Apel național pentru corurile din rețeaua Cantus Mundi
oct. 21st, 2016 | By admin | Category: Postcard
În perioada 20-30 octombrie 2016, Programul Național Cantus Mundi invită corurile din rețea să se înscrie pentru participarea pe scenă la evenimentele care vor avea loc la București în lunile noiembrie și decembrie 2016: Gala Cantus Mundi, Povestea de Crăciun și concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal-Marin Constantin” de la Ateneul Român.
Corurile selectate vor avea transportul și masa asigurate pentru evenimentul la care participă. Înscrierile se fac prin completarea unui formular online, disponibil atât pe site-urile madrigal.ro și cantusmundi.com, cât și la adresa: bit.ly/2eoaLJJ.
Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. La 100 de ani de la Marea Unire, Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, își propune să existe coruri în fiecare școală din România.
Număr de vizualizări :1002