ANTRENORUL DE POEZIE

iul. 8th, 2016 | By | Category: Postcard

Tudor Voicu, „sticle goale fiare vechi”, Editura „Tracus Arte”, București, 2016, Colecția Coșovei, volum câștigător al Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, premiu acordat de către Editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro. Sunt sigur că, atunci când era copil mic, Tudor Voicu l-a rugat pe îngeraș să-l facă mare și să aibă parte de un debut bun în poezie. Din fericire i-a ieșit fix pe dos: cartea cu care a debutat e „bună rău”, adică strălucită.

Iată o listă scurtă de motive:

–  Poemul (căci despre un singur poem, alcătuit din 55 de texte, este vorba) livrează drept decor al întâmplării întreaga butaforie urbană care s-a acumulat în lirica „metaforei epice”, de la Cristi Popescu încoace. Așadar, „orașul cusut de tramvaiele” alunecând, ca niște muți de tablă, pe șine încinse, cu bare unsuroase și scaune reci, cu câini de asfalt, cu țevile lui de prolipropilenă, cu neoane timide, cu macarale-culcuș pentru stele obosite, cu orele blocurilor și șobolani, cu mese șubrezite, loc de întâlnire luminat în profunzime prin doar stroboscopicii stropi de vodcă-bere-coniac și de țigările dăruite de Divinitate, singurele proptele în stare să te facă să-ți tragi sufletul de la gură către „ochii din piept și inima din orbite”, ori să-ți bandajezi același piept cu fâșii din timpul morții. În acest orizontal-aplatizant, areal de fier și mucava (născut, iar nu făcut!), are loc căutarea sinelui, față de câteva repere verticale și verticalizante: Dumnezeu, „tusea caldă a mamei”, fără de care nimeni nu poate să adoarmă, și marea iubire pentru Alina, femeia superbă „ cu vocea de înger fumător”. Care, deși pare o situare leonardcohen-iană săvârșită într-o cameră închiriată cu ora, este una gravă, abisală și extrem de responsabilă. Altminteri, poetul n-ar fi ajuns să mărturisească, de pildă, cum e „(…) să îmi scot trupul/ca să mă pot urî din toate părțile”, „să vorbească pentru tine un tată mai vechi/cu vocea întinsă ca un obuz peste dealuri” sau cum „la lumina unui neon timid / câinele tău se uită în gol și nu miroase nimic”. Dacă situarea sa corectă nu le-ar fi dat, toate acestea nu ar fi existat! Prin urmare, poezia de față a lui Tudor Voicu semnalizează de la răstignirea între abscisele născutului și coordonatele, cu placenta pe cap, ale regăsirii. Dacă ți-ai găsi aici răspunsul dar, mai ales, întrebările care susțin Calea, poți pleca liniștit aiurea, cu mâinile în buzunare.

–  Din toate pricinile de mai sus, zic că sticle goale fiare vechi”,(dacă nu ați auzit nicioadată strigătul acesta aglutinat, Voicu vi-l povestește recuperatoriu!) vine, dintr-o continuitate, de peste un sfert de veac, (al cărei miracol încă nu-l pricep pe deplin!), să confirme, o dată în plus, fronda fermecătoare a unora dintre poeții „opzeciști”, căreia el în conferă azi plasturele unor adâncimi neglijate de aceștia (în afară de Matei Vișniec, părerea mea!) pe motiv de urgență în proximitate a „flower-power” –urului. Diferența este una: față de dânșii, cu aproximativ aceleași „ingrediente”, Tudor Voicu face dizidență într-un prezent unde totul e posibil.

În consecință, dacă dumnealui ar fi apărut pe lume la timpul trecut și ar fi citit acest poem în „Cenaclul de Luni”, cu siguranță ar fi fost decretat senior de urgență și ar fi putut, dacă ar fi rezistat în poezie, să acceadă, în zilele noastre,  la un destin pecuniar cel puțin cărtărescian. Tudor Voicu e veriga lipsă dintre golul care a urmat după „optzeciști” și poezia greu determinabilă din ziua de acum. Traian (cu extraordinara sa copertă! și cu faptul că Tudor Voicu e laureat al premiului Național pentru Debut în pozie „Traian T. Coșovei”, acordat de editură, în colaborare cu Direcția 9 și „Agenția de Carte”), ar fi mândru de el.

–   De la „peluza” de unde bat acum din palme, și eu sunt bucuros dar mai ales onorat Tudor că mi-a ascultat sfaturile stinghere. Discuțiile noastre despre fluiditatea/lipsa de lest și de rest a luxurianței esențialului cred că i-au făcut bine. N-am niciun amestec, dar bag de seamă că m-a auzit, când toți vorbeam în același timp, și i-a ieșit un text fundamental. De obicei, când mă apuc de o carte de poezie încep prin a tăia versurile tâmpite și continui să glosez pe ce rămâne. Cartea lui Tudor Voicu are un singur vers „moale” și un singur ligament nefericit (dacă nu e voit, cumva!), de restul nu am îndrăznit să mă apropiu.

–  Dacă vi se năzare că încă puteți afla soluții de viață sau  geostrategice din în afara literaturii „how-to”, citiți această carte a lui Tudor Voicu și contemplați îndelung desenul de pe copertă a lui Traian T. Coșovei, intitulat „Mic animal marin lipsit de afecțiune”. Nu știu dacă ipochimenul figurat genial provine din Marea Neagră – lac rusesc, dar ne-am putea închipui că da!

– Frate Tudor, mă tot gândesc ce urare să-ți fac. Cred că asta e cea potrivită: bine ai venit, ca un descălecător de neamuri, în lumea unde poeziei i se dă să bea cu paiul o supă de tăiței! Dacă tu ai curaj, și eu sper să mai scriu o carte. Mulțumesc.

  • VERSURI DE VERSURI:

„eu la fel cum mă știi // caut în continuare o băutură mai /

ieftină / / ceva care să nu-mi mănânce şi creierii / şi banii de pâine” (bani de pâine); „acum când noaptea e un câine /cu ochii degerați aplauzi bezna / de parc-ar fi măcelul unui orb nimic / nu te salvează” (te-ntrebi ce faci); „să vorbească prin tine un tată mai vechi / cu vocea întinsă ca un obuz peste dealuri (și un bețiv să te plângă); „eu o fantomă care se uită la omul viu din tine / ca la o ușă de fier” (dacă n-am somn); „liniştea descusută din crăpăturile / pământului a început / să strige ca un / clopot ruginit când /alcoolicii au ieşit la pauza de puls ciocnindu-şi / umbrele de sticlă printre alei” (continuam să plâng); trupul mi se aşază pe suflet după o / noapte lichidă (inima din orbite); „de cruce sufletul tihneşte întreg” (aceeaşi ultimă suflare); „ tu ai devenit o zi de odihnă în care / un musafir nedormit şi plouat va sosi / din minut în minut / sunt spaima uşii descuiate (…)” (e-atâta ceață); „câte mai spui şi tu mamă cu noaptea-n cap / cu ochii închiși cu genunchii la umbra palmelor / lipite peste gură nimeni nu știe // și cum te ascultă pe tine Dumnezeu cu urechi de / om în timp ce-și scutură soldații din barbă” (stau ascuns); „d-aia ne iubește Dumnezeu până în măduva / oaselor pe care sigur că nu le are dar / tot de dragul nostru și le închipuie ca un copil / care se visează în haine de oameni mari” (încep să cred că mă evapor cumva); „păstrez liniștea feței de masă tăcerea gurii uscate urmele / unei biciclete fără pedale printre vișini” (din casa cea veche); „nesfârșirea e tot mai aproape miroase / bețivul din mine visează pături groase //dacă aș vinde tot fierul în care m-am /clătinat / te-aș putea îmbrăca în rugină” (numele îmi ține loc de viață); „au inventat băutura pentru oameni care mor / ca să creadă în viața de apoi și în dragostea fără / foame (când toate cuvintele nespuse); „ura îmi lasă desene cu ruj pe oglindă / când nu o mângâi mă latră prin gura caldă a câinilor” (cât am crescut); „apoi m-am dus târâș la poalele Domnului / unde nu mi-am mai cerut iertare pentru nimic” (am fost martor la nașterea mea).

  • POEZII DE COLECȚIE:

și un bețiv să te plângă (p.8), să mă auzi Tu (p.10), propria dezaxare (p.16), e-atâta ceață (p.17), trec prin liniște (p.22), cornul sună însă foarte puțin (p.27), ea vine plutind (p.29), din casa cea veche (p.31), am limba moartă (p.32), de mult n-am mai scris (p.35), e masa șubrezită (p.38), casa noastră (p.40), când toate cuvintele nespuse (p.43), ea vine și nu-i nimic zice (p.54), noapte mohorâtă (p.58).

  • EXEMPLI GRATIA:

casa noastră:

„ar putea fi o masă de lemn viața noastră un meniu / cu băuturi mai tari sau la halbă / Doamne doar Tu poți să asculți asemenea tâmpenii / fă-ne te rog din aerul ăsta moale un cartuș de țigări / și din toate cioburile nemăturate o sticlă mare de / votcă // știm că nu de asta trebuie să ne ardă acum dar / tocmai de-aia dacă poți dă timpul mai încet / cât de puțin jurăm să recuperăm sâmbătă / și niște muzică Doamne să ne pui în / urechi orice îți place Ție când te saturi de îngeri

Ciprian CHIRVASIU

Număr de vizualizări :1301


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro