Revoluţia doctorilor. Gheorghe Bacalbaşa: „Instituţia”, Editura Tipo Moldova, Iaşi

nov. 17th, 2016 | By | Category: Postcard

Fenomenul literar „Bacalbaşa” ne propune doi medici de excepţie, fraţi gemeni, animaţi de o meserie identică şi de aceeaşi pasiune a scrisului, dar ridicaţi, fiecare în parte, la rangul de personalităţi inconfundabile de diferenţele definitorii ce le aureolează, separat, destinele. Gălăţeanul, Nicolae Bacalbaşa, e un extrovertit fermecător, are discurs şi carismă, se află mai tot timpul în Agora, acolo unde încântă, surprinde şi convinge, chiar dacă nu chiar pe toată lumea. Bucureşteanul, Gheorghe Bacalbaşa, este mai degrabă interiorizat, mai reţinut şi mai aplecat spre o lume proprie extrem de bogată şi subtilă, fără a-i lipsi, nici dumnealui, discursul şi puterea de a convinge, aşa cum l-au putut vedea, recent, în holul Teatrului Dramatic,  iubitorii de literatură din oraş, la recenta lansare a romanului său „Instituţia”, apărut în colecţia „Opera Omnia, Romanul de azi” a unei prestigioase edituri ieşene.

„Instituţia” este un roman impresionant chiar şi numai pentru amănuntul că se întinde pe nu mai puţin de 609 de pagini, atuurile ţinând însă strict de esenţă, mai precis de construcţia epică în sine care surprinde prin viziune, disciplină arhitecturală, acurateţe, excelent servite de o cultură generală, preponderent istorică, dar şi artistică şi literară, de un spirit (auto)ironic remarcabil şi absolut compatibil cu aşteptarea cititorului rasat, avantaje care dau fluenţă, coerenţă, sens şi valoare. Unii dintre critici sau cititori l-ar putea considera un roman istoric, alţii unul de esenţă socială, dar ar fi şi foarte multe argumente pentru a fi luat pur şi simplu drept un roman balzacian, aceasta pentru cuprinderea panoramică a unei realităţi social-istorice în mişcare, numai că nu societatea în ansamblu este vizată de Gheorghe Bacalbaşa, ci strict lumea în care trăieşte şi o cunoaşte cel mai bine, aceea a medicinei, sau mai bine zis a asistenţei medicale de vârf.

Acţiunea romanului este atât de amplă, ramificată şi intersectată, încât unei lecturi rapide i-ar fi greu să reţină şi să relaţioneze zecile de personaje care se perindă, deşi se revine la ele într-o succesiune de cicluri (sunt 163 de mici capitole în roman) menite să reconecteze periodic atenţia cititorului. Metoda e simplă: există  un centru, ales pe principiul planetelor care se învârt în jurul stelei, iar „astrul” este (ca simbol expresiv al vieţii medicale de vârf) Institutul de Chirurgie Funcţională şi Reparatorie din Bucureşti, având alături Facultatea de Medicină şi Farmacie. Aici se întâmplă toată povestea,  institutul devenind scena principală, iar cei care vin din altă parte tot aici ajung, într-un fel sau altul, după cum cei care pleacă sau sunt îndepărtaţi revin în diverse forme şi la anumite distanţe, pentru a se redefini în raport cu matca şi cu propria lor evoluţie. Dincolo de „Instituţie” se află însă lumea, iar această lume nu este alta decât aceea atât de tensionată şi de greu de definit a tranziţiei româneşti din primul deceniu postrevoluţionar, mai precis toată această nouă istorie românească ce se scrie în roman „la zi”, aceea cuprinsă între evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti şi revenirea lui Ion Iliescu la preşedinţia ţării, în anul 2000.

Dacă ar trebui să stabilim dintru început valoarea în sine a romanului lui Gheorghe Bacalbaşa, de  aici ar trebui să pornim, de la măiestria de a îmbina perspectivele celor două planuri, marea istorie naţională şi mica istorie, nu mai puţin dramatică, a evoluţiei paralele şi în indestructibilă legătură cu prima a subsistemului medical, care, se ştie, a trăit şi trăieşte şi acum o zbuciumată şi mult discutată proprie revoluţie. Avem, aşadar, două planuri diferite, revoluţia şi apoi tranziţia, afară, mişcările intestine ale redefinirii unei instituţii medicale de vârf, înăuntru. Trebuie remarcată de la început maniera concisă, sintetizatoare dar şi elegantă de a descrie evoluţia evenimentelor din macrosocial, căderea lui Ceauşescu, execuţia, Piaţa Universităţii, mineriadele, toate şase, alegerile, vizitele Regelui,  perindarea preşedinţilor, Iliescu, Constantinescu, Iliescu, iarăşi, evoluţia partidelor politice, fenomenele specifice, „Caritasul” lui Stoica sau FNI-ul lui Vântu, totul prezentat printr-o viziune sociologică superioară, din care nu lipseşte câtuşi de puţin dramatismul specific construcţiei epice de amploare, ceea ce ne permite să afirmăm că, în fond, toate acestea se constituie ele însele
într-un roman şi că în „Instituţia” aveam de-a face cu două romane, primul, cel despre care vorbeam mai sus, iar al doilea,  cel creionat de mişcarea subterană din Institut, comparat de autor cu un stup sau cu celebrul „Titanic” pentru a sublinia structurile precise şi ierarhiile inviolablile care guvernează organizaţia.

Majoritatea personajelor fac parte din institut, iar cele care aparţin altor medii sunt luate în seamă numai şi numai pentru că ele au legături cu acesta sau pentru că vor fi atrase de tentaţiile lui. Ca şi cum s-ar efectua o analiză pe straturi arheologice succesive, sunt aduse în prim-plan personalităţilor ultimilor directori ai institutului, fiecare în parte reprezentând o epocă, o mentalitate, un mod de a fi. Mai întâi, Nicolae I. Nicolae, cel găsit de revoluţie în plenitutudinea potenţelor sale, fiu de ţărani trimis în oraş la meserie, calificat în aceea de frizer şi remarcat în această ipostază de tovarăşul Dinu (secretarul Comitetului de Partid Sănătatea). Va fi trmis la facultatea muncitorească şi-şi va împlini o carieră rapidă şi solidă, urcând treaptă cu treaptă, în institut şi la facultate. Următorul preşedinte sugerează categoria celor „fugiţi”, calitate pe care Cezar Hobiţă şi-o revendică ulterior ca glorie, când va reveni în institut cu un set de ajutoare dintr-o ţară occidentală. Al treilea director, Horia Preda, personajul principal al romanului, va fi instalat la revoluţie de valul de neoprit al schimbărilor, bine gestionat în institut de doamna Mariana Cotoi, asistentă şefă, revoluţionară de profesie şi maestră în arta preparării colivei. Poate că Nicolae I. Nicolae nici nu ar fi fost schimbat, dar, în acele momente hotărâtoare ale transferurilor de putere, profesorul avusese proasta inspiraţie de a se refugia la ţară, pentru a-şi ascunde autoturismul, inmatriculat cu un număr atât de mic încât ar fi devenit periculos pentru soarta sa. Al patrulea director, Codruţ Bunea, va fi noua emanaţie a sistemului, student revoluţionar în momentul numirii (şi) la catedră a lui Horia Preda, pe care îl sprijinise şi care, drept recompensă, avea să-l ia pe lângă el în institut, pregătindu-l pentru viitor. Aceasta este „dinastia” directorilor, straturile următoare fiind mai puţin importante şi ca atare mai puţin prezente în prim-plan, cu excepţia omniprezentei Mariana Cotoi, colivista, şi a doctorului Dumitrescu, pitoresc prin istorie personală (făcuse puşcărie pentru avort ilegal şi trăia în fiecare seară un misterios ritual domestic prin scoaterea la iveală a plicurilor primite în cursul zilei pentru operaţii şi numărarea special întârziată a banilor conţinuţi). O imagine de ansamblu a organiţaţiei, a straturilor profesionale şi a ierarhiilor  realizează Gheorghe Bacalbaşa prin descriere gărzilor de dimineaţă (asemănate cu utreniile din mănăstiri), într-o sală în care aşezarea fiecărui individ, la pupitru, mai în faţă sau mai în spate, sugerează locul pe care-l ocupa fiecare, schimbat numai atunci când statutul lui însuşi se schimba.

Conştient că instituţia trebuie să „respire” şi prin canale deschise spre medii exterioare, Gheorghe Bacalbaşa introduce în scenă şi personaje de alte provenienţe, cele mai importante fiind tot medici, doctorul Andrei Câmpeanu, repartizat undeva în provincie pentru că alţi colegi îl depăşiseră obţinând medii mai mari decât „zecele” lui, adică 10,20 sau chiar 10,30, aşa cum se obişnuia să fie recompensaţi, înainte de revoluţie, studenţii cu activităţi obşteşti, căruia i se adaugă doctoriţa Ioana Lujeriu, fostă angajată, pedepsită cu un exil într-o îndepărtată exploatare minieră de munte. Andrei va intra în institut prin competenţă şi examen luat cu brio (la concurenţă cu Codruţ Bunea), iar Ioana va fi readusă prin insistenţa asistentei şefe Cotoi. Sunt angrenaţi în acţiune, odată cu ei şi prietenii acestora, inginerul Tudor Stroescu, tovarăş de suferinţă al doctorului în provincie, Irina, soţia acestuia devenită ulterior amanta lui Câmpeanu, prietenii Ioanei dintr-un cartier bucureştean, fiecare dintre aceştia contribuind la dramatismul ţi pitorescul desfăşurării epice, aducându-i un plus de interes, chiar dacă uneori apare senzaţia de prea mult şi prea întortochiat. Lupta cea mare se dă însă la vârful Institutului de Chirurgie Funcţională şi Reparatorie, acolo unde Gheorghe Bacalbaşa şi-a propus şi a reuşit de minune să pună sub lupa cercetării evoluţia de ansamblu a sistemului medical românesc în primul deceniu de prelungită tranziţie.

Meticulos în pregătirea personajelor înainte de a intra în scenă, autorul acordă fiecăruia atenţia care i se cuvine şi nu-l va abandona în niciun chip, urmărindu-l până la intrarea lui în istorie, într-un fel sau altul. Interesantă este evoluţia „în afară” a profesorului Nicolae I. Nicolae, medicul-frizer, uzurpat de Horia Preda, care este abordat de anumiţi foşti „tovarăşi” şi atras într-un partid de extremă dreaptă, pe listele căruia va deveni senator şi va avea o tentativă nereuştă de a deveni ministru al sănătăţii, ceea ce i-ar fi conferit o altă strălucitoare izbândă fostului fiu de ţăran venit la Bucureşti să înveţe arta de a tinde şi a rade… Când nu se va mai regăsi pe lista parlamentarilor, se va retrage şi se va stinge. Doctorul Dumitrescu, cel cu ritualul plicurilor de seară, va muri de cancer, iar Horia Preda va mai trăi o speranţă prin şansa pe care i-o acordă fostul lui protejat Codruţ  Bunea, devenit acum director, care mai are încă nevoie de el, ţinându-l în preajmă şi folosindu-l. Avem senzaţia ciclurilor repetitive, a mişcării în cerc, cea mai sugestivă imagine a acestei stări sufocante fiind modul cum îşi decorează peretele din spatele biroului directorul Horia Preda. Mai întâi a fost Nicolae Ceauşescu, înlocuit, după primele alegeri prezidenţiale, cu Ion Iliescu. Când a venit Constantinescu, profesorul a ezitat să-i afişeze portretul, simţise  că „ţapul” era altceva, şi atunci, după grele deliberări, a postat în locul iluştrilor naţionali portretul unui samurai străin şi neutru. La 2000, revine Iliescu, iar ciclul poate fi reluat…

Romanul este atât de amplu, de dinamic şi  de plin de „poveşti”, încât e aproape imposibil să-l rezumi şi nici nu e nevoie de aşa ceva, el putând fi descoperit pagină cu pagină, ceea ce trebuie însă subliniat  fără nicio reţinere este arta de autentic prozator pe care ne-o dovedeşte cu prisosinţă Gheorghe Bacalbaşa, atunci când, pentru a pune în operă evoluţia unui subsistem social definitoriu, acela al asistenţei medicale, simte nevoia să pună alături evoluţia sistemului însuşi. La continua intersecţie a lor se află marele adevăr şi marea explicaţie. Ce poate fi mai relevant pentru a surprinde esenţialmente o stare decât aceea de a o descoperi pe asistenta şefă Mariana Cotoi în mijlocul greviştilor foamei declarate de revoluţionari, în frunte cu Dan Iosif, spranumit Ioşca, ameninţaţi de preşedintele Constantinescu cu tăierea drepturilor băneşti? Sau prezenţa în apropiere a „Mitsubishi-ul” alb al  celebrului revoluţionar,  comparat cu calul la fel de alb al Căpitanului de altădată? Sau gândul ascuns al celui purtat până ân vârful vârfurilor de marele val al revoluţiei, Horia Preda?: „Binecuvântată să fii prelungită şi ezitantă tranziţie!”? (p. 471). Toate acestea sugerând o construcţie epică impresionantă şi plină de originalitate ne îndreptăţesc să afirmăm că ne aflăm în faţa unui superroman, nu numai al bogatei literaturi româneşti scrise de medici, dar şi al marii literaturi în genere.

Ion Manea


Număr de vizualizări :1667


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro