spot_img

Succes imens al Orchestrei Române de Tineret, la Palatul Congreselor din Paris

Peste 3500 de persoane au aplaudat in picioare duminica seara la finalul concertului triumfal al lui Vladimir Cosma la pupitrul Orchestrei Române de Tineret prin care acesta a aniversat la Palatul Congreselor din Paris 50 de ani de activitate artistică de succes. Pe scenă s-au aflat peste 200 de instrumentiști și coriști, în prim plan apărând soliști precum soprana Irina Baianț, legendarul Richard Sanderson (La Boum), Greg Zlap la muzicuță sau Marius Preda la țambal. Vladimir Cosma declara cu ocazia acestui concert : „Proiectul acesta care se numește Vladimir Cosma – 50 de ani de succes este intitulat, de fapt, așa, din rațiuni de marketing.  Pentru mine totuși, acești 50 de ani sunt foarte importanți fiindcă sunt într-un fel 50 de ani de la plecarea mea din România. Am revenit acum 2 ani cu concerte la București care m-au umplut de bucurie și de entuziasmul regăsirii orașului și țării mele, pe care nu le văzusem de peste 50 de ani. Cu această ocazie, am luat contact cu Filarmonica din București și cu orchestra aceasta națională română de tineri, care m-au entuziasmat atât din punct de vedere muzical, cât și al mentalității, prin pasiunea pe care o au cântând. Așa mi-a venit ideea ca acest turneu din iarnă, care era prevăzut a fi cu o orchestră franceză, să îl fac cu această formidabilă Orchestră Română de Tineret, care și-a arătat completa disponibilitate de a participa cu entuziasm la acest turneu. Vreau să recunosc că a fost făcut și cu ajutorul autorităților române, Institutul Cultural Român, care a fost pasionat de acest proiect și a participat la realizarea lui.”

Acest concert va fi urmat de un turneu în 9 orașe din Franța și Elveția realizat tot alături de Orchestra Română de Tineret în februarie 2017, pe traseul: 07.02.2017 – Bordeaux – Patinoire, 08.02.2017 – Toulouse – Zénith, 09.02.2017 – Geneva – Arena, 10.02.2017 – Lyon – Amphithéâtre, 11.02.2017 – Rouen – Zénith, 14.02.2017 – Lille – Zénith, 15.02.2017 – Strasbourg – Zénith, 16.02.2017 – Dijon – Zénith, 17.02.2017 – Nantes – Zénith.

Trecând de la Rabbi Jacob la La Boum, Le Grand Blond, l’As des As și Diva, Vladimir Cosma a revenit pe scenă cu cele mai frumoase melodii ale sale din filme într-un concert excepțional, prezentând și o serie din cântecele sale clasice reorchestrate, precum „Reality” din La Boum, „Destinée” din Sous-doués sau melodii din Père Noël est une ordure și L’amour en héritage. Vladimir Cosma a prezentat un program plin de noutăți, în care publicul a regăsit temele familiare în noi aranjamente. Chiar dacă le dă o culoare nouă, Vladimir Cosma rămâne fidel partiturilor originale și stilului său inimitabil. În afară de două premii César pentru cea mai bună muzică de film (Diva în 1982 și Le Bal în 1984) și alte numeroase distincţii prestigioase (SACEM, Prix Henri Langlois al Cinematografiei franceze), Vladimir Cosma a obținut numeroase discuri de aur și platină în toată lumea.

Născut la București, Vladimir Cosma a sosit la Paris în anul 1963 continuându-și studiile muzicale cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris. În 1968, Yves Robert îi încredințează prima sa lucrare de muzică de film, succes confirmat și consolidat în 1972 cu muzica din filmul Le Grand Blond avec une chausseure noire. El a compus, după aceea, mai mult de 400 de coloane sonore de filme și seriale TV. Cinematografia i-a permis să abordeze și jazz-ul (colaborând cu Chet Baker, Toots Thielemans, Don Byas, Stéphane Grappelli, Jean-Luc Ponty, Philip Catherine), melodiile care au devenit veritabile hituri („Reality” din La Boum, „Destinée” cântec mitic din filmul Le Père Noël est une ordure, „L’amour en héritage”), dar si muzica lumii (cu Gheorghe Zamfir, Syrinx, Liam O’Flynn). În paralel, Vladimir Cosma a compus muzică clasică : lucrări pentru cor și orchestră, concerte pentru vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră, un divertisment după Fabulele lui La Fontaine creat pentru Lambert Wilson și o operă „Marius et Fanny” după Marcel Pagnol, prezentată în premieră de Roberto Alagna și Angela Gheorghiu.

De câțiva ani, concertele simfonice reprezintă o parte importantă a activității lui Vladimr Cosma. Evoluând de la Geneva la Budapesta și Sankt Petersburg, de la București la Moscova, trecând prin Paris (Victoria Hall, Châtelet, Grand Rex, Théâtre des Champs-Elysées, Palatul Kremlin), el s-a dedicat în mare parte rescrierii partiturilor sale și dirijatului de orchestră.

Cu sprijinul: Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Cultural Român

Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508