Orchestra Romanian Sinfonietta deschide Festivalul Alto Aldige Toblach

iul. 23rd, 2016 | By | Category: Eveniment

În perioada 30 iulie – 10 septembrie 2016,  la Toblach, în Italia, va avea loc Festivalul Internaţional Alto Aldige.  Vara internaţională a orchestrelor româneşti de tineret continuă printr-un concert extraordinar ce va avea loc în deschiderea Festivalului. Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Iulian Druţac – vioară, va cânta chiar în seara de 30 iulie la Auditorium Gustav Mahler din Toblach, programul cuprinzând următoarele lucrări : Ligeti – Concert românesc, Bruch – Concertul nr. 1, în sol minor pentru vioară şi orchestra şi Dvorak – Simfonia nr. 9 în mi minor “Din lumea nouă”. În cadrul acestui festival vor evolua şi alte orchestre de tineret, precum Bayerisches Landesjugendorchester, Gustav Mahler Jugendorchester şi National Youth Orchestra of the Netherlands.

Din 2010, Grand Hotel Toblach este gazda Festspiele Südtirol/Alto Adige Festival. De la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi pînă la începutul primului război mondial, hotelul a fost destinaţia favorită a aristocraţiei europene, dar şi a unor muzicieni şi poeţi celebri. La ora actuală, în fiecare an, orchestra rezidentă a Cultural Centre Grand Hotel Toblach, Haydn Orchestra din Bolzano şi Trento, susţine concerte împreună cu numeroşi artişti din Tirolul de sud şi Italia, dar şi cu solişti şi dirijori din întreaga lume. Orchestrele venite din străinătate atrag atât publicul local, cât şi pe cel aflat în vacanţă în superba zonă a Tirolului de Sud, la poalele munţilor Dolomiţi. Festivalul realizează o armonioasă sinteză între frumuseţea naturii şi farmecul muzicii.

Orchestra Romanian Sinfonietta a avut parte de un prim succes internațional anul trecut la Berlin în cadrul festivalului internațional Young Euro Classic, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din lume, unde a avut parte de un autentic triumf, publicul prelungind aplauzele mai bine de 30 de minute după ultimul bis.

Concertul de la Toblach al Orchestrei Romanian Sinfonietta va fi precedat de altele două care vor avea loc la Sinaia, Sala Casino, pe 27 iulie si la Bucureşti la Ateneul Român, în seara de 28 iulie, în cadrul Festivalului Vara Magică, cu același program.

Organizator : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Cu sprjinul : Institutului Cultural Român

Parteneri : Fundaţia Prietenii Muzicii “Serafim Antropov” şi Lanto Communication

Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

ROMANIAN SINFONIETTA

Orchestra Romanian Sinfonietta, a debutat în anul 2010 în cadrul  Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii ” de la Sinaia. Formaţia este pregătită de maestrul Horia Andreescu şi a fost înfiinţată, alături de Orchestra Junior și Orchestra Română de Tineret, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu. Abordarea cu prioritate a capodoperelor clasice și romantice în repertoriul orchestrei a pornit din necesitatea apropierii tinerilor muzicieni români de marea muzică simfonică şi de la ideea de a-i uni într-o impresionantă muncă de creaţie, sub semnul unei responsabilitate individuale şi colective totodată. “Aproape incredibilă, cu totul spectaculoasă, s-a dovedit a fi evoluţia Orchestrei de tineret Sinfonietta, cea mai tânără orchestră a ţării, aflată în premieră absolută în peisajul vieţii noastre muzicale, ansamblu constituit sub conducerea dirijorului Horia Andreescu. Simfonia în sol minor de Mozart, prima Simfonie de Beethoven, Simfonia copiilor de Leopold Mozart, au fost prezentate la Sinaia şi Câmpina în spiritul acelui elan juvenil animat de o seducătoare candoare, de un entuziasm ce devine constructiv, ce aduce claritate şi strălucire timbrală “ (Dumitru Avakian – România Literară)

Orchestra este alcătuită din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 23 ani, selectaţi la nivel naţional și a concertat în festivaluri în întreaga ţară. După obişnuitele pregătiri de la Sinaia din luna august, Orchestra Romanian Sinfonietta a  concertat  în fiecare an la Ateneul Român, în cadrul Festivalului “Vara Magică“ începând din 2012. În 2012 și 2014 orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă Elisabeth Leonskaja. În 2015, Orchestra Romanian Sinfonietta a participat la Festivalul Young Euro Classics de la Berlin.

Dan Iulian Druţac

Dan-Iulian Druțac s-a născut la Chișinău, Republica Moldova. Tatăl lui fiind muzician, l-a îndrumat să devină violonist. Primii pași în lumea muzicii i-a făcut la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” cu ajutorul profesoarei Iulia Luță, iar apoi Galina Buinovschi.

În scurt timp, a început să susţină concerte în Moldova, România, Ucraina, Germania, Italia. Este laureat a numeroase competiţii din Moldova, România, Ucraina, Bielorusia, Bulgaria, Cehia, Armenia, Regatul Unit. În 2013, a câștigat prima ediție a Concursului Internațional de Muzică în cadrul şcolii Whitgift. A fost premiat cu Marele Premiu, care i-a oferit o oportunitate de a obţine o bursă la Whitgift School, o școală de top din Marea Britanie.

Din 2013, studiază cu David Takeno, unul dintre cei mai buni profesori de vioară din Regatul Unit. Studiază şi la Departamentul pentru Juniori de la Guildhall School of Music & Drama. A susţinut concerte la Milton Court, una dintre cele mai noi săli de concerte din Londra.

Număr de vizualizări :928


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro