Se reia Cafeneaua critică!

oct. 26th, 2016 | By | Category: Postcard

Miercuri, 26 octombrie 2016, orele 19.30-21.00, la Club A, se reia Cafeneaua critică. După lunga vacanţă de vară, în care au mai fost programate – totuşi! – două „ediţii speciale”, una cu cu jurnalistul şi diplomatul polonez Bogumil Luft (pe 28 iunie) şi cealaltă cu Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA, fondatoare a studiilor feministe şi a mişcării feministe din România postcomunistă (pe 27 iulie, în colaborare cu Şcoala de vară pentru cursanţi străini a Literelor Universităţii din Bucureşti) –, Cafeneaua critică deschide „stagiunea” 2016-2017 cu o prezentare a proiectului de candidatură a Bucureştiului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

După cum se ştie, în cursă s-au înscris 14 oraşe: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş. Dintre ele au fost selectate 4 finaliste: Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar aleasa juriului internaţional a fost Timişoara. Toate proiectele au fost meritorii, cele 4 reţinute pentru decizie fiind considerate de vîrf. Foarte probabil, a contat şi politica adoptată în ultima vreme de către Bruxelles, şi anume alegerea nu a marilor capitale, ci a unor oraşe mai mici, cărora să li se acorde astfel şansa unei mari vizibilităţi continentale şi a dezvoltării nu doar culturale, ci şi a infrastructurilor, a turismului ş.a.m.d.

Acum, la Cafeneaua critică – despre candidatura Bucureştiului. Sub titlul Oraşul in–vizibil, proiectul realizat de Centrul Cultural al metropolei – ArCuB, cu contribuţia unei numeroase echipe de artişti şi experţi în domeniile creative şi socio-urbanistice, a oferit o imagine complexă a Bucureştiului cultural şi a propus un program bogat de evenimente, proiectînd o întreagă strategie de evoluţie a oraşului. La Cafeneaua critică – o prezentare relaxată a proiectului, fără tensiunea competiţiei, şi o dezbatere la temă! Invitaţi: Mihaela Păun, directoare ArCuB, şi echipa proiectului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s- a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna lui 2011, din nou la Club A.

ÎN STAGIUNEA 2016-2017 ÎNTÎLNIRILE CAFENELEI CRITICE AU LOC MIERCUREA SEARA!

* Club A Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe) www.cluba.ro

Număr de vizualizări :658


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro