”De la Cântarea Cântărilor la Marchizul de Sade”, un parcurs cultural cu Ioana Crăciunescu, la Roaba de Cultură din Herăstrău

iul. 29th, 2016 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 3 august 2016, ora 19.30, la Roaba de Cultură, în cadrul evenimentului “De la Cântarea Cântărilor la Marchizul de Sade”, actrița și poeta Ioana Crăciunescu vă invită să descoperiți lungul drum de la puritate la viciu așa cum se vede el prin prisma unor scrieri celebre, încercând să răspundă la întrebarea: de ce umanitatea își pierde puritatea pe măsură ce evoluează în timp.

Ioana Crăciunescu (actriţă de teatru şi cinema şi poetă) s-a născut la 13 noiembrie 1950, la Bucureşti. În 1973 a absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti şi a devenit actriţă a Teatrului Nottara. A publicat volumele: “Duminica absent”, Cartea Românească, București, 1980; “Supa de ceapă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; “Iarna clinic”, Cartea Românească, București, 1983; “Mașinăria cu aburi”, Editura Eminescu, București, 1984; “Creștet și gheare”, Cartea Românească, București, 1998; Supa de ceapă / Soupe à l’oignon, Editura Brumar, Timișoara, 2007; “Mon general”, Editura Tracus Arte (în curs de apariţie), 2014. Filmografie: Actorul și sălbaticii (1975); Artista, dolarii și ardelenii (1980). Ioana Crăciunescu a jucat în producțiile Pullman paradis (1995), Mensonge (1993), Quelque part vers Conakry (1992), Întâmplări cu Alexandra (1989), Duminica în familie (1987), Să-ți vorbesc despre mine (1987), Femeia din Ursa Mare (1982), La capătul liniei (1982), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Ion: Blestemul pamântului, blestemul iubirii (1979), Ediție specială (1978). Ioana Crăciunescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor români, a UCIN şi UNITER.

“Încercăm să imprimăm Roabei de Cultură o voce distinctă, o semnătură personală prin evenimente de foarte bună calitate, oferite gratuit, într-un demers de promovare a educației prin cultură”, a declarat Raluca Fiser, director Asociația Green Revolution.

Proiectul Roaba de Cultură dezvoltat de Asociația Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) se desfășoară în perioada mai- septembrie, în Herăstrău și include sâmbăta concerte live, iar miercurea întâlniri cu nume importante ale jurnalismului și culturii românești pe teme diverse și interesante, de la România începutului de secol la istoria muzicii  românești.

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților sși companiilor private și de stat.

Detalii despre programul din această vară pe pagina de facebook: www.facebook.com/roabadecultura

Număr de vizualizări :1252


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro