„Stelele apun măreţ”, la Iași

ian. 12th, 2017 | By | Category: Eveniment

Luni, 16 ianuarie 2017, ora 11.00, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Iaşi şi Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi organizează evenimentul cultural „Stelele apun măreţ” pentru a marca împlinirea a 167 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale.

Elevii şcolii vor avea ocazia să se întâlnească cu scriitorii ieşeni Corina Matei Gherman, Emilian Marcu şi Horia Zilieru, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, care prin prezentările lor intenţionează să sădească în inima micuţilor dragostea faţă de Luceafărul poeziei româneşti.

Obiectivele acestei activităţi, cuprinse în cele două proiecte şcolare „Punţi nevăzute“ şi „Mărţişorul -Tradiţie şi Simbol“, a căror iniţiator este bibliotecara Georgeta Tudora,   vizează stimularea potenţialului artistic şi creativ al  elevilor din ciclul primar de învăţământ, cunoaşterea poeziei eminesciene şi a potenţialului artistic al acesteia, dezvoltarea limbajului şi în special a expresivităţii acestuia prin recitarea poeziilor eminesciene.

Conducerea şcolii reprezentată de prof. Nicoleta Creţu şi cadrele didactice prof. înv. primar Elena Tomulesei, prof. înv. primar Domnica Parasca şi prof. înv. primar Simona Timaru şi-au dat concursul în organizarea evenimentului.

Programul artistic din lirica eminesciană (poezii, cântece şi expoziţie tematică), pregătit de elevi,  aduce şi în acest an un omagiu, ”poetului nepereche”,  ca semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru tezaurul lăsat.

Asociaţia “Universul Prieteniei” este partener în cele două proiecte educative, inter şi multiculturale menţionate şi va fi reprezentată la această întâlnire de suflet de Rodica Rodean-preşedinte, Emilian Marcu-vicepreşedinte şi de poeta Carmen Antoaneta Marcean-membru în Consiliul Director.

Număr de vizualizări :1121


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro