de Machiavelli la idealul unificării Italiei, de la modernitatea cu stadiile evoluţiei ei la receptări şi influenţe ale lui Machiavelli în cultura română (Eminescu, Caragiale), fiind amintit şi paradoxalul clivaj Machiavelli / machiavelism.

Reprezentând actele unei manifestări ştiinţifice jubiliare internaţionale (organizatori: Universitatea Europei de Sud-Est „Lumina”, Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti; sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti), volumul se datorează unor contributori din ţară şi din străinătate, atât specialişti de notorietate internaţională, cât şi tineri cercetători.

Vorbitorii au reliefat valoarea lucrării pentru bibliografia de specialitate şi, nu în ultimul rând, buna colaborare a coordonatorilor cu Editura Universităţii din Bucureşti.

Număr de vizualizări :573


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro