Andrei Novac lansează volumul de poezie „Regula timidității”

nov. 18th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 18.15, la standul Editurii Paralela 45 din cadrul Târgului Internaţional de carte Gaudeamus – 2016, va fi lansat în colecția Qpoem volumul ”Regula timidității”, publicat şi tipărit la Editura Paralela 45 din Pitești, în 2016.

Andrei Novac (născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu) este licen‏ţiat în istorie al Universită‏ţii de Vest din Timişoara. A colaborat cu majoritatea revistelor literare din România. A publicat volumele: ”Poezii” (2000), ”Miez de talpă” (2003), ”A nouăsprezecea inimă de înger” (2003), ”Vârsta sării” (2006), ”Locul în care întorc tramvaiele” (2008), ”Aceiaşi” (2011). Este prezent în mai multe antologii. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2009 şi al cenaclului Qpoem din 2016.

Număr de vizualizări :1216


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro